OAMENII DE LÂNGĂ NOI. Stâlpul casei

Cora Muntean
Autor: | | 13 Comentarii | 2997 Vizualizari

Treceam prin Piața Teatrului din Tîrgu Mureș când mi-a sunat telefonul. M-am așezat pe o bancă să vorbesc.

În timpul discuţiei privirea mi s-a oprit pe un băiat care stătea lângă fântânile arteziene. Avea ceva care îmi transmitea deznădejde; părea un copil de la ţară, avea aerul că este rătăcit. Lângă el, o plasă de plastic plină. M-am apropiat şi i-am zâmbit. M-a privit. Se vedea că are sufletul plin de lacrimi pe care şi le stăpânea strângându-şi mâinile. M-am aşezat lângă el şi l-am întrebat: „Vrei să te ajut să plângi?”. Şi-a strâns buzele şi a dat din cap. „Hai să plângem împreună!” În acel moment, şuvoaie de lacrimi i-au izvorât din ochii frumoşi, senini. Îmi venea cumva să-l iau în braţe, dar l-am prins de mână. Şi-a încleştat degetele în degetele mele şi a plâns. De fapt, aproape că zâmbea, dar lacrimile-i şiroiau.

-Ce s-a întâmplat?

-A murit tata.

-Când a murit?

-În iarnă. Şi când a murit a zis că eu rămân stâlpul casei. Am venit la oraş să muncesc, că o am pe mama şi pe fratele meu. Acum, că am terminat şcoala, pot să muncesc.

-Ce clasă ai terminat?

-A şaptea.

-Îţi place la şcoală?

-Daaa. Mult.

-Mama știe că eşti aici?

-Nu.

-Cred că îşi face griji. Şi eu cred că ea nu vrea să munceşti. Tatăl tău a spus că rămâi stâlp, pentru ca mama ta să se poată baza pe tine. Staţi rău cu banii?

-Nu, avem ca toţi oamenii.

-Mama lucrează?

-Da, la croitorie.

-Şi ce-ţi veni să îţi iei lumea în cap?

-Mi-e dor de tata. Şi nu vreau să creadă că nu-s în stare.

-Cu ce bani ai venit?

-Am nişte bani, am strâns din alocaţie. L-am dus la o îngheţată (nu-i era foame, mâncase acasă înainte să plece) şi am discutat cu el. M-a surprins responsabilitatea lui; nimic nu-l apăsa mai tare decât gândul că nu va putea onora dorinţa tatălui. I-am explicat că va putea face acest lucru dacă va merge la şcoală şi va ajunge ce-şi doreşte. A înţeles foarte repede şi mi-a promis că aşa va face. L-am dus la autobuz şi i-am lăsat numărul meu de telefon. El nu avea telefon mobil, dar mi-a promis că va suna când îi va fi greu. În plasă avea hăinuţe, curate şi frumos împăturite. M-am despărţit de un băiat curajos şi hotărât. I-am spus că dacă eu aş fi fost mama lui, aş fi fost mândră de el. I-au înflorit bujorii în obraji. Spre seară m-a sunat mama lui. Să-mi spună că băiatul ei e acasă şi că e mândră de el.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparţin autorilor.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...