Editura Evenimentul si Capital

Oare ştim cu adevărat când este timpul?

14-05/editorial_1-465x390
Autor: | | 5 Comentarii | 743 Vizualizari

Spunem adesea că nu ne simţim pregătiţi pentru una, pentru alta, că nu a sosit momentul, că nu e timpul... E un moment în care căutăm în străfundul nostru răspunsuri, explicaţii pentru lucrurile neînţelese care ni se întâmplă, ne perpelim în focul analizelor, între ezitări şi certitudini.

În astfel de momente, facem din timp un aliat, care sperăm să ne ofere, într-un final, răspunsuri, însă ştim cu adevărat când este timpul? O revelaţie, o minune căzută parcă din cer, o întâmplare sau o persoană care ne schimbă radical cursul vieţii? Din păcate, deşi pare o noţiune relativă, timpul este limitat şi uneori uităm să trăim tot aşteptând să vină odată.

Cel mai adesea, sintagma „nu e timpul potrivit” se aplică în viaţa sentimentală. Încep să aud tot mai des în jur oameni care spun că nu se simt pregătiţi pentru o relaţie serioasă, pentru căsătorie, pentru a deveni părinţi. Ne trasăm limite pragmatice, izvorâte din comparaţia cu prietenii de aceeaşi vârstă, în general, sau cu normele impuse de societate. Îmi vine acum în minte exemplul unei tinere de 25 de ani, care după o decepţie sentimentală aproape traumatizantă, a ales să se concentreze pe studii şi pe carieră. În capul ei, în acest moment, o eventuală relaţie îi consumă prea multă energie. „Mai am cinci ani buni”, spunea, referindu-se la timpul în care să apuce să îşi contureze şi viaţa profesională, dar şi pe cea sentimentală. „Femeile peste 30 de ani, singure sau care nu au avut o poveste mai lungă cu un bărbat, sunt nişte triste. Nu se mai uită nimeni la ele”. O presiune enormă la care a ales să se supună voluntar, neluând în calcul că poate aştia cinci ani buni vor fi, de fapt, proşti, dar că ei ar putea fi urmaţi de zece buni.

La bărbaţi, şocul psihologic apare după 40 de ani, poate şi pentru că „se trec” mai greu ca femeile şi rămân „valabili”, inclusiv reproductiv, ceea ce le conferă un confort psihologic mare. Şi expresia „nu e timpul să am copii” începe să devină dicton. Presiunile emoţionale le depăşesc clar pe cele administrative, ce presupun casă, maşină şi tot tacâmul. Pe vremea părinţilor noştri, parcă lucrurile erau mai simple, unde trăia un copil, trăia şi al doilea, unde mânca unul, mânca şi celălalt şi nu exista povara socială de a avea totul ca să îi fie odraslei bine. Astăzi, gândim mai în profunzime, dacă suntm capabili să le oferim o educaţie corectă, fără să repetăm greşelile pe care le-am simţit pe propria piele. Şi oricât ne-am gândi, de greşeli nu scapă nimeni.

Toate acestea fiind spuse, câţi dintre cei care au rostiti vreodată aceste cuvinte, „nu mă simt pregătit”, au luat în calcul că poate niciodată nu vor ştii când va fi timpul? Oare simţim cu adevărat, vreodată, când e timpul potrivit, sau e nevoie că neprevăzutul să ne ia pe sus? Şi chiar şi atunci când avem totul sau pare că suntem pe aproape, ni se face teamă că atunci ar putea fi timpul potrivit. Ne autosabotăm şi ne încăpăţânăm să nu ne dăm voie să fim, în sfârşit, liniştiţi. Nu vom primi niciodată un răspuns clar, dar poate merită să reflectăm la asta. Şi poate că, în fond, pretextul timpului este o iluzie...




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro