Occidentul pregătește noi sancțiuni pentru Rusia

Occidentul pregătește noi sancțiuni pentru Rusia

Trupele ucrainene au reluat operațiunile antiteroriste din Est, în timp ce un elicopter Mi-8 al armatei a fost lovit de un tir de rachete, iar șapte observatori OSCE au fost capturați și reținuți la Slaviansk.

Indivizi necunoscuţi au oprit la ora locală 11.40 un autobuz cu 13 pasageri (şapte reprezentanţi ai OSCE, cinci membri ai armatei ucrainene şi şoferul), a anunțat Ministerul Apărării, aseară, precizând că aveau loc negocieri cu reprezentanţii forţelor pentru eliberarea celor reţinuţi. MAE român a anunțat că printre aceștia nu se află și români.

Un elicopter Mi-8 a explodat, ieri, iar pilotul a fost rănit, a anunțat Ministerul ucrainean al Apărării. Pe aerodrom s-au auzit trei explozii și tiruri de arme. Un glonț tras de un lunetist a lovit rezervorul de combustibil al elicopterului, au anunțat autoritățile.

În același timp, trupele speciale ucrainene au încercat, ieri, să blocheze complet oraşul Slaviansk, aflat sub controlul separatiștilor, pentru ca aceștia să nu poată primi întăriri. Comandantul operaţiunii, generalul Vasili Krutov, a afirmat, însă, că trupele nu vor lua cu asalt oraşul cu 120.000 de locuitori, pentru a nu face victime în rândul civililor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Armata, pregătită să riposteze

Șeful administraţiei prezidenţiale, Serghei Paşinski, a precizat că orice incursiune a forȚelor ruse în teritoriul ucrainean va fi considerată o invazie, iar atacatorii vor fi nimiciţi. „Nu vom accepta niciun fel de declaraţii mincinoase cu privire la vreo acţiune umanitară”, a spus el. Iar ministrul Apărării, Mihailo Koval, a explicat că armata ucraineană este pregătită să riposteze în cazul unei intervenții militare ruse.

Forţele de securitate ucrainene au arestat zeci de agenţi ai serviciilor speciale ruse, care acţionau pe teritoriul Ucrainei. Aceștia au acţionat şi în Crimeea, înainte de anexarea la Rusia, și urmăresc destabilizarea țării, spune Kievul.

Miniştrii de externe ai UE se vor reuni „cât de rapid posibil” pentru a examina noi sanc țiuni împotriva Rusiei, a anunțat can celarul german Angela Merkel, care i-a spus telefonic lui Vladimir Putin că este îngrijorată de situația din Ucraina.

"Evoluțiile din Estul Ucrainei sunt serioase și îngrijorătoare. Rusia să aplice acordul de la Geneva.” ANGELA MERKEL, cancelarul Germaniei