ONU va cere LEGALIZAREA tuturor DROGURILOR?

ONU va cere LEGALIZAREA tuturor DROGURILOR?

Organizația Națiunilor Unite s-ar pregăti să solicite țărilor membre să pună capăt „războiului împotriva drogurilor” și să dezincrimineze folosirea și posesia tuturor substanțelor ilegale.

Într-o postare senzațională pe site-ul Virgin, al cărui proprietar este, Richard Branson, unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri britanici, afirmă că i s-a arătat un raport al Oficiului ONU pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) care schimbă radical viziunea organizației în legătură cu stupefiantele, informează întreaga presă britanică.

Branson susține că ar fi vorba de un document care nu a fost „încă dat publicității” și care a fost trimis sub embargo mai multor media din întreaga lume. Omul de afaceri susține că a făcut acest anunț temându-se că ONU „va ceda în fața presiunilor și nu va duce la capăt acest proiect important”.

În documentul citat de Branson, ONU ar fi gata să declare „fără echivoc că incriminarea nu este necesară, fiind dăunătoare și disproporționată”.

Ne puteți urmări și pe Google News