Ovidiu Tender anunţă, din puşcărie, că face disponibilizări masive în compania sa

Ovidiu Tender anunţă, din puşcărie, că face disponibilizări masive în compania sa

Ovidiu Tender face un anunţ dramatic, din închisoare, pentru angajaţii săi, anunţând disponibilizări masive, ca urmare a deciziilor instanţei care îl obligă practic la aceste măsuri.

”Mulţumesc şi nenumăratelor mesaje pe care le-a primit familia mea în ultimele zile şi sper că cei 5.300 de angajaţi să-şi poată găsi un loc de muncă”, a mai transmis Ovidiu Tender într-o scrisoare publicată pe pagina sa de Facebook.

Milionarul, care are de ispăşit o pedeapsă de 12 ani şi şapte luni, fin condamnat în dosarul Rafo-Carom, a publicat pe reţeaua de socializare prima scrisoare din arest.

”Sunt deja arestat de 8 zile. Astăzi îmi este, de fapt, cel mai greu... Băiatul meu cel mai mic face 6 ani. Mă gândesc la toate aniversările de până acum și încerc să-mi dau suportul fizic și psihic ca ei să poată merge mai departe. Știu că de obicei oamenii bogați sunt crezuti vinovați oricum! Astăzi sunt și eu unul dintre cei mulți care au avut încredere în justiție. Și tocmai pentru că m-am crezut nevinovat nu am fugit și nu m-am sustras nicio clipă. Îi multumesc lui Dumnezeu că cei trei băieti ai mei au înțeles și vor merge mai departe”, a scris Tender, înainte de a anunţa disponibilizările pe care urmează să le facă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Scrisoarea a fost publicată pe pagina de Facebook a lui Ovidiu Tender de către fiul de 13 ani al milionarului.