PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Opinii EVZ

Oare Eminescu o fi tot un fel de vulpe? O întrebare retorică

Autor: Loreta Popa | marţi, 16 septembrie 2014 | 15 Comentarii | 1960 Vizualizari
De fiecare dată când cineva, persoană importantă, nu spun cine, vorba lui Nenea Iancu, scoate un porumbel din gură mă întreb cum este posibil să se întâmple aşa ceva. Pot accepta asta de la cineva care nu a fost la şcoală mai mult de patru clase, dar de la cineva care ţine frâiele educaţiei în mâini mi-e cu mult mai greu.

Era de aşteptat ca odată cu începerea noului an şcolar străzile şi şoselele din Capitală să fie super-mega-extra-aglomerate, însă ceea ce au trăit astăzi părinţii şi copii pare mai mult desprins din filmele science-fiction. Dacă înainte vreme existau nişte reguli, care se respectau cât de cât, şcoala astăzi a pierdut teren în faţa indisciplinei şi debandadei totale.

Cu nervii tociţi deja din mijloacele de transport în comun cu care au călătorit până şcoală, fiind însoţiţi de înjurăturile de fiecare zi (căci nu e limbă mai frumoasă decât cea pe care o vorbim, doar aşa spune o vorbă din bătrâni), părinţii şi copii au fost nevoiţi să se înghesuie cu tot cu buchete de flori şi ghiozdane într-un spaţiu prea puţin generos al curţilor unor şcoli, care şi-au deschis porţile. Astfel că au ascultat mai de bună voie, mai siliţi de împrejurări Imnul Naţional al României şi slujba efectuată de un preot prezent la deschiderea noului an şcolar, ce a binecuvântat astfel întreaga asistenţă. Spun siliţi, căci a fost vizibilă uşurarea de pe chipurile acestora la finalul slujbei. Decizia de a chema un preot sau mai mulţi la acest eveniment aparţine în totalitate instituţiei şcolare, nefiind o obligativitate, spunea unul dintre preoţii prezenţi la festivitatea de deschidere de la o şcoală din Capitală. 

Printre bobocii emoţionaţi, îmbujoraţi şi uşor trişti că părăsesc confortul de acasă, se puteau zări şi elevi de liceu blazaţi, care au glumit tot timpul slujbei de binecuvântare, trăgând cu nesaţ din ţigări, mai mult fete decât băieţi, din câte am observat. Totuşi, emoţia reîntâlnirii în prima zi de şcoală s-a făcut simţită printre elevii claselor a VII-a şi a VIII-a, care se îmbrăţişau, fericiţi că se revăd.


Am simţit o oarecare uşurare când am înţeles că încă există copii care merg cu încăpăţânare la şcoală, dornici să înveţe şi să evolueze cu adevărat, şi dascăli extraordinari, care continuă să predea limba română şi luptă în fiecare zi cu sistemul, nevăzuţi şi neştiuţi. Pentru aceştia am tot respectul şi admiraţia.

Asistând la acest început de an şcolar mi-am amintit de indianca de 26 de ani Amita Ray (ulterior Amita Bhose), care cu o jumătate de secol în urmă, în 1959, punea piciorul pe pământ românesc pentru prima oară. Nu ştia cum arată zăpada, poate de aceea în ziua în care ar fi împlinit 77 de ani a căzut atât de multă din ceruri. Nu ştia mai nimic nici despre ţara în care-şi urmase soţul, inginer geolog, venit la specializare pentru doi ani.

Poate că povestea acesteia pare nelalocul ei la început de an şcolar, însă vă asigur că este perfect bine aşezată în context.


Amita Bhose nu era doar o femeie frumoasă şi hotărâtă, ci şi absolventă a Facultăţii de chimie, fizică şi matematică a Universităţii din Calcutta, membră a unei familii cu tradiţie culturală şi ştiinţifică.

România a fost momentul culminant al vieţii ei, destinul ei fiind schimbat pentru totdeauna când a ales să fie dascăl şi să-i înveţe pe studenţi Universităţii din Bucureşti totul despre ţara şi limba ei, doar pentru a respira acelaşi aer cu cel de care s-a simţit ataşată de la primul pas aici, Eminescu. Oare astăzi am mai putea vorbi despre o asemenea forţă lăuntrică, un asemenea spirit de sacrificiu, un asemenea exemplu? Daţi-mi voie să îndoiesc profund. Nu e prima dată când scriu despre Amita Bhose, nu va fi nici ultima, dar simt că o fac cu un rost de această dată.

Îmi doresc să se ştie că Amita Bhose a decis să se înscrie la un curs de limbă şi literatură română din dorinţa fierbinte de a se familiariza cu mentalitatea şi spiritualitatea poporului român.  A descoperit poezia „Ce te legeni…” a lui Eminescu într-un manual şcolar şi a fost fascinată de personalitatea acestuia. A fost dragoste la prima vedere. Câţi dintre elevii de astăzi simt această fascinaţie pentru o personalitate atât de complexă precum cea a poetului nostru naţional? Dar dintre cei care ne conduc? Simt, fără să generalizez, că este deja o întrebare retorică astăzi...

Reîntoarsă în India, debutează în presa locală cu articolul „Rabindranath în România", apărut în cunoscuta gazetă literară Desh (Ţara) şi începe să publice articole în bengali şi engleză despre cultura Indiei sau cultura şi literatura română, din care face şi traduceri. De-a lungul anilor i-a tradus în bengali pe Mihail Sebastian, Sadoveanu, Caragiale, Sorescu, Zaharia Stancu, Al. Mirodan, piesele acestora fiind jucate pe scenele teatrelor din Calcutta. Cu o modestie pe care doar spiritele mari o au, a considerat întotdeauna ca fiind o cinste faptul că este prima traducătoare din limba română în bengali, limba lui Rabindranath Tagore  şi prima traducătoare a lui Eminescu în spaţiul cultural din care venea.

Fără un dicţionar român-bengali (dicţionar care nici acum nu există, ci doar un dicţionar bengali-român, cuprinzând sute de pagini scrise de mâna sa şi a studenţilor săi, spre a fi multiplicate în tipografia Universităţii, aceasta nedeţinând la acea vreme caractere bengaleze), folosind un dicţionar român-englez care-i comunica prea puţin, Amita Bhose a pătruns totuşi în profunzimea enigmatică a literaturii române datorită iubirii pentru această ţară. Şi pentru Eminescu, a cărui traducere în bengali, conform propriei mărturisiri, „n-a reprezentat un experiment artistic sau un exerciţiu lingvistic: ea a constituit o experienţă spirituală, o trăire lăuntrică, pe care nu ştiu cum s-o definesc”.

Vizitează din nou România, de două ori, la invitaţia Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea şi participă la Congresul internaţional al traducătorilor. Între cele două vizite divorţează de soţul său, iar după a doua vizită în România se înscrie la doctorat, la Facultatea de Limbă şi Literatură Română din cadrul Universităţii Bucureşti, alegând ca temă „Influenţa indiană asupra gândirii lui Eminescu” şi având conducător ştiinţific pe prof.dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, altă personalitate uriaşă a culturii noastre de care sunt convinsă că mai nimeni din cei care sunt astăzi în posturi-cheie nu au auzit. Mă doare însă că elevii nu au nici cea mai mică idee despre toate acestea, dar nu pot să-i judec. Nimeni nu le spune nimic despre nimic.

În România, Amita Bhose s-a întors în 1971 nu numai pentru Eminescu, ci şi ca să caute un ungher de afecţiune în mijlocul poporului român, după moartea tatălui său. Dovadă că l-a găsit a fost nu numai faptul că de atunci şi până la moarte a trăit în România, dar şi că de bunăvoie a renunţat la avere, soţ, ţară, alegând să trăiască, ani buni, într-o cameră modestă de cămin studenţesc, cu un salariu de lector, în lei.

Pentru România, din dragoste de Eminescu, a cerut domiciliu stabil aici, care i-a fost acordat după doi ani de hărţuieli şi întrebări jignitoare. Nu s-a lăsat descurajată. Îmbrăcată festiv în sari, pentru serbările organizate la Universitate, unde preda, numai  în română, bengali, sanscrită şi civilizaţie indiană, sau îmbrăcată european, Amita Bhose şi-a continuat drumul unic în cultura română. A deschis un unghi inedit de perspectivă comparatistă între spiritualitatea română şi indiană şi a stabilit amprentele filosofiei indiene în proza literară eminesciană.

Amita Bhose a rămas în memoria multora ca profesor. Mulţi dintre tinerii acelor ani dinainte de Revoluţie au avut rarul privilegiu de a fi discipoli în sens sanscrit al Amitei Bhose şi mulţi şi-au câştigat dreptul de a-i spune „Didi”, în bengali „soră mai mare”.

După 1989, o dată cu instaurarea autonomiei universitare, deşi multe universităţi din lume ar fi fost onorate să o aibă în rândul profesorilor, Universitatea Bucureşti nu a ştiut cum să-i desfiinţeze mai repede postul. Traducătoarea lui Eminescu, a lui Rabindranath Tagore, autoarea unui Dicţionar bengali-român, a unui Curs de limba bengali şi-a văzut postul scos la concurs, la un concurs unde nu numai că nu avea cine să se înscrie, dar nici nu avea cine să-l conducă.

După doi ani de umilinţe, trupul ei firav a cedat. Aproape neştiută, a murit într-un spital din România, la 24 octombrie 1992, în urma unei operaţii nereuşite. Urna cu cenuşă a Amitei Bhose a rămas în România, la dorinţa fratelui său din Anglia, regizor şi actor. Cea care a ştiut atât de bine să traducă dorul eminescian în bengali, trăind într-o ţară pe care, aşa cum scria Zoe Dumitrescu Buşulenga, „a iubit-o poate mai mult decât mulţi români şi a slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei”.

Poate de aceea doare atât de tare faptul că ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, nu are nici măcar o idee (pare să nu-l fi măcinat deloc curiozitatea să descopere de unde vine numele pe care-l poartă), despre  legenda celor doi fraţi, Romulus şi Remus, care au pus bazele unui oraş precum Roma, spre care dacă-mi aduc bine aminte toate drumurile duceau cândva. Cu siguranţă, a preferat să lipsească de la acea lecţie, drept urmare a rămas cu lacune solide. De aici şi sărăcia vocabularului, mă gândesc...

Totuşi, nu poate să nu-mi rănească tâmpla o întrebare, poate la fel de retorică precum cea de mai sus: „Oare ministrul Educaţiei ştie cine este Mihai Eminescu sau crede despre acesta că o fi tot un fel de vulpe?" Doar mă întreb? Atât...


 

 

Tag-uri: educatie, scoala, elevi, parinti, ministru, eminescu, amita bhose, india




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.