Otrăvitoarea Ivy. O puştoaică malefică racolează nătăfleţi, îi umileşte şi îi determină să-şi pună capăt zilelor. GALERIE FOTO

Otrăvitoarea Ivy. O puştoaică malefică racolează nătăfleţi,  îi umileşte şi îi determină să-şi pună capăt zilelor. GALERIE FOTO

O adolescentă din Noua Zeelandă, care foloseşte pseudonimul “Poison Ivy” , este acuzată că a maltratat psihic mai mulţi bărbaţi vulnerabili, racolaţi din comunităţile de gaming, i-a umilit şi i-ar fi îndemnat să-şi pună capăt zilelor.

Un filmuleţ postat recent pe Youtube scoate la iveală preocupările bolnave ale adolescentei originare, se pare, din Noua Zeelandă care îşi convinge admiratorii să renunţe la pudoare şi se arate în faţa camerei web aşa cum au venit pe lume.

Tânăra se numeşte Hanna, are 17 ani şi “îi îndeamnă pe bărbaţii contactaţi online să facă tot felul de gesturi dezgustătoare, în faţa camerei, de la expunerea organelor genitale până la întroducerea de obiecte în anus”, se afirmă în clipul de pe Youtube. Le analizează apoi defectele, îi face să se simtă neînsemnaţi şi le prelucrează psihicul astfel încât aceştia să ajungă să se creadă nişte nimicuri din toate punctele de vedere.

În general, victimele adolescentei sunt persoane foarte tinere, retrase, introvertite şi care nu au mai avut vreo relaţie amoroasă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Filmul care reclamă apucăturile nesănătaose ale adolescentei îi îndeamnă pe tinerii care au fost umiliţi de ea să renunţe la pudoare şi să reclame abuzurile la care au fost supuşi.

Un utilizator de Youtube – MarsRPG - scrie într-un comentariu că scopul Hannei este de a-şi convinge victimele să se sinucidă pentru ea pentru a-i  demonstra astfel sinceritatea sentimentelor. “Fata asta nu se lasă până nu-i aduce în pragul sinuciderii. Îi pregăteşte luni de zile pentru asta. Trebuie s-o raportăm”, spune acesta.

Descrierea Hannei de pe Twitter este, de altfel, destul de îngrijorătoare: “mă comport cu toţi bărbaţii ca şi cu nişte nimicuri pentru că sunt slabi şi pentru că asta merită. Lovesc în cei slabi pentru a-i face şi mai vulnerabili pe măsură ce eu devin din ce în ce mai puternică”. Contul său, care are aproape 1000 de followers, este plin de imaginile unor bărbaţi din întreaga lume care-şi declară în scris iubirea pentru ea.

Unul dintre iubiţii virtuali ai Otrăvitoarei a povestit pentru Mailonline că nu are nicio problemă s-o împartă cu alţi bărbaţi chiar dacă ea îi pedepseşte aspru în momentul în care află că ei comunică şi cu alte fete. Bărbatul, din Corpus Christi, Texas, recunoaşte că este atât de acaparat de ea încât s-ar sinucide dacă şi ea ar face la fel.