Editura Evenimentul si Capital

O româncă din SUA a transformat protejarea mediului într-un job

R_Giura_poza_san_francisco_golden_gate__1_
Autor: | | 38 Comentarii | 3713 Vizualizari

După ce a pornit de la zero în Statele Unite ale Americii, Ruxandra Giura vede cea mai mare realizare a sa cariera de succes. Îşi aminteşte cu drag de oraşul copilăriei, Bucureşti, de prietenii din liceu şi pe cei din facultate, de străduţele pe care se plimba împreună cu aceştia şi, desigur, de familia ramasă în România. În prezent lucrează ca Manager de resurse online la The Wildlife Society, o asociaţie non-profit care se ocupă cu promovarea conservării mediului prin educaţie şi ştiinţă.

Este membră a Online News Association (Asociaţia de Ştiri Online), a DC Web Women (Asociaţia Internautelor din Washington DC), şi a Nonprofit Technology Network (Reţeaua Tehnologică Non-profit). A fost bursieră la American University (AU), primind bursa Hall of Nations, din partea Facultăţii de Comunicare, din cadrul AU.Interviu realizat de echipa proiectului Voci pentru România, în colaborare cu evz.ro. Proiectele eco sunt tot mai frecvente în ultima vreme. Iar The Wildlife Society este renumită la nivel internaţional în acest domeniu. Ce ne poţi spune despre aceasta?Ruxandra Giura: Eu lucrez la The Wildlife Society ca Program Manager pentru resurse online. Este o asociaţie profesionala internaţională, fondată în 1937, non-profit care se ocupă cu avansarea conservării mediului prin educaţie şi ştiinţă. Organizaţia oferă profesioniştilor din domeniul conservării şi managementului faunei (de la biologi, la manageri de rezervaţii naturale, de la cercetători la reprezentanţi ai guvernului federal şi al triburilor native) tot felul de resurse pentru a le îmbunătăţi viaţa profesională. Publicăm jurnale, reviste, manuale, organizăm conferinţe, avem un departament care se ocupă de legislaţie (lobby), găsim mentori pentru tinerii profeşionişti, oferim burse pentru pregătire profesională şi multe altele. Eu mă ocup de partea de resurse online (site-uri, campanii de marketing online, servicii, publicaţii online etc.) Cum ai ajuns în acest proiect?Total intâmplător. Am văzut un anunt pentru producător de podcasturi si vodcasturi şi mi s-a părut interesant pentru că la momentul respectiv făceam cercetare mass media şi aveam diverse contracte de web development şi voiam să fac ceva mai interesant care să fie mai aproape de jurnalism, pentru că îmi lipseau anumite lucruri din viaţa de reporter pe care o avusesem înainte.Am primit job-ul imediat şi am început part-time, dar în momentul respectiv organizaţia erea într-o perioadă de tranziţie si aveau nevoie de cineva să refacă întreg site-ul şi să ajute cu o parte din producţia uneia dintre reviste. Aşa că am devenit web content developer, după care webmaster. După câţiva ani, organizaţia a crescut aşa că mi s-au înmulţit atribuţiile. În ce alte proiecte și organizații ai mai fost implicată până acum?Am fost practicant, reporter, preparator universitar, web developer, coder, grafician pentru ştiri, webmaster. Am lucrat cu diverse instituţii printre care, Scripps Howard Foundation Wire, Washingtonpost.com, Pew Research Center/The Project for Excellence in Journalism, American University, International Center for Journalists şi altele.   Care ar fi  principalele diferențe dintre mediul de lucru din SUA şi ceea ce avem în România? Nu am lucrat niciodată full-time in România, pentru că eu am plecat încă din facultate. Am avut diverse colaborări şi am foarte mulţi prieteni în România cu care mai discut despre diferenţele dintre viaţa profesională de aici şi de acolo. Totul este relativ. Mie imi place să lucrez pentru organizaţii non-profit deşi se câştigă mai puţin decât într-o corporaţie. Există nişte beneficii – mai mult concediu, o atmosferă mai lejeră (poţi sa vii in blugi la serviciu, poţi să-ţi aduci câinele uneori), mai multă libertate să inovezi şi să testezi unele lucruri (uneori chiar de nevoie pentru că trebuie să fii creativ cu un buget limitat), plus că oamenii sunt mai apropiaţi. Există şi un alt sentiment de comunitate, atât a celor interesaţi de „cauza” pe care o serveşte sau o promovează ong-ul respectiv, cât şi o comunitate foarte activă a celor care lucrează in tehnologie şi non-profit. În SUA, relaţiile profesionale sunt foarte importante, după cum se spune „network or no work.” Diferenţa majoră între relaţiile de aici şi ideea de relaţii din România ( în sensul de „pile”) este că prin recomandarea unei persoane din „reţeaua” ta devii garantul acelei persoane, aşa că dacă persoana recomandată o dă în bară, atunci şi tu eşti penalizat prin faptul că îţi pierzi crediblitatea şi contactul respectiv. Unele companii recompensează cu sume substanţiale pe cei care au recomandat anumite persoane care, după angajare, au adus beneficii companiei. Evident că începutul este cel mai greu, până îţi creezi primele contacte şi ai primii „garanţi”. În general performanţa este răsplătită şi incompetenţa este pedepsită, dar fiecare organizaţie are propriul timp de răspuns – uneori lucrurile se mişcă mai repede, alteori mai încet.   Dacă ar fi să numeşti o reuşită a ta de până acum, care ar fi aceea?Faptul că am pornit de la zero într-o ţară unde nu cunoşteam pe nimeni şi ca mi-am am terminat studiile şi fac ceva care îmi place şi îmi şi asigură o viaţă decentă, ma face sa ma simt foarte norocoasă. Pentru mine este o realizare, deşi este doar un început. Ai plecat de ceva timp din ţară. Ce amintiri te leagă de locurile natale?M-am născut şi am crescut in Bucureşti, şi, deşi foarte multe s-au schimbat in cartierul meu de când am plecat, mă întorc întotdeauna cu plăcere acasă. Ştiu că foarte mulţi se plâng de Bucureşti, de trafic, de zgomot, de praf etc, dar pentru mine va fi mereu oraşul in care am crescut, unde trăiesc părinţii mei şi restul familiei şi prietenii din liceu şi facultate cu care încă ţin legătura. Ca orice oraş mare are problemele lui, dar si farmecul lui, Cişmigiul, Lăptăria- primul bar în care am fost cu prietenii din liceu, străduţele de lângă Foişor pe care mergeam cu prietenii si puneam ţara la cale, BCU unde mi-am petrecut suficiente zile din facultate citind tot felul de cărţi, terasele din Bucureştiul vechi, Teatrul de Comedie şi multe altele. Am o grămadă de prieteni străini care abia aşteaptă să vină în România în vacanţă cu mine, dar e destul de dificil să faci totul într-un timp relativ scurt. Concediile în SUA sunt in general scurte. Ce studii ai urmat în România?Am terminat Colegiul Naţional Mihai Viteazul (mate-fizică, intensiv engleză) şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, specializarea jurnalism. În timpul facultăţii am urmat şi un program special CJI-FJSC unde am avut profesiori jurnalişti americani cu experienţă. Cred că meritul cel mai mare al FJSC-ului este că programul cursurilor este făcut în aşa fel încât majoritatea studenţilor pot lucra în presă încă din primii ani, astfel că la terminarea facultăţii este relativ uşor să îţi găseşti de lucru in domeniu (presă, relaţii publice, publicitate, edituri etc.). Din ce am discutat cu unii din foştii profesori, lucrurile s-au mai schimbat în bine, au dotări noi, sunt mai multe evenimente studenţeşti. Oricum, este o facultate relativ tânără şi dinamică, aşa cum este şi peisajul presei româneşti din anumite puncte de vedere. Iar la nivel global industria mass media şi rolul jurnaliştilor se redefinesc aşa că trăim timpuri interesante. Mi-aş dori ca FJSC să aibă suficient capital (uman şi financiar) pentru a avea un cuvânt mai greu în dezbaterea legată de starea presei româneşti şi a democraţiei pe care această presă trebuie să o apere. Nu spun că e o treabă uşoară.  Cum ai ajuns în SUA? Am plecat prima dată în 2003 cu o bursă pentru studenţi la jurnalism. Scopul acestei burse este de a aduce studenţi în Washington timp de un semestru pentru a-i învăţa jurnalism politic. În fiecare semestru este alt grup format din 5 studenţi americani şi un student străin. Eu am avut norocul să fiu primul student european. După terminarea stagiului, m-am întors în România, am terminat facultatea şi m-am hotărât să mă întorc la master în SUA pentru a studia jurnalismul politic. Cum a fost prima experiență în afara României? Din punct de vedere profesional a fost extraordinar. Veneam din România unde autorităţile se lăsau foarte greu intervievate şi veneam la Washington unde era un super flux de informaţie şi sursele chiar mă sunau înapoi când le lăsam mesaje. Era primul mandat Bush, pentru că în al doilea lucrurile s-au schimbat foarte mult.Din punct de vedere personal, prima experienţă a fost nu tocmai uşoară, pentru că  eu nu mai fusesem niciodată în afara României, niciodată atât de departe de familie şi prieteni, banii trebuiau număraţi cu foarte atenţie, dar m-am descurcat. Când am venit la master a fost mult mai greu, dar după cum se zice pe aici, ce nu te omoară, te face mai puternic.  Care este cel mai important lucru pe care ţi l-a adus experiența internațională, pe plan personal și profesional?Pe plan profesional accesul la cunoştinţe (ştiinţă), la oameni de la care am ce să  învăţ, care mă inspiră  şi mă motivează să încerc sa fac cat mai bine ceea ce fac şi să învăţ din greşeli. Pe plan personal cred că am învăţat foarte mult despre acceptare, a situaţiilor, a oamenilor aşa cum sunt ei, diferiţi, mai mult sau mai puţi buni, dar şi despre bunătatea necunoscuţilor. Am fost ajutată de oameni care nu mă cunoşteau şi care nu aveau nimic de câştigat din a mă ajuta, mi-am petrecut multe sărbători cu familiile unor colegi (şi prieteni) pentru că biletul de avion spre casă era prea scump.  Care sunt atuurile pe care România le are, în opinia ta?Oamenii – ingenuitatea şi puterea lor de adaptare. Şi poziţia geografică – între est şi vest, ar putea fi pusă în valoare mult mai bine. Vorbind din prisma experienţei în SUA care ar fi primele lucruri de schimbat în România?La nivel teoretic ar fi nevoie de mai multa transparenţă, un sistem juridic care să funcţioneze şi să fie eficient, mai multă competenţă şi responsabilitate. Dar practic, o schimbare de mentalitate ar fi mai uşor de realizat – mă refer la schimbarea fatalismului şi a obsesiei legate de „capra veciunului”. Sigur că se pot găsi explicaţii necesităţii de a gandi mereu ca ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus, dar adevărul este că avem opţiuni şi că depinde de noi cum vrem să ne trăim viaţa. Iar treaba cu capra vecinului e ca şi dacă moare tot nu ne ajută. Dacă suntem uniţi putem realiza mult mai multe decât dacă ne cheltuim energia pe cum să ne săpăm unii pe alţii mai eficient.  Cum crezi că ar putea fi realizate aceste schimbări?Prin puterea coeziunii sociale. Oamenii care gândesc la fel sau au un ţel comun se pot organiza acum mult mai uşor datorită noilor tehnologii şi reţelelor sociale. Ei pot astfel să creeze o strategie coerentă şi un plan de schimbare, exercitând o presiune asupra puterii centrale.  Ce îţi lipseşte de acasă? Familia şi prietenii, vinul făcut de bunicul, umorul românesc sec, vacanţele lungi la munte. Proiectul Voci pentru România este lansat de GRSPSociety (Global Romanian Students and Young Professionals Society). Scopul proiectului este de a promova în presă vocile românilor din străinătate care se bucură de succes profesional în ideea că acestia ar putea servi drept modele pentru tânara generaţie.



Tag-uri: SUA, romanca, mediu

Alte articole din categoria: America

evz.ro

libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro