Păcăleală electorală, marca PNL

Păcăleală electorală, marca PNL

Deşi au fost excluşi din PNL chiar de Crin Antonescu, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman și actualul prim-vicepreședinte al PNȚCD, Vlad Moisescu, sunt folosiți de foştii lor colegi pentru a strânge voturi la europarlamentare.

„Chiliman rămâne în continuare un liberal autentic, mereu alături de partid, prin urmare orice vot dat PNLului la europarlamentare poate fi considerat o dovadă de susţinere pentru primarul sectorului 1”, este mesajul folosit de liberali, potrivit stiripesurse.ro. „Îi cer public lui Crin Antonescu să oprească manipularea la care se pretează activiștii PNL din București, prin transmiterea către cetățeni a mesajului că eu aș mai fi membru al acestui partid sau că aș susține, în vreo formă sau alta, acest partid”, a spus Chiliman.

Acesta a precizat că a fost exclus din PNL în 2013 și a ales să rămână primar independent, și să susțină proiectul relansării PNȚCD în parteneriat cu Inițiativa România Liberală. Într-un comunicat de presă, PNL a susținut că Andrei Chiliman „exagerează” şi „inventează” subiecte despre propria persoană.

Ne puteți urmări și pe Google News