Ofițerul SRI arestat pentru spionarea șefei DNA a fost decorat de CIA

Ofițerul SRI arestat pentru spionarea șefei DNA a fost decorat de CIA

Daniel Dragomir, considerat de către DIICOT „creierul” din spatele operațiunii desfășurate de agenția israeliană BlackCube pentru compromiterea Laurei Codruț Kovesi, a fost șef la Antiterorism și unul dintre cei care au ajuns în Irak, în cadrul operațiunii de salvare a jurnaliștilor români răpiți în anul 2005

Fostul șef al Sectoarelor Informativ - Operative din Direcția Generală de Prevenire și Combatere a Terorismului din cadrul SRI, Daniel Dragomir, arestat, pe 14 septembrie, pentru implicarea în acțiunea de spionare a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, este un personaj care a fost decorat de președintele României dar și de celebrul serviciu secret al Statelor Unite ale Americii (SUA), CIA.

FOTO: Distincția obținută de Dragomir de la CIA

Ne puteți urmări și pe Google News

Indicații de la un fost spion

Ieșit „la pensie”, la doar 38 de ani, locotenent colonelul SRI, trecut în rezervă în anul 2013, a intrat în atenția DNA în ianuarie 2015, atunci când a fost arestat pentru trafic de influență, spălare a banilor și folosire de informații ce nu sunt destinate publicității. La vremea respectivă, Daniel Dragomir declara că este unul dintre cei mai decorați ofițeri din istoria SRI, iar acuzațiile țin de domeniul fantasticului. Unul dintre denunțătorii din dosar este milionarul libanez de origine franceză Rami Ghaziri, care controlează Avicola Crevedia, firmă cercetată în „Mafia cărnii”. Acesta a scris la DNA zeci de pagini despre afacerile cu Dragomir, despre care spunea că îl sfătuia să vorbească codat la telefon. „Aceeași persoană m-a sfătuit ca în discuțiile telefonice de pe acel aparat să nu folosesc cuvinte cheie, cum ar fi: bombă, președinte, terorist, atentat, Allah, Hamdellah și altele”, susținea Rami Ghaziri, într-una dintre declarațiile date în fața procurorilor anticorupție.

Relația cu foști ofițeri Mossad

Ulterior, așa cum precizează DIICOT, Daniel Dragomir ar fi pus la cale operațiunea de compromitere a șefei DNA și a apelat, la începutul anului 2016, pentru obținerea de informații în acest sens, la agenții firmei private de securitate din Israel, BlackCube. Proprietarii Black Cube, Dan Zorella şi Avi Yanus, au lucrat în serviciul israelian şi este foarte probabil ca legătura din Dragomir şi Zorella să se fi intersectat în misiuni. Potrivit datelor furnizate de DIICOT, Zorella a venit de două ori la Bucureşti pentru a hotărî cu Dragomir strategia operaţiunii „Tornada”.

A primit Ordinul „Virtutea Militară”

Ultimele informații legate de Daniel Dragomir, furnizate de România TV, arată că acesta a obţinut, de-a lungul activităţii sale profesionale, mai multe diplome şi decoraţii. Una dintre cele mai importante este obţinută de la CIA, celebrul serviciu secret al Statelor Unite ale Americii (SUA). De asemenea, fostul ofițer SRI a fost decorat cu una dintre cele mai prestigioase distincţii. Este vorba de Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, distincție care se acordă de către președintele României.