Ofertele de servicii sexuale în mediul virtual nu pot fi interzise, deoarece nu există lege. Internetul, şoseaua de centură a secolului XXI

Fetele de pe Centura s-au mutat pe net
Autor: | | 5 Comentarii | 8357 Vizualizari

O încercare de reglementare a anunţurilor pentru relaţii intime, făcută de o agenţie matrimonială, nu a avut trecere la legiuitori

Prostituţia nu mai este infracţiune în noul Cod Penal, ca atare nu se mai pedepseşte cu închisoare, ci cu amendă. Numai proxeneţii şi traficanţii de carne vie pot să ajungă după gratii. Prostituţia constituie contravenţie, potrivit legii, doar dacă se produce în locuri publice. După punerea în aplicare a noului Cod Penal, foarte mulţi au atras atenţia că sexul pe bani va exploda. Nu există date că s-ar fi întâmplat aşa, însă internetul geme de oferte sexuale. Acest domeniu este, pur şi simplu, nereglementat în România.

Agenţiile matrimoniale serioase sunt direct afectate, prin decredibilizare, de zecile de site-uri din nişă, care în mare lor majoritate propun în rubrica Matrimoniale servicii de escort, dame de companie, masaj erotic, prostituţie deghizată, anunţuri pentru relaţii sexuale, fără a lua cel puţin măsurile necesare avertizării, verificării şi protejării minorilor.



Continuarea pe premium.evz.ro

Premium.evz.ro este platforma cu plată a site-ului „Evenimentul zilei”, cuprinzând o selecție exclusivă de materiale de presă de calitate.


Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...