Diana Elena Antonescu este artist fotograf şi membru al Royal Photographic Society din Marea Britanie. A avut peste 40 de expoziţii de fotografie în toată lumea, iar lucrările sale au apărut în numeroase publicaţii, inclusiv pe prima pagină a cotidianului britanic The Times şi pe coperta revistei The Sanctuary din Statele Unite. Deşi are numai 42 de ani, a călătorit în 30 de ţări şi a trăit în Africa, America, Australia şi Marea Britanie. Printre premiile obţinute se numără şi medalia de bronz la Societatea Regală de Horticultură, în 2001, pentru o imagine cu flori exotice. A fotografiat mai ales plante rare, animale şi fluturi, dar şi berberi sau aborigeni.

În prezent, Diana este lector la Universitatea din Bucureşti, unde predă un curs de limba engleză la Facultatea de Limbi Străine. Are dublă cetăţenie, britanică şi română, iar în Marea Britanie se duce atunci când organizează expoziţii sau workshop-uri pentru conservarea mediului.

Am întâlnit-o pe Diana într-o după-amiază caldă de toamnă. De sub şapca grena îi ieşeau câteva şuviţe din părul castaniu-roşcat, iar pe umeri avea un şal roşu, cu ciucuri. Peste fusta mov, din catifea lucioasă, purta un palton albastru, gros şi foarte larg. "Nu am circulaţia bună. Sunt friguroasă ceva de speriat", îmi spune Diana. Degetele ei lungi şi subţiri erau pline de inele mari cu agate maro şi ametist violet, iar la gât îi atârna o ambră transparentă.

Mineriada a hotărât-o să plece din România

Diana s-a născut în Bucureşti, însă a crescut în Bucovina, în munţii Rarău, alături de bunica ei. De mică, îi plăcea să se plimbe prin pădure şi să caute insecte. Şi acum Diana se bucură că a avut şansa de a locui la munte, unde şi-a creat o legătură specială cu natura. "În Bucureşti nu aş fi avut-o niciodată. Lumea nu era aşa speriată şi obsedată ca astăzi. Mă plimbam cu verişorii mei - ei m-au învăţat să prind păstrăvi cu mâna."

Când avea şapte ani, tatăl ei, care era economist specialist în bumbac, a fost trimis în Egipt. A locuit în Alexandria până la 12 ani. Atunci a văzut plante tropicale, iar un arab bogat, căruia Diana îi amintea de fiica lui moartă într-un accident de maşină, a lăsat-o să se joace în grădina lui cu flori exotice.

Revenită în ţară, Diana a terminat în 1988 Facultatea de Limbi Străine la Universitatea din Bucureşti, cu specializare în engleză şi latină.

Dar în 1990 s-a hotărât să plece în Marea Britanie. "Când l-am văzut pe domnul Iliescu că spune că nu candidează şi apoi a candidat, nu am mai avut încredere în el", povesteşte ea. "Am văzut mineriada. Eram în facultate şi ne-au blocat înăuntru. Vedeam de la geam tot: şi eu, şi studenţii. Niciodată nu mi-a plăcut violenţa. Atunci am hotărât că gata."

Între cuvinte şi imagini

Pasiunea ei pentru fotografie a început de mică, de când a văzut că tatăl ei, în Egipt, nu se despărţea aproape niciodată de aparatul foto. Primul aparat l-a primit la 13 ani. "La început mă jucam", spune ea, însă după 20 de ani s-a apucat serios de fotografie.

Interesul pentru imagini a devenit şi mai puternic în facultate. În acea perioadă, a suferit un blocaj pentru că cineva i-a criticat o poezie. Drept urmare, nu a mai putut să scrie poezii. "Trebuia să-mi găsesc o altă exprimare", povesteşte ea. Şi a ales fotografia. "Dacă foloseşti cuvinte, te cramponezi de limbaj. Dacă foloseşti fotografia, comunici şi cu alţi oameni". Totuşi, comunicarea verbală este departe de a fi punctul slab al Dianei. Vorbeşte fluent şase limbi (româna, engleza, franceza, italiana, spaniola şi latina) şi poate citi şi în greaca veche.

Din 1999, a avut peste 40 de expoziţii în toată lumea, atât personale, cât şi colective, iar din anul 2002 este membru al Royal Photographic Society din Marea Britanie. Şi-a expus lucrările în Europa, America de Nord şi Caraibe, inclusiv la Institutul Cervantes din Bucureşti şi din Londra, la Royal Horticultural Society şi la Muzeul Grigore Antipa.

Pe lângă medalia de bronz primită de la RHS, Diana a fost premiată şi în cadrul unor concursuri fotografice din SUA şi Canada. Fotografiile ei au apărut şi în calendare: în 1999, fotografia sa cu o pisică ce mirosea o floare a apărut pe prima pagină a Millennium Calendar.

"Când mi-am propus să merg undeva, am şi ajuns”

Diana a călătorit în aproximativ 30 de ţări, printre care Thailanda, Australia, Noua Zeelandă, Gambia, Zambia, Maroc, Tunisia, America de Nord, Canada, dar şi în insulele Hebride, în Caraibe, în Canare şi în Madeira.

În Tunisia, în 1999, a vizitat comunităţile de berberi. Într-o piaţă unde aceştia îşi aduceau mărfurile pe cămile şi măgari, Diana a întâlnit o femeie care încerca să o convingă să-i cumpere un covor. Fotografa nu a cumpărat niciun covor, însă berberii au dus-o urcată pe o cămilă în satul lor. A locuit împreună cu ei o săptămână şi jumătate. "Unii aveau locuinţe sub pământ", îşi aminteşte ea. Diana a mâncat alături de ei curmale sau pita pe care berberii o coceau. "Îi observam, mă uitam la ce făceau ei. Eu nu mă implicam decât dacă eram invitată, nu voiam să-i jignesc, în cazul în care nu făceam ceva bine".

Berberii şi musulmanii din Tunisia au apreciat că cea care venise să-i fotografieze se îmbrăca în haine lungi şi largi: vedeau că Diana le respecta cultura. "Dacă nu le respecţi cultura, ei nu o să te lase să stai cu ei". "Americanii veneau pe jumătate goi", iar berberilor nu le plăceau pantalonii scurţi. "Eu, când fotografiez prima oară pe cineva, dau jos obiectivul de zoom. Americanii veneau cu dezinvoltură, cu lipsă de respect şi le băgau obiectivele în faţă. După ce au făcut vreo două poze, berberii le-au spus să plece. Însă mie mi-au spus „Pe dumneavoastră vă rog să rămâneţi”. „Da' ea de ce rămâne?”, au întrebat americanii, supăraţi ca nişte copii mici.", îşi aminteşte Diana râzând.

Cu aborigenii nomazi din Australia a locuit tot o săptămână şi jumătate şi a dormit alături de ei sub cerul liber, doar cu o păturică. În America de Nord, Diana i-a vizitat pe indienii din rezervaţii, iar în Noua Zeelandă i-a fotografiat pe maori.

În general, oamenii din comunităţile pe care le-a vizitat erau reticenţi când voia să îi fotografieze. Dar Diana spune că le-a câştigat încrederea prin felul ei deschis şi sincer de a se purta. În schimb, copiii nu aveau inhibiţii şi veneau chiar ei la ea pentru a fi fotografiaţi.

Însă specialitatea Dianei este fotografia de natură - cu animale, peisaje şi plante exotice. În Australia a fotografiat urşi koala, canguri pitici, pinguini şi câini dingo, în Gambia crocodili, iar în SUA urşi grizzly.

"E foarte uşor să-ţi menţii principiile când ai bani”

Dianei nu i-a fost deloc uşor când a ajuns prima oară în Anglia. În Londra a fost profesoară la o şcoală primară, însă mai bine de un an a trebuit să lucreze cu jumătate de normă deoarece nu-i recunoşteau calificarea. "Trebuia să fac un curs de 2.000 de lire, însă nu aveam atâţia bani. Toate economiile mele se duseseră pe bilet." Diana spune că, de-a lungul timpului, nu a fost interesată de partea materială a vieţii. "Banii mei i-am investit în călătorii şi în imagini", spune ea, şi precizează că "E foarte uşor să-ţi menţii principiile când ai bani. Când n-ai, nu e".

Fotografia nu este singurul lucru pe care Diana îl face cu pasiune. În Marea Britanie, ea a fost mult timp profesoară sau a lucrat ca voluntar pentru copiii cu dizabilităţi fizice, autişti, dislexici sau cu probleme de auz. Pentru a comunica mai bine cu aceştia din urmă, a învăţat limbajul semnelor.

Una dintre şcolile la care a predat era în zona Tower Hamlet's, un cartier rău famat al Londrei. Mulţi profesori refuzau să predea acolo. Iar cei care acceptau, purtau fluiere la gât pentru a-i ţine la distanţă pe copiii violenţi. Însă Diana nu a vrut să poarte un fluier, chiar dacă elevii erau foarte agresivi.

A lucrat şi cu elevi din Caraibe, Pakistan şi Bangladesh. A reuşit să diminueze agresivitatea lor punând câteva din fotografiile sale pe pereţi. Copiii din Caraibe au fost impresionaţi mai ales de papagali, pe care puteau să îi recunoască deoarece Diana fusese în Caraibe şi îi fotografiase chiar acolo, în mediul lor. "Le lipsea soarele. Ei veneau dintr-o insulă, din libertate, unde făceau baie în mare, într-un cartier fără verdeaţă", explică fotografa. Într-un cartier fără verdeaţă, urât şi neîngrijit, copiii aveau acum lucruri frumoase pe care să le privească.

"Dacă românii îşi fac singuri rău, o să le facă şi alţii"

De-a lungul timpului, Diana a fost foarte nemulţumită de modul în care se vorbeşte şi se scrie despre români în Marea Britanie. În 1990, când s-a mutat în Anglia, se vorbea numai despre orfani. "România era echivalată cu o ţară plină de orfani. Era o doamnă la televizor, toată ziua striga: "Daţi bani orfanilor din România!"", îşi aminteşte Diana. Ea crede că problema românilor este aceea că nu sunt uniţi, motiv pentru care au numai de pierdut. Ea spune că ei ar trebui să se ajute mai mult unii pe alţii şi să arate prin exemplul propriu că sunt civilizaţi şi foarte bine educaţi. "Românii nu trebuie să se vorbească singuri de rău. Am auzit mulţi spunând "suntem o naţie de hoţi". Dacă românii îşi fac singuri rău, o să le facă şi alţii."