Opt foști funcționari trimiși judecată după ce au dat un tun de 70 milioane de euro prin retrocedări frauduloase

Opt foști funcționari trimiși judecată după ce au dat un tun de 70 milioane de euro prin retrocedări frauduloase

Potriviti DNA, au fost trimiși în judecată Ingrid Zaarour, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Mihnea Remus Iuoraș, fost vicepreședinte ANRP, Teodor Cătălin Nicolescu, fost secretar de stat la ministerul Justiției, Constantin Fefter Zaharia, membru al Comisiei ANRP, Marko Attila Gabor - fost deputat UDMR, Ionela mihaela Nicolescu (fostă Bărbulescu), membru al Comisiei ANRP, Horia Simu, afacerist și Alexandru Florin Hanu, fost evaluator.

Potrivit DNA, pe 28 februarie 2008, Zaarour Ingrid,  Iuoraş Mihnea Remus, Nicolescu Theodor Cătălin,  Zaharia Lefter Constantin,  Marko Attila Gabor şi Nicolescu (Fostă Bărbulescu) Ionela Mihaela, în calitate de membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, deşi aveau atribuţia exclusivă de a analiza şi stabili cuantumul final al despăgubirilor pe baza unui raport de evaluare care să folosească, pentru stabilirea valorii de piaţă, tranzacţii de vânzare-cumpărare efective, au hotărât acordarea despăgubirilor unui cesionar de drepturi litigioase pe baza unui raport de evaluare întocmit de evaluatorul Hanu Alexandru Florin, bazat exclusiv pe oferte de vânzare publicate online, ceea ce a condus la supraevaluarea terenului în suprafaţă de 97.509 mp cu aproape 50%.

Celeritate suspectă

În aceste condiţii, cesionarul drepturilor litigioase, Horia Simu a intrat în posesia unor despăgubiri necuvenite,  în detrimentul statului român  şi în condiţiile în care membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au hotărât rezolvarea cu celeritate a dosarului de despăgubire nr. 38386/CC/2007 pe motivele invocate de inculpatul Simu Horia, conform cărora nesoluţionarea cu prioritate a dosarului i-ar provoca  o puternică stare de stres care i-ar afecta grav sănătatea. Decizia a fost luată cu nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a Deciziei nr. 2 din 28.02.2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor privind ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, implicit, a Standardelor Internaţionale de Evaluare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Murea dacă nu primea banii

Începând cu anul 2006 şi până la data de 15.01.2008, Horia Simu a sprijinit şi înlesnit nerespectarea prevederilor legale de către preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin depunerea la dosarul de despăgubire nr. 38386/CC/2007 a mai multor înscrisuri (adeverinţe medicală şi o expertiză extra judiciară) prin care s-au justificat, necorespunzător realităţii, o stare de sănătate precară şi o identificare greşită a terenului, în scopul acreditării ideii de imposibilitate de restituire în natură şi de urgenţă în soluţionarea dosarului.  Aceasta a asigurat un cadru aparent legal procedurii de despăgubire şi care, împreună cu acceptul său dat supraevaluării făcute de evaluatorul Hanu Alexandru Florin, au creat membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor premisele necesare aprobării raportului de evaluare, întocmit în condiţii nelegale.

Prejudiciu de 70 milioane de euro

Conform DNA, prin acţiunile sau inacţiunile lor conştiente, inculpaţii au  contribuit la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 69.897.373 euro, echivalentul a  254.458.830 lei, şi la obţinerea unor foloase necuvenite în aceleaşi cuantum de către inculpatul Simu Horia. Prejudiciul provine din aceea că, în dosarul de despăgubire nr. 38386/CC/2007, a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 97.509 metri pătraţi de 128.276.015 euro (1315, 53 euro/mp) echivalentul a 466.770.763 lei, prin supraevaluarea acestuia cu 69.897.373 euro, echivalentul a 254.458.830 lei.

A spălat banii

După obţinerea despăgubirilor, în condiţii nelegale, Horia Simu cunoscând provenienţa ilegală a sumelor de bani obţinute din dosarul de despăgubire şi în scopul disimulării naturii reale a acestora a procedat la transformarea lor,  schimbându-le din lei în valută şi apoi transferând cea mai mare parte a fondurilor băneşti realizate din valorificarea acţiunilor de la Fondul Proprietatea în favoarea unor societăţi off-shore, controlate de către el, cu justificarea „contract de împrumut”/„ restituire împrumut”. Din aceste societăţi,  produsul infracţional a fost utilizat pentru achiziţionarea de acţiuni la societăţi comerciale din România,  răscumpărarea unor creanţe de la bănci,  etc.

Concret,  în perioada martie 2008 – august 2008, inculpatul Simu Horia a dispus transferul și a schimbat sumele de 9.577.000 euro, 10.010.000 dolari şi 3.828.623 lei, cunoscând că provin din  săvârşirea de infracţiuni,  în conturile unor societăți de tip off-shore, pentru ca apoi să le transforme în acțiuni la Compania de Construcții Căi Ferate -  CCCF București S.A, SC FORADEX SA și CUPROM SA.

Sechestru pe averi

S-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor :

conturi bancare  ale inculpaţilor Zaarour, Ioraș, Nicolescu și Simu, bunuri imobile (clădiri și terenuri) aparţinând celor opt inculpați, pe autoturismele de lux ale acestora, pe colecția de ceasuri a lui Simu și pe colecția de artă a acestuia constând în ceasuri de marcă în valoare totală de 62.290 euro; 205 opere de artă în valoare totală de 1.919.750 euro; 130 de obiecte de cult şi pietre semipreţioase în valoare de 2.005.920 euro şi 338.460 lire sterline. Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice,  s-a constituit parte civilă în cauză pentru un prejudiciu total de 69.897.373 euro (echivalentul a 254.458.830). Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.