PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Justiţie

O VICTIMĂ din clubul Colectiv a fost AUDIATĂ LA DNA. Ce a DECLARAT omul care a văzut MOARTEA CU OCHII

Autor: | | 1 Comentarii | 775 Vizualizari
Victimă din Colectiv, audiată la DNA
Marian Leușteanu, unul dintre oamenii care au supraviețuit după tragedia din clubul Colectiv, a fost audiat, luni, de procurorii DNA și s-a constituit parte civilă în dosar.

"M-au chemat procurorii ca să dau declarații în cazul Colectiv, cum s-a întâmplat și dacă ne constituim ca parte civilă în proces. (...) Pentru mine, prietenii nu îi poți cumpăra în bani. Am pierdut doi de la masă de la mine plus mulți alții. Eu am scăpat, am stat cinci săptămâni internat la Bagdasar-Arseni, am fost tratat foarte bine de personalul respectiv și le mulțumesc încă o dată doctorilor, asistentelor și tuturor oamenilor care au avut grijă de noi acolo", a declarat Marian Leușteanu, arată Agerpres.

El și-a exprimat speranța că justiția își va face treaba în acest caz.

"Dacă justiția nu va găsi vinovați în acest caz foarte clar, cu 64 de morți, înseamnă că trebuie să plecăm repede din țara asta pentru că nu mai avem nicio șansă. Din această cauză, eu cred că justiția își va face treaba foarte bine, exemplar, pentru că este momentul să ne trezim la realitate, pentru că nu putem să uităm așa ceva, pentru că, dacă trecem cu vederea acest lucru, se va întâmpla din nou și vor cădea din nou alte vieți secerate", a mai spus acesta.


El și-a amintit de acele momente în care oamenii veneau să ajute la spital răniții de la Colectiv. "Veneau cu apă minerală studenții, din banii lor, la noi la spital. Mie mi s-a părut extraordinar. Era o România a ajutorului, a oamenilor care veneau aproape de noi și ne susțineau moral și fizic. (...) Nu știu cine va fi găsit vinovat, cum va fi vinovat, cum va plăti, dar cel mai important lucru pentru mine, pentru mulți oameni care sunt cu probleme sau care și-au pierdut copiii, foarte important este ca acest lucru să nu se mai repete niciodată", a afirmat Leușteanu.

 


Tag-uri: Marian Leușteanu, colectiv, victima, supravietuitor, dna, parte civila, dosar, caz, audiere
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O VICTIMĂ din clubul Colectiv a fost AUDIATĂ LA DNA. Ce a DECLARAT omul care a văzut MOARTEA CU OCHII.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi