CAPCANE. Anual, sute de mii de proiectile din cele două războaie mondiale sunt scoase la lumină, distrugerea lor fiind un adevărat act de curaj, în prezent.

Nu mai puţin de trei tone de obiecte explozibile vechi de zeci de ani au fost detonate de angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în cursul săptămânii trecute. „Vedeta” a fost o bombă americană de aviaţie, conservată excelent, scoasă din malul Lacului Tei, din Capitală. „Şoferii iadului”, ediţia 2009

Detonarea ei a proiectat schije la peste doi kilometri distanţă de poligon. Misiunile de distrugere au loc chiar şi de patru ori pe an, în timp ce misiunile de ridicare şi transport a proiectilelor vechi sunt din două-n două zile, precizează angajaţii IGSU. Din nefericire, încă se mai găsesc români care să moară sau să fie răniţi din cauză că încearcă diverse „artificii” periculoase cu proiectile descoperite de ei, în loc să anunţe IGSU.

O coloană de vehicule militare însoţite de două ambulanţe şi o specială de la descarcerare pleacă, în zorii zilei, din cazarma Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă (USISU) de la Ciolpani, acolo unde, timp de patru luni, s-au adunat sute de proiectile, grenade şi focoase din tot judeţul Ilfov şi din Capitală. „Apărut în urma dezvoltării spre periferie a construcţiilor, materialul pirotehnic vechi de zeci de ani constituie şi în prezent o ameninţare pentru cetăţeni, din cauza instabilităţii explozibilului”, precizează colonelul Alecu Savu, comandantul IGSU.

Coloana înaintează cu viteză redusă, din cauză că în camionul din centru se găsesc peste trei tone de bombe, rachete de katiuşa, obuze, gloanţe şi alte unelte ale morţii, „amintiri” din al Doilea Război Mondial. Riscurile celor care le transportă amintesc de filmul american apărut la câţiva ani după război, în care două camioane duceau - pe rute diferite - explozibil pentru salvarea unor mineri blocaţi în adâncuri. După ore grele de deplasare „la pas”, coloana motorizată ajunge în comuna Stâlpu din judeţul Buzău, unde se găseşte poligonul de distrugere.

Emoţiile celor 20 de militari de la USISU sunt cu atât mai mari, cu cât ultima parte a traseului este printre casele sătenilor, iar drumul desfundat creează un balans periculos pentru încărcătura sensibilă, oricât de bine ancorată e. Dar, ca şi în cazul altor zeci de transporturi, coloana ajunge fără incidente în zona poligonului.  

„Cuibul de veci” al bombelor

Descărcarea muniţiei cere la fel de multă gingăşie ca şi activitatea unui bijutier. Deşi au fost transportate pe un pat de nisip şi prinse în chingi pentru a nu se lovi între ele, proiectilele „încălzite” în timpul transportului pot provoca surprize nedorite. Aşa că angajaţii IGSU le aşază cu foarte mare grijă în gropile adânci de peste trei metri, în care vor fi detonate.

„Cele mai numeroase tipuri de proiectile sunt cele de calibrele 75, 100 şi 152 mm. Bombele apar, în medie, 2-3 pe an. Dar şi aşa par prea multe...”, explică locotenent-colonelul Cosma, specialistul în probleme pirotehnice de la ISU Buzău.

Regulile după care este construit „cuibul” pirotehnic sunt foarte stricte. „La bază sunt plasate proiectile perforante, deasupra - cele active. În centru sunt aşezate cele mai mari proiectile, spre margine - cele mai mici. Deasupra sunt puse câteva kilograme de trotil, care vor detona muniţia”, explică plutonierul- adjutant Alexandru Ivan, alintat „Piticu’” de colegii săi.

Adevărat veteran al războiului activ dus împotriva muniţiei de decenii, de când s-a angajat la pompieri, în 1991, a participat la peste o mie de misiuni de recuperare şi distrugere a acestui tip de materiale pirotehnice. „Pentru vedeta zilei, bomba americană de un sfert de tonă, am rezervat nu mai puţin de 36 de kilograme de trotil”, zâmbeşte Alexandru.

VECHIME. Plutonierul Ivan mânuieşte proiectile de mai bine de 18 ani

ADÂNCIME. Mormintele proiectilelor sunt la mai mult de trei metri sub nivelul solului

„Atenţie, aprindeeeeee!!!!!”

Observatorii s-au îndepărtat la peste doi kilometri de poligon, în timp ce ARO-ul cu detonatorul s-a plasat la aproape 500 de metri de gropi. Firele care ies din „locurile de veci” ale proiectilelor se opresc în caseta cu mâner din autoturismul de teren, aflat parcă prea aproape de zona exploziei. Colonelul Alecu, alertat prin staţie de către cei din ARO, anunţă: „Atenţie, în 30 de secunde, aprindeee!”. Coloana parcă ireală de praf, înaltă de zeci de metri, îi surprinde pe mulţi dintre observatori. Abia la două secunde după, suflul şi zgomotul exploziei îi fac pe civilii prezenţi să realizeze forţa a ceea ce a fost îngropat în pământul poligonului. Parcă un pumn nevăzut le-ar fi atins cu forţă pieptul.

Mai mult, unul dintre ofiţerii ISU a şi strigat la un moment dat „Feriţi!”. Câteva schije au fluierat prin aer, la doar câţiva metri de capetele celor de acolo. „Riscurile sunt enorme! Gândiţi-vă că, în cazul în care detonarea are loc accidental în timp ce personalul este în poligon, nici ADN-ul acestora nu mai rămâne întreg”, încearcă şeful IGSU o notă de umor negru.

PERICOL. În urma acestei detonări, schijele au ajuns până în apropierea observatorilor aflaţi la peste doi kilometri de poligon

Riscuri mari, salarii mici

Macabre sau obişnuite, glumele au darul de a-i dezinhiba pe pirotehniştii care pregătesc detonarea. „Practic, fiecare misiune a noastră trebuie considerată ca fiind prima! Aşa de multă atenţie trebuie să-i acordăm! Rutina este cel mai mare pericol care ne pândeşte, deci n-avem voie să-i cădem pradă, pentru că astfel am putea omite operaţiuni minore ca aspect, dar decisive pentru siguranţa noastră din poligon”, explică şeful USISU, locotenent- colonel Vasile Pârtea, secretul lipsei de accidente printre pirotehnişti.

La cei 41 de ani, şeful USISU mai are încă broboane de transpiraţie când se află în pologon, semn că tensiunea din aer este mult mai mare decât aparenta notă de degajare în care lucrează el şi subalternii săi. Oameni tăcuţi, vorbind în şoaptă de parcă n-ar vrea să trezească pericolul din muniţie, pirotheniştii de la IGSU nu sunt mai mulţi de 120 la nivel de ţară.

Potrivit grilei de salarizare, aceşti oameni, care de trei ori pe săptămână manevrează proiectile vechi şi periculoase, primesc - în medie - între 2.000 şi 3.000 de lei lunar. Şi echipamentul lasă de dorit. De curând, o firmă străină le-a prezentat un costum care, la doar aproape 30 de kilograme, garantează protecţie pentru organele vitale în proporţie de 90%. „Dar numai pentru ele! Fără o mână sau un picior mai poţi trăi, dar fără cap sau inimă - nu!”, zâmbeşte amar colonelul Alecu. Preţul unui asemenea costum este de 15.000 de euro. „Pentru unii poate părea de-a dreptul exorbitant, dar pentru noi - deloc!”, mai spune comandantul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

PROGRAM

Ziua exploziei

• 6.30-8.00 - încărcarea muniţiei şi verificarea poziţionării în camion
• 8.00-11.30 - transportul la poligon
• 11.30-13.00 - descărcarea şi trierea proiectilelor
• 13.00-14.30 - amplasarea muniţiei în gropile în care va fi detonată
• 14.30-15.00 - adăugarea trotilului în gropi şi conectarea la detonator
• 15.00-15.15 - detonarea muniţiei
• 15.20-16.00 - verificarea resturilor pentru depistarea proiectilelor neexplodate

INCONŞTIENŢĂ

Proiectil pus pe foc

Colonelul Alecu îşi aminteşte de un caz pe trecut anul trecut în Iaşi, când trei cetăţeni plecaţi la tăiat de lemne au descoperit, la rădăcina unui copac, mai multe proiectile. „Au aruncat unul pe foc, pentru a recupera cuprul. Cei trei au plecat apoi, uitând de proiectil. Dar cel care l-a aruncat s-a întors, moment în care proiectilul a explodat, ucigându-l. În urma cercetărilor pe care le-am efectuat, am descoperit că obuzul respectiv fusese fabricat în 1916”, atrage atenţia şeful IGSU asupra proiectilelor care rămân active chiar şi aproape 100 de ani.

Alecu precizează că, în cazul în care în urma unor lucrări e descoperită muniţie, oricât de degradată, ea nu trebuie atinsă sau de plasată sub nicio formă. Mai mult, trebuie îndepărtate toate sursele de căldură, flacăra deschisă sau cablurile electrice, pentru a evita detonarea accidentală.