OMAGIU pentru MILITARII ÎMPUȘCAȚI din partea camarazilor răniți în Afganistan. Coroană de flori la MONUMENTUL EROILOR

OMAGIU pentru MILITARII ÎMPUȘCAȚI din partea camarazilor răniți în Afganistan. Coroană de flori la MONUMENTUL EROILOR

Primii militari care au cinstit, în țară, memoria camarazilor uciși, sâmbătă, în Afganistan au fost membrii Asociației Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (AMVVD). Aceștia au depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații. AMVVD a fost creată de Marius Apostol și Adrian Crețu, doi dintre ostașii Armatei României, răniți grav în Afganistan, cu scopul de a-i sprijini pe militarii răniți care se întorc acasă.

Unii dintre militarii care au supraviețuit după ce au trecut prin „culoarele morții”, alături de o parte dintre cei care au scăpat cu viață din Afganistan, Irak sau Bosnia s-au reunit, duminică, pentru a aduce un omagiu camarazilor care nu au mai avut șansa să se întoarcă teferi acasă: plutonierul Iulian Dumitrescu și pe sergentul Adrian Vizireanu, din Forțele de Operațiuni Speciale, împușcați, sâmbătă, în apropiere de Kandahar.

Este vorba de un grup de militari reuniți în Asociația Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), care a atras în rândurile sale membri de la toate armele participante în operațiuni în afara țării: Armată, Poliție, Jandarmerie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Grupul militarilor AMVVD, condus de președintele asociației, Marius Apostol – rănit grav, în Afganistan, în aceeași lună mai, dar în anul 2011 – a depus o coroană de flori la Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații în memoria plutonierului Iulian Dumitrescu și a sergentului Adrian Vizireanu.

„7 mai este o zi care ne-a umplut inimile de durere și lacrimile de amarăciune ne-au curs pe obraz. Doi dintre colegii noștri și-au pierdut viața în Afganistan iar al treilea sperăm, din tot sufletul, să poată fi salvat. Vestea tristă, atât pentru noi cât și pentru familiile acestora, a căzut ca un boomerang asupra noastră. Conducerea Asociației Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) transmite, în numele întregului colectiv, sincere condoleanţe familiilor militarilor decedaţi şi urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei medicale a celui rănit”, a transmis conducerea AMVVD.

Vizibil impresionat de această veste care dă fiori oricărui militar ce a trecut prin Teatrele de Operații, Marius Apostol, președintele AMVVD a dclarat: „Am aflat cu profundă tristeţe despre moartea militarilor care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Vestea m-a cutremurat și m-a lăsat pradă amimtirilor din mai 2011. Nu m-am putut aduna, vorbi, câteva minute. Emoțiile și lacrimile amare și-au facut apariția. Nu am cuvinte să descriu durerea ce mă încearcă. Durerea noastră, a camarazilor, gândindu-ne la ei, la familiile lor. Atât personal, cât şi în numele tuturor membrilor Asociației Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), transmit condoleanţe familiilor, prietenilor şi camarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe acești bravi ostași și buni români!”.

Pentru Marius Apostol cei căzuți sunt adevărați eroi. O spune un om care știe ce înseamnă frontul din Afganistan și a trecut prin suferințele provocate de un dispozitiv exploziv improvizat care a aruncat în aer mașina de luptă în care se afla.

„În cei 13 ani de război în Afganistan, România a pierdut 26 de militari. Celor 26 de militari li se adaugă azi cei doi soldați din trupele speciale. Pentru noi, ei sunt EROI și EROII NU MOR NICIODATĂ! Îi vom purta mereu în gând și suflet! Dumnezeu să aibă grijă de ei! ”, a transmis, cu lacrimi în ochi,  președintele AMVVD.