Osemintele lui Iuliu Maniu, pierdute în groapa comună a istoriei

Osemintele lui Iuliu Maniu, pierdute în groapa comună a istoriei

Marele om de stat al României a fost aruncat în groapa comună din Cimitirul Săracilor, Sighet. Au fost mai multe încercări de recuperare a acestora. Marele om politic dorea să-și doarmă somnul de veci la Bădăcin, în județul Sălaj. Acasă la el. Meandrele istoriei au făcut ca această dorință a sa să nu se poată împlini

Ultima dorință a lui Iuliu Maniu, de „a aștepta învierea morților alături de părinții săi, în Dealul Țarinei din Bădăcin”, nu s-a împlinit nici până în ziua de astăzi. „Încercarea familiei sale de a-i aduce osemintele la Bădăcin a fost un demers lung și dureros, în care speranța a fost înlocuită cu cea mai cruntă dezamăgire. Ultimele acțiuni au aparținut celor de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), în 2006 și 2007”, ne spune părintele Cristian Borz, de la Bădăcin.

Lui Maniu i se spunea „Sfinxul de la Bădăcin”, pentru fermitatea deciziilor sale, pentru înțelepciunea sa A fost unul dintre cei mai prestigioși oameni politici din România. A fost premier în perioada interbelică, în trei guverne; președintele Pa r t i d u l u i Național Român, între anii 1919-1926, p re ș e d i n te al Partidului Țărănesc, în perioada 1926- 1933 și 1937- 1947, membru de onoare al Academiei Române, din anul 1919.

A avut o carieră politica de 56 de ani. Iuliu Maniu s-a numărat printre marii oameni de stat ai României, s-a implicat activ în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iuliu Maniu s-a numărat printre marii oameni de stat ai României, a luptat pentru apărarea democrației și s-a implicat activ în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

A dus o luptă neîncetată împotriva asupririi austro-ungare asupra Ardealului românesc și împotriva sovietizării țării. După cel deal Doilea Război Mondial a devenit simbolul rezistenței anticomuniste. La 11 noiembrie 1947, a fost condamnat la temniță grea pe viață. A murit la Sighet, la 5 februarie 1953. A fost înmormântat, mai degrabă aruncat, într-o groapă comună, din Cimitirul Săracilor, din Sighet.

Prima încercare de recuperare a osemintelor

În 13 februarie 1970, Clara Boilă, fiica Elenei Pop (n. Maniu), în calitate de nepoată directă, a adresat un memoriu lui Nicolae Ceaușeascu, prin care a cerut indicarea locului în care a fost înmormântat Iuliu Maniu. Era dorința familiei de a cinsti, prin îngrijirea mormântului, memoria lui Iuliu Maniu. În noiembrie 1970, doi membri ai Partidului Comunist au vizitat- o pe Clara Boilă, în Cluj- Napoca. Cererea fusese aprobată și se considera că osemintele trebuie reînhumate mai aproape de familie. Familia a primit recomandarea să adreseze această nouă cerere direct lui Nicolae Ceaușescu.

Speranță deșartă

În noiembrie 1970, s-a trimis un nou memoriu către Nicolae Ceaușescu. De data aceasta, se cerea „eliberarea autorizației de exhumare și reînhumare a osemintelor lui Iuliu Maniu, fie în cimitirul central din Cluj, fie în comuna Bădăcin, alături de osemintele părinților săi.” „Perspectiva împlinirii ultimei dorințe a lui Iuliu Maniu, aceea de «a aștepta învierea morților alături de părinții săi în Dealul Țarinei din Bădăcin», a umplut de bucurie întreaga familie,” ne spune părintele Cristian Borz, cel care se luptă acum pentru păstrarea vie a memoriei lui Iuliu Maniu.

Istorie crudă

Și de aici începe o istorie halucinantă, nedreaptă și crudă. „În 15 februarie 1971, Clara Boilă a fost vizitată de către un domn, pe nume Damian, care îi cerea să indice condițiile în care dorește să facă reînhumarea și locul acesteia. Delegatul a lăsat să se înțeleagă, din discuții, că nu este de acord cu reînhumarea la Cluj. Clara Boilă a răspuns că dorește să facă acest demers cu participarea exclusivă a familiei, iar înmormântarea să se facă la Bădăcin”, ne spune părintele Cristian Borz.

I se răspunde că exhumarea s-a făcut deja, iar autoritățile au „recunoscut osemintele după craniul caracteristic”!

FOTO: Iuliu Maniu conversează cu regina Maria, fotografie din arhiva Muzeului „Iuliu Maniu”, din Bădăcin

În martie 1971, Clara Boilă este anunțată că cererea de reînhumare a osemintelor lui Iuliu Maniu la Bădăcin a fost aprobată de Consiliul de Stat. Elena Boilă, fiica Clarei Boilă, a cerut permisiunea ca membrii familiei să fie prezenți la exhumare. Ceea ce nu s-a aprobat. Familia a mai fost informată că în luna aprilie va fi anunțată, cu câteva zile înainte, să se deplaseze la Bădăcin, unde vor fi aduse osemintele și unde vor fi predate cu proces verbal. Tot acolo urma să se facă și identificarea lor, subliniind că au indicii precise care înlătură orice confuzie, mai ales că, „Iuliu Maniu a fost înhumat în mormânt individual”.

Minciuni peste minciuni

„Faptul că nu s-a permis participarea la exhumare a stârnit nemulțumiri în rândul membrilor familiei. Semnele clare pe care familia le avea: lipsa dentiției și fractura la tibie, erau garanția pe care familia se baza în momentul identificării”, spune Cristian Borz. În 20 aprilie 1971, părintele Matei Boilă, strănepot al lui Maniu, este chemat la Securitatea din Cluj, de colonelul Cabulea, pentru a discuta câteva aspecte legate de reînhumare. A mai avut loc o a doua întâlnire, dar finalul a fost că, la 29 iunie 1971, familia lui Iuliu Maniu era informată, de un delegat al Ministerului de Interne, că deshumarea deja s-a făcut, că prezența la Sighet nu este admisă și că delegatul urma să meargă în seara aceea la Sighet pentru a se întoarce a doua zi cu osemintele. „Urma ca familia să se îngrijească de sicriu, cruce și flori, el asigurând transportul până la Bădăcin. A repetat că familia va putea verifica osemintele, că el posedă un certificat medico- legal, pe care îl va prezenta a doua zi, semnat de un specialist al Institutului Mina-Minovici și care atestă că osemintele sunt ale lui Iuliu Maniu. Pentru identificarea locului exact în care a fost înhumat Iuliu Maniu, spunea delegatul, a trebuit să mobilizeze 15 persoane, care au lucrat săptămâni întregi, că medicii au fost foarte „chițibușari”. Le-a mai spus că Maniu a fost înhumat în mormânt individual, că a fost găsit cu brațele încrucișate pe piept, că l-a recunoscut după craniu și că au mai existat resturi de îmbrăcăminte, în care a fost găsit un ac.” Deși afirmațiile delegatului cuprindeau o serie de contraziceri, familia a acceptat reînhumarea osemintelor sub rezerva identificării lor a doua zi și a verificării certificatului medico-legal.

Neconcordanțe flagrante

Reprezentanții statului au spus că „Iuliu Maniu a fost îngropat în sicriu, ori practica închisorii din acea vreme era îngroparea fără sicriu. Din cele relatate de Nicolae Carandino, colegul de celulă, dar și de către cei prezenți în închisoarea Sighet, rezultă că nu s-a făcut nicio excepție cu Iuliu Maniu. Trupul lui fiind târât gol, învelit într-un cearceaf, pe coridoarele și scările închisorii, luând drumul obișnuit... A spus că s-au găsit în mormânt bucăți de stofă și o parte a unei berete, ori așa cum se cunoaște, deținuții era îngropați fără haine. A afirmat că mâinile i-au fost găsite încrucișate pe piept, ceea ce, ținând seama că este vorba de oseminte descarnate, după trecerea a douăzeci de ani de la înmormântare, este de-a dreptul imposibil”, arată părintele Cristian Borz, care a primit mărturie de la strănepotul lui Iuliu Maniu, Matei Boilă. Cu toate acestea, familia s-a pregătit pentru înhumare, cumpărând sicriu, cruce, flori, coroane… Cei de la Bădăcin s-au pregătit.

Cercetări la Sighet

În 2006, procurori din cadrul Secției Parchetelor Militare, arheologi, medici legiști și istorici au făcut cercetări în Sighetu Marmației, în vederea identificării osemintelor mai multor deținuți politici uciși pe vremea comunismului. Despre aceste acțiuni ne-a vorbit Cosmin Budeancă, director general al IICCR.

Hotărârea de Guvern nr. 1724 din 21 decembre 2005, care a stat la baza înființării Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), prevedea că acesta are ca atribuțiuni, printre altele, „investigarea și identificarea crimelor, abuzurilor și a încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, precum și sesizarea organelor îndreptățite să ia măsuri în aceste cazuri”. În acest context, primele investigații arheologice speciale sau demersuri de arheologie contemporană în cadrul Institutului au avut loc în perioada 19-21 iulie 2006, în Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației, județul Maramureș. Scopul lor a fost de a căuta, descoperi și recupera osemintele sau rămășițele pământești ale unor foști deținuți politici, care au fost închiși și apoi au decedat, în condiții încă neelucidate pe deplin, în închisoarea politică din Sighetu Marmației”, ne spune Cosmin Budeancă.

FOTO: Imagine de la săpăturile de la Sighet, din anul 2006 SURSA: IICCR

Morminte comune

În cadrul acestei prime acțiuni „ au fost descoperite și cercetate un număr de șase morminte. În perioada 2-4 noiembrie 2006 a avut loc o a doua campanie de investigații arheologice în Cimitirul Săracilor din Sighet. De data aceasta au fost descoperite alte 16 morminte aparținând unor persoane adulte și copii, unii dintre aceștia din urmă fiind chiar nou-născuți. În paralel cu cercetările arheologice, polițiști și procurori din cadrul Secției Parchetelor Militare au desfășurat și audieri ale foștilor gardieni și angajați care au funcționat la Penitenciarul Principal din localitate, și care, în acel moment, se aflau în viață. Cum printre cei morți în închisoarea de la Sighet s-a numărat și Iuliu Maniu, liderul Partidului Național Țărănesc, s-a avut în vedere și descoperirea osemintelor acestuia. În acest sens, s-au derulat și o parte din audierile personalului care a funcționat la fosta închisoare, dar s-au dat curs și unor informații primite din alte surse. O astfel de informație a fost transmisă Institutului de fiul unui fost deținut închis la Sighet și care ar fi participat la înhumarea lui Iuliu Maniu. El a afirmat că știa de la tatăl său că acest lucru s-ar fi întâmplat undeva pe malul râului Mara, la ieșirea din localitatea Berbești spre Baia Mare. În zilele de 14 și 15 mai 2007, cu sprijinul Parchetului Militar și al Jandarmeriei, s-a desfășurat o acțiune de investigații arheologice în locația indicată de acest martor, rămasă însă fără rezultate concludente.”

Acte false

La 30 iunie, delegatul MI a adus osemintele. Printre altele, certificatul medico-legal informa: „S-a procedat la exhumarea osemintelor fostului deținut politic I.M. în prezența medicului aparținând Institutului Mina-Minovici și a directorului închisorii Sighet; la 1,5 m s-au găsit oseminte complet descarnate cu resturi din lemnul de fag al sicriului; erau precizate măsurile exacte ale oaselor și ale unor unghiuri semnificative; se arăta care dintre dinți și măsele, care s-au găsit și care nu, precum și faptul că cubitusul prezenta o urmă de fractură; la sfârșit se prezenta că aceste oseminte aparțin unui decedat în vârstă de cca. 65- 75 de ani, de 1,70-1,75 m înălțime și că, după semnele ce le prezintă, pot să aparțină fostului deținut I.M.”

Familia și-a dat seama că documentul citit dovedește că osemintele nu sunt ale lui Iuliu Maniu: în momentul morții, Iuliu Maniu nu mai avea niciun dinte; se spunea că prezenta fractura cubitusului, în timp ce Iuliu Maniu a avut o fractură la tibie. Iuliu Maniu a murit la 80 de ani și nu la 65-75 de ani. Delegatul s-a prefăcut că a fost o greșeală, apoi, a telefonat, spunând că va reveni peste câteva zile cu osemintele lui Maniu. Cu multă amărăciune în suflet, Clara Boilă a trimis o nouă adresă lui Nicolae Ceaușescu, prin care își exprima regretul față de confuzia care s-a creat și anunța că renunță la a mai căuta osemintele marelui politician. Informațiile puse la dispoziție de părintele C. Borz au apărut în „Monografia satului Bădăcin și a familiei Maniu, ed. Caiete Silvane, Zalău, 2012, pp 123-128.