PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

Operaţii ESTETICE de peste 160.000 de euro, pentru a semăna cu o CARICATURĂ. Arată HORROR| GALERIE FOTO

Autor: | | 1 Comentarii | 1808 Vizualizari
Şi-a dorit atât de mult să arate precum caricatura care i-a fost făcută la vârsta de 15 ani, încât şi-a făcut operaţii estetice de zeci de mii de euro. Din nefericire, acum arată îngrozitor.

În urmă cu 15 ani, a plătit aproape 12 euro pentru o caricatură care i.a fost desenată într-o vacanţă, în Ibiza. Acum, la 30 de ani, după ce a plătit peste 160.000 de euro pe chirurgie plastică, o coafeză britanică se "laudă" că arată exact ca în desen. Pentru a-şi îndeplini acest "vis", femeia şi-a mărit de cinci ori sânii, şi-a injectat buzele, şi-a albit dinţii şi are pe faţă un machiaj semi-permanent.

"Când am văzut pentru prima oară caricatura, în vacanţă, am fost geloasă pe ea. Era atât de fermectăroare. Era tot ceea ce îmi doream să fiu. Pe parcursul anilor, am cheltuit din ce în ce mai mult pe tratamente de înfrumuseţare şi operaţii, pentru a arăta exact ca ea", a povestit Krystina Butel, potrivit Daily Mail.

Femeia a declarat că demersul ei nu se opreşte aici. În viitor, ea îşi va ridica sprâncenele, va face un implant în fese îşi va mări mai mult sânii şi buzele, pentru a fi sigură că nu există nicio diferenţă între ea şi caricatură.

Aceasta a mărturisit că în copilărie nu era interesată de felul în care arată. Totul s-a schimbat, însă, în excursia pe care a făcut-o la vârsta de 15 ani, în Ibiza, şi de unde s-a întors cu desenul care i-a influenţat decisiv viaţa.


Tag-uri: operatii estetice, chirurgie estetica, implant mamar, marire se sani, implant in buze, botox
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Operaţii ESTETICE de peste 160.000 de euro, pentru a semăna cu o CARICATURĂ. Arată HORROR| GALERIE FOTO.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi