Time is money...expresia s-a adeverit pentru Barack Obama

Time is money...expresia s-a adeverit pentru Barack Obama

Preşedintele american, Barack Obama, a constatat recent pe propria sa piele sau, mai bine zis, pe propriul său portofel, că “time is money”.

Aflat într-o călătorie la Austin, în statul Texas, liderului de la Casa Albă i-a fost poftă de o friptură de la restaurantul Franklin's, renumit atât pentru delicioasele sale steak-uri, cât şi pentru timpul de aşteptare a comenzilor, de două sau trei ore, relatează ziarul Le Soir.

Cum agenda nu îi permitea o asemenea întârziere, Barack Obama s-a folosit de privilegiul funcţiei sale şi a trecut înaintea celor care aşteptau la rând. Elegant, el şi-a exprimat dorinţa de a achita nota de plată a familiei care îi cedase locul - un tată însoţit de fiica sa.

Zis şi făcut. Numai că, profitând de chilipir, cei doi au comandat un kilogram şi jumătate de carne de vită, un kilogram de costiţe, 250 de grame de mezeluri şi 250 de grame de carne de curcan. “Câte persoane aveţi de gând să hrăniţi”, a exclamat preşedintele mirat, văzând uriaşa comandă pe care trebuia să o plătească.

Ne puteți urmări și pe Google News

În total, a avut de achitat 300 de dolari, incluzând şi masa staff-ului care îl însoţea. O nimica toată pentru cine este foarte bogat, mai scrie Le Soir, preluat de Agerpres. Preşedintele însă a intrat în încurcătură: nu avea la el decât câteva bancnote de 20 de dolari. Norocul lui că avea cartea de credit la el.