Omul lui Tăriceanu este noul șef al ICR

Omul lui Tăriceanu este noul șef al ICR

Radu Boroianu a fost desemnat, ieri, prin vot în plenul Senatului, în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR).

 El a fost propus de grupurile senatoriale ale PSD și PLR-PC. Boroianu a obţinut 64 de voturi „pentru” şi 49 „împotrivă”, în timp ce contracandidatul său, Iulian Tănase, propus de grupul PNL - a întrunit 49 de voturi „pentru” şi 64 „împotrivă”.

Aflat la Roma, președintele Klaus Iohannis a criticat numirea. El a precizat că este îngrijorat de ceea ce se întâmplă la ICR, unde se schimbă conducerea instituției „pe șest”. Șeful statului a punctat că ICR trebuie scos din sfera trocurilor politice.

Potrivit surselor EVZ, Radu Boroianu (73 de ani) este un apropiat al lui Călin Popescu Tăriceanu, președintele PLR și partener de guvernare al lui Victor Ponta. De altfel, Boroianu deține și funcția de vicepreședinte al PLR. Pe de altă parte, fostul șef al ICR, Lilian Zamfiroiu, viza de multă vreme un post de ambasador al României, el urmând să plece la Vatican.

Ne puteți urmări și pe Google News