ORDONANȚA DE URGENȚĂ privind modificarea CODURILOR PENALE a fost publicată în Monitorul Oficial la ora 1.25

Autor: | | 3 Comentarii | 6539 Vizualizari

Ordonanţa privind modificarea Codurilor Penale a fost publicată în noaptea de marţi spre miercuri, la ora 1.25, în Monitorul Oficial, măsurile intrând în vigoare odată cu publicarea acesteia.

În ședința de marți seara, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. După câteva ore, aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial.

"Cel de-al treilea act normativ pe care l-am adoptat este  Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 296 Cod penal şi a Legii 135 Cod de procedură penală. Practic, prin această ordonanţă de urgenţă, am pus în concordanţă deciziile Curţii Constituţionale care trebuiau să fie implementate fie de către Guvern, fie de către Parlament", a declarat ministrul Justiţiei, Florin Iordache, după ședința de la Palatul Victoria.

Întrebat în ce mod modifică această ordonanţă infracţiunea de abuz în serviciu, Iordache a răspuns: "Acea plângere prealabilă pe care societatea civilă sau simplii cetăţeni au invocat-o a fost eliminată şi abuzul în serviciu a fost pus în concordanţă cu decizia Curţii".

Ministrul Justiţiei a spus că, potrivit actului normativ, abuzul în serviciu cu un prejudiciu de sub 200.000 de lei nu va mai fi sancţionat penal.

"Nu este sancţionat penal. Deci, ce este sub 200.000 de lei, paguba se recuperează şi nu mai este sancţionat penal. Asta ne-a recomandat şi Curtea, să stabilim un cuantum. Ţinând cont de condiţiile agravante, am considerat că această limită este o limită rezonabilă, pentru că instanţa putea să considere 400.000, putea să considere 1.000.000. Dacă vă uitaţi în Codul penal, putea să considere 2.000.000 de euro şi atunci, în aceste condiţii, am stabilit această sumă de 200.000 de lei. Ceea ce este foarte important, pentru că în comunicarea publică a apărut că dezincriminăm abuzul în serviciu... Nu, l-am reglementat mai bine şi l-am pus în concordanţă cu decizia Curţii", a precizat Iordache, citat de Agerpres.

Ministrul Justiţiei a mai spus că în OUG sunt modificări şi în ceea ce priveşte instituţia denunţătorului.

"Este făcută o modificare şi o mai mare clarificare, astfel încât în şase luni de zile faptele rămân, pentru că aici era problema, dacă faptele rămân sau nu rămân. Faptele rămân în continuare, în schimb am precizat foarte clar ce înseamnă cele şase luni", a adăugat Iordache




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro