PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Orban: Tăriceanu l-a informat pe ministrul Cazanciuc despre decizia în cazul Şova. E rea-voinţă

Autor: | | 2 Comentarii | 744 Vizualizari
Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, azi, că preşedintele Senatului l-a informat, în scris, pe ministrul Justiţiei, Robert Cazanciu, despre faptul că nu s-a întrunit numărul de voturi pentru încuviinţarea arestării lui Dan Şova şi a acuzat ”reaua-voinţă” a lui Călin Popescu Tăriceanu.

 Orban a arătat că preşedintele Senatului a transmis către Ministerul Justiţiei o adresă, în care îi aduce la cunoştinţă că, în conformitate cu prevederile legii nr. 96/2006, republicată, s-a constatat că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi, pentru încuviinţarea arestării preventive a senatorului Dan Şova.

”Adică, domnul Tăriceanu, în scris, îi trimite ministrului Justiţiei, în calitate de preşedinte al Senatului, două interpretări contrare Constituţiei, privitor la exercitarea votului de către senatori”, a spus Orban, citat de Mediafax.

El a dat exemple de alte cazuri în care nu s-a cerut un covrum de jumătate plus unu din totalul senatorilor, pentru încuviinţarea cererilor Justiţiei.

 


Tag-uri: Ministerul Justi, pnl, ludovic orban, tariceanu, ministerul justitiei
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Orban: Tăriceanu l-a informat pe ministrul Cazanciuc despre decizia în cazul Şova. E rea-voinţă.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii