O stațiune viticolă nu găsește muncitori pentru cules. Șomerii preferă să stea degeaba ca să nu piardă ajutoarele sociale de la stat

O stațiune viticolă nu găsește muncitori pentru cules. Șomerii preferă să stea degeaba ca să nu piardă ajutoarele sociale de la stat

Campania de strângere a recoltei de struguri de la Staţiunea Tg. Bujor, județul Galați, duce lipsă de fprță de muncă. Conduceera unității trebuie să caute recoltatori în județele din Nordul Moldovei, pentru că localnicii, deși sunt fără locuri de muncă, preferă să trăiască din ajutorul social

Staţiunea de Cercetare pentru Viticultură şi Vinificaţie (SCDVV) Bujoru are nevoie de 250 de muncitori pentru a strânge în următaorele trei săptămâni recolta de pe cele aproximativ 380 de hectare. Se preconizează o recoltă de 6.000 de kilograme de struguri la hectar. „Dacă înainte de ’90, la culesul strugurilor veneau 600 de oameni, acum 20 de ani veneau 400, acum dacă vin 200. Cred că ne-ar trebui cam 250 – 300 de oameni pentru a termina culesul în trei săptămâni”, a declarat pentru cotidianul local Viața Liberă inginerul şef al Staţiunii, Nicolae Bârliga.

Pentru că nu au găsit destuii culegători, acum doar 160 de oameni culeg via din județul Galați. Conducerea unității se teme că recolta s-ar putea pierde, dacă nu este culeasă la timp sau s-ar putea prelungi până în octombrie.

„Din Târgu Bujor avem cam 30 – 40 de culegători, dar nici aceştia nu vin zilnic. Numărul oamenilor care vin la lucru fluctuează; doar cei care sunt cazaţi aici şi care sunt veniţi din judeţul Neamţ şi din Oneşti lucrează în toate zilele. Din Iveşti avem cam 25 de oameni cazaţi la noi. Din Neamţ sunt 16, iar din Oneşti 45”, s-a plâns Alina Donici, directoarei Staţiunii, într-o declarație dată cotidianului local Viața Liberă. Plata pentru fiecare culegător variază între 50 și 100 de lei pentru fiecare zi de muncă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai bine stau

În Târgu Bujor sunt 320 de şomeri, dintre care 40 în plată şi 210 de dosare de venit minim garantat, anunță tot Viața Liberă. Potrivit primarului oraşului Târgu Bujor, Laurenţiu Gâdei, sunt multe persoane care ar avea timpul necesar, forţă de muncă şi disponibilitate să vină la cules, pentru a-şi rotunji veniturile, dar nu vor să le fie tăiat ajutorul social. „Poate că ar trebui modificată legea ajutorului social, pentru că, la acest moment, cei care au dosare pentru ajutor minim garantat nu pot presta şi lucrări sezoniere, pentru că, dacă sunt descoperiţi cu venituri suplimentare, li se taie ajutorul social, iar acesta le asigură tot ce îşi doresc toţi - asigurarea medicală. Eu cred că trebuie modificată legea, astfel încât să permită celor de la ajutor social să presteze şi munci sezoniere. Sunt mulţi, am discutat cu ei, ar fi dorit să vină la cules, dar nu se pot înregistra cu încă un venit, nu vor să vină”, a explicat primarul pentru aceeași sursă

La cules de struguri, tocmai din Neamţ

Reporterii Viața Liberă au găsit culegători tocmai din județul Neamț pe podgoriile din Tg Bujor. Vasile Stoleru (60 de ani) vine la cules de struguri în județul Galați de 16 ani. „Nu e nimic de făcut acum acolo, aşa că preferăm să venim aici. Vin pe de o parte pentru bani, pe de altă parte pentru struguri, pentru că, uneori, mai putem lua şi struguri, depinde de producţie. Acum muncesc pe bani. Dacă facem o comparaţie, nu putem spune că veniturile de aici sunt mai mari, dar nu prea avem de lucru în perioada asta acolo. M-am şi obişnuit cu echipa”, spune nea Vasile, care este şef de echipă la una din ferme. În anii trecuți a luat și 1.400 de lei pentru zilele de cules din Galați.