„Orice generație a făcut bancuri despre profesori”

„Orice generație a făcut bancuri despre profesori”

Audierile celor 184 de elevili de la Liceul „Gheorghe Șincai” din Cluj, care au postat pe o pagină de Facebook glume și bancuri cu tentă pornografică la adresa profesorilor, vor continua încă două săptămâni.

Afirmația a fost făcută de directorul liceului, Ioan Todea, care a mai declarat că așteaptă de la comisia de anchetă un raport special, iar în funcție de concluziile acestuia, Consiliul Profesoral va dispune sancțiunile care se impun. Până atunci, la liceul clujean continuă audierile elevilor, în fața unei comisii compusă din opt profesori, pentru a explica fiecare like. Întrebările puse încep cu: „Recunoști că ai calomniat liceul, recunoști că ai denigrat profesorii? etc”.

„De unde vine aversiunea elevilor”

Directorul Todea susține că elevii trebuie sancționați pentru gre­șeala de a posta pe pagina privată de Facebook bancuri despre profesori și că este foarte grav că aceștia au apelat la presă pentru a dezvălui derularea anchetelor. Directorul a recunoscut că și „profesorii ar trebui să facă, la rândul lor, o introspecție, pentru a vedea de unde vine aversiunea elevilor”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cunoscutul psiholog și pro­fesor de la Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj Daniel David susține că problema de la Liceul „Gheorghe Șincai” este, de fapt, a întregii societăți ro­mânești care nu are respect pentru autoritate. „Școlile și liceele greșesc pentru că mereu reacționează reactiv și nu proactiv. Dacă dai pedeapsă după faptă, nu are niciun efect. Dacă elevii nu sunt pedepsiți cu înțelepciune, vor fi întărâtați mult mai tare și vor găsi alte mijloace de ex­primare. Generația asta a reușit să comunice unui public mare, să globalizeze mesajul prin intermediul internetului. Și noi râdeam și făceam mișto de profesori, dar toată chestia rămânea în interiorul unui grup mic de persoane, fără a se atenta la imaginea publică a profesorului respectiv”.