Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, contracarează reproşul că are o fire blajină şi lipsită de experienţă administativă pentru această funcţie. Acesta ţine astăzi prima conferinţă de presă în calitate de ministru al Culturii.

Într-un interviu acordat exclusiv EVZ, ministrul mărturiseşte că prioritatea în mandatul său este legată de patrimoniu şi că va înfiinţa un nou secretariat de stat pe acest domeniu.

Theodor Paleologu, în vârstă de 35 de ani,  este decis să se opună masacrului urbanistic din Capitală. Sloganul său este că “un ministru nu reacţionează, ci acţionează”.  Contracarând reproşul că este o fire blajină şi lipsită de experienţă administativă pentru această funcţie, ministrul spune că va aplica formula biblică: “Să te ferească Dumnezeu de furia mielului” .

Theodor Paleologu mărturiseşte că soţia sa, Sarah, a ales să rămână în Franţa şi că un divorţ este “mai rău decât moartea”, pentru că se pierde sentimentul de încredere. Ministrul şi-a asumat  responsabilitatea creşterii fiului său, Mihai, în vârstă de 14 ani, şi l-a înscris la Scoala Franceză din Bucureşti.

“Sub nasul nostru se petrece cel mai mare proces de distugere urbană la care am asistat vreodată, mai rău ca în vremea lui Ceauşescu. Măcar Ceauşescu distrugea sistematic, noi distrugem haotic, pe baza iniţiativei private şi a corupţiei”, Theodor Paleologu, Ministrul Culturii

EVZ: De ce nu aţi dat interviuri până acum în calitate de ministru? Theodor Paleologu: De apărut în presă am apărut fără s-o fi căutat eu în mod special, am avut nişte acţiuni vizibile din punct de vedere mediatic, cum a fost prezenţa mea la Chişinău la funeraliile lui Grigore Vieru, sau vizita în Bucovina, de la începutul lui ianuarie, sau participarea la festivităţile legate de ziua  Eminescu.

Mi-am propus la preluarea mandatului ca, timp de o lună, să tac din gură. Un ministru care tocmai preia un minister trebuie să facă un bilanţ, trebuie să se orienteze nu atât asupra priorităţilor, cât asupra posibilităţilor de a le pune în practică. Mi s-a părut firesc, o chestiune de decenţă, de seriozitate, să nu apar prea mult în presă la început, chiar dacă am fost supus unor presiuni mediatice la care nu am vrut să reacţionez. Sloganul meu în campanie a fost  “Schimb perspectiva”. Vreau să schimb perspectiva şi asupra comunicării unui ministru. Un ministru nu reacţionează, ci acţionează. El vorbeşte atunci când are într-adevăr de comunicat nişte măsuri.

Astăzi veţi susţine prima conferinţă de presă. Voi prezenta priorităţile ministerului, anumite linii mari pe care eu vreau să merg, problema bugetului, anumite măsuri, pe care le voi lua. Nu am încă un purtător de cuvânt, dar mă voi implica personal în acest exerciţiu de comunicare pentru că eu cred că ministrul însuşi trebuie să prezinte ceea ce face.

Pe cine veţi numi secretari de stat? Unul dintre numele vehiculate este cel al lui Octavian Ştireanu. Nu vreau să comentez nimic în privinţa secretarilor de stat. Am obţinut un al treilea secretariat de stat pe patrimoniu. Acest lucru reflectă prioritatea mea în salvarea şi valorificarea patrimoniului. Preferinţa mea hotărâtă se îndreaptă către cineva din Comisia Prezindeţială pentru Patrimoniu. Am primit un raport excelent de la această comisie şi vreau să am în minister un om dedicat acestei viziuni. Sunt 100% de acord cu recomandările comisiei.

Veţi schimba organigrama în minister? Există numai şapte oameni care se ocupă de patrimoniu pentru toată ţara. Este un dezastru. De exemplu, în Franţa, sunt 1400… Organigrama de acum este diferită şi ţine cont de prioritatea acordată patrimoniului. Asta s-a schimbat în mod fundamental în organigrama actuală.   “Am intenţia să fiu incomod”

S-a spus că sunteţi un inocent printre ceilalţi ministri din guvernul Boc. Da, am fost numit inocent, alături de “valeţi, baroni şi dame”. Nu atât competenţa culturală mi-a fost pusă la îndoială, cât competenţa administrativă şi experienţa politică. Legat de inocenţă, e o formulă biblică legată de furia mielului: “Să te ferească Dumnezeu de furia mielului” . Să ne gândim şi la Parsifal. Acesta nu a fost cel mai deştept dintre toţi cavalerii care au căutat Graalul. Parsifal era un om fără experienţă, dar poate tocmai de asta a găsit Graalul. L-a întrebat direct pe Regele bolnav unde este Graalul. Eu acţionez la fel, pun întrebări directe şi cer soluţii practice şi imediate.

V-aţi exprimat revolta faţă de “masacrul urbanistic” din Capitală. Eu fiind şi deputat de Bucureşti, îmi doresc stoparea masacrului urbanistic la care asistăm. Nimeni, vorba vine,  “nu  are nicio vină”, dar sub nasul nostru se petrece cel mai mare proces de distugere urbană la care am asistat vreodată, mai rău ca în vremea lui Ceauşescu. Măcar Ceauşescu distrugea sistematic, noi distrugem haotic, pe baza iniţiativei private şi a corupţiei. Nu pot asista indiferent şi să zic că e de competenţa altora. Am de gând să iau taurul de coarne şi să atac neregulile în justiţie.

Am intenţia să fiu incomod, deşi sunt un om foarte blajin, în mod normal. În primul rând legislaţia este defectuoasă, vorbim de legea monumentelor istorice, de chestiuni care ţin de politica urbană. Ministerul Culturii este doar unul dintre actorii implicaţi. Există şi Ministerul Dezvoltării Regionale, sunt şi autorităţile locale. Colaborarea cu autorităţile locale este esenţială.

Ce buget credeţi că veţi obţine pentru Ministerul Culturii? Vorba lui Andrei Pleşu: “Primim nimic, virgulă ceva”. Este o abordare greşită, pentru că veniturile din cultură reprezintă o parte foarte importantă din PIB.

Deocamdată nu cred că vom primi foarte mult. Sunt însă un om încăpăţânat, care vede pe termen lung: este foarte important pentru ţara asta să investim în cultură. Nu ţin un discurs idealist, dar domeniul culturii aduce bani.Trebuie investit într-un sector care aduce bani. Şi în Germania, şi, în Franţa, a crescut bugetul la cultură. Nu-mi fac speranţe prea mari pentru bugetul de anul acesta. Vreau să schimb însă perspectiva.

În Guvern, văd tendinţa de a considera Ministerul Culturii ca o Cenuşăreasă. Eu nu accept asta. E o viziune total greşită. Am cerut un studiu privind contribuţia culturii la PIB, care este mult mai mare decât se crede. Eu vreau să schimb perspectiva asupra bugetului alocat culturii. E vorba de o investiţie.  În mod greşit, cultura e văzută de politicieni ca un domeniu care înghite bani, dar cultura este un domeniu care aduce de fapt foarte mulţi bani. Este o prostie să nu investeşti în cultură. Valorificarea patrimoniului poate aduce bani serioşi.

Nu cred în “tabula rasa”

În afară de patrimoniu, pe ce domenii veţi pune accent? Există multe proiecte pe care le-am moştenit şi pe care trebuie să le continui:  de exemplu, proiectul de modificare a Teatrului Naţional. Lucrurile sunt mai complicate la Biblioteca Naţională, dar voi încerca să le descurc.  Voi susţine digitizarea bibliotecilor.  Voi duce toate aceste proiecte mai departe. Eu nu cred în “tabula rasa”.

Ce s-a decis cu privire la actorii pensionari? În şedinţa de guvern în care s-a discutat Ordonanţa 230 privind interdicţia cumulului de pensii şi salarii, discuţia s-a axat pe anumite categorii într-adevăr privilegiate. Nu s-a pus problema lovirii actorilor şi profesorilor. Lumea se duce la teatru tocmai ca să-i vadă pe aceşti monştri sacri. În guvern s-a luat în calcul chiar mărirea veniturilor acestora. Ne-am gândit la utilizarea acestei ordonaţe pentru a mări veniturile lor. Guvernul pe chestiunea de fond va rămâne ferm.

Vom avea însă grijă să protejăm categoria actorilor. Mă bucur că s-a reacţionat. Am stat de vorbă, m-am sfătuit cu oamenii ăştia. Asta trebuie să facă un ministru, să stea de vorbă, să asculte şi să vorbească doar când are ceva de spus, nu să se afle în treabă.

Este o formă de forţă de caracter. Nu îmi pasă că sunt atacat personal. Eu fac ce cred că trebuie să fac. Eu întâi ascult.

Nu uit nicio clipă că tatăl meu a  fost om de teatru. A fost secretarul literar al Teatrului Nottara. Am moştenit nişte prietenii în domeniul ăsta şi n-am de gând să le dezamăgesc.   Cum gestionaţi scandalul RADEF? Am în vedere doleanţele greviştilor, dar nu voi acţiona sub presiune. Problemele sunt atât de mari şi atât de multe încât ar fi iluzoriu să spun că le voi rezolva pe toate. Tendinţa naturală este să scapi de belea, adică s-o transferi autorităţilor locale.  Dar viziunea mea este să nu scap de belele, ci să-mi asum nişte belele. Sălile de cinematograf trebuie să-şi păstreze destinaţia lor culturală. Nu este acceptabil ca un cinematograf să se transforme în cazino.

Ce vă revoltă cel mai mult? Implicarea mea politică se datorează în mare măsură unei revolte pe mai multe paliere.

M-au revoltat toate distrugerile urbanistice din jurul meu.  Mi-e fizic rău când văd în jur la atâtea distrugeri ale oraşului. M-a revoltat, de asemenea, suspendarea lui Băsescu în 2007. A fost o greşeală politică, o prostie, care a provocat consternare în Europa.

Am fost un simpatizant PNL. Nu reneg simpatia pentru PNL. Am toată simpata pentru tradiţia Brătienilor, am toată admiraţia pentru strămoşii mei liberali.   S-a comentat că tatăl dv. s-ar întoarce în pământ pentru că aţi trecut la PD-L. Cei care spun asta înseamnă că-l subestimează pe tata şi nu l-au cunoscut cu adevărat. El nu judeca după criterii de partid.  El nu era un spirit obtuz, un mărunt activist de partid. Tata a avut şi simpatii de stânga în tinereţe, mai mult dintr-o conştiinţă socială vinovată. La PD-L regăsesc destul de mulţi oameni care au fost alături de tata în PNL în anii 90.

”Sunt făcut pentru diplomaţie”

Ce lideri politici admiraţi? Mă ajută enorm experienţa din Franţa, Danemarca, Germania, America, unde am cunoscut nişte lideri politici deosebiţi. Un model pentru mine este Rasmussen, premierul danez - un lider politic adevărat,  foarte pragmatic, care-şi calculează fiecare pas, care ştie să asculte şi să ia decizii, un creator de consens. Am învăţat de la el că trebuie să existe o pedagogie, o explicare a măsurilor.

Sunt făcut pentru diplomaţie. Nu am sentimentul că am renunţat la diplomaţie, ci doar la un post diplomatic. Dar şi la Chişinău, când am reprezentat Guvernul, am făcut de fapt un exerciţiu diplomatic. Dimensiunea culturală este esenţială în diplomaţie. Mie mi-era foarte bine ca ambasador la Copenhaga. Câştigam mult mai bine. Nu mă înjura nimeni. Există însă în istorie numeroase exemple de diplomaţi care au jucat un rol politic esenţial. Mă gândesc în primul rând la Bismarck, dar şi la Argetoianu, Ion Ghica sau Petre Carp.

Speraţi să vă  întoarceţi în diplomaţie? Nu exclud. De ce nu? Sunt posturi diplomatice care au o relevanţă politică cu totul excepţională. Sunt talentat pentru meseria asta. Însă fac şi acum diplomaţie în continuare în alt registru.

Eu nu sunt un  om care negociază ca să obţină ceva. Eu îmi fac datoria. S-a văzut că nu  sunt doar un ambasador care reprezintă foarte bine România, ci şi un om care ţine la tăvăleală politică.  Am o vocaţie politică care ţine de atavismul familei noastre. Toţi bărbaţii din familia mea au făcut politică. Eu vreau să fiu un politician şi mai tare decât ei.

Ce cineaşti favoriţi aveţi? Este de datoria mea să urmăresc ce se întâmplă în cultură, merg la teatru să văd ce întâmplă în teatre, merg la cinema să văd ce se întâmplă în cinematografe, merg la biserică să văd ce se întâmplă la Culte. Urmăresc cu mare interes filmele tinerilor generaţii de regizori, mă sfătuiesc cu ei, suntem doar din aceeaşi generaţie.  E un val pasionant de tineri regizori, îi admir pe Porumboiu, Mungiu. Am avut marea plăcere ca primul premiu pentru “A fost sau n-a fost?”  să fie decernat la festivalul de la Copenhaga.

Îmi place regizorul danez Carl Theodor Dreyer. “Cuvântul” e un film fantastic, o capodoperă. Îmi plac filmele lui Akira Kurosawa, îmi place Bergman. De fapt, am utilizat multe filme în activitatea mea didactică.

Care e  ultimul film pe care l-aţi văzut? Am revăzut recent cu fiul meu “Naşul”, un film politic extraordinar, excelent ca ilustrare pentru un curs despre Machiavelli. Mi-au plăcut replicile: “It’s not easy to be a son” sau  “We make him an offer he can’t refuse”. Şi mie mi s-a făcut o ofertă pe care n-am putut s-o refuz. FAMILIE

“Un divorţ e mai rău decât moartea”

Vă afectează ce scriu ziarele de scandal despre divorţul dv.? S-au scris prostii pe tema asta. Soţia mea, Sarah, a decis să urmeze altă cale. A fost decizia ei. Un divorţ e un lucru absolut îngrozitor. E mai rău decât moartea unui apropiat.  După moarte rămâne încrederea. Când a murit tatăl meu am suferit foarte mult, dar au rămas sentimentele de loialitate şi încredere. Din păcate, după un divorţ nu mai rămâne această legătură de încredere. E o stupezinie ce s-a scris că Sarah n-ar fi vrut să vină în România, că e mult prea rafinată ca să vină aici.  Sarah a învăţat româneşte, vorbeşte fără accent, mai bine decât mulţi români.

Povestiţi-mi despre fiul dv. Copilul a rămas la mine. Nu văd de ce un copil trebuie să rămână cu mama. O mamă nu se ocupă  mai bine decât un tată de un copil. Pentru un băiat e mai bine să stea cu tatăl lui.  O mamă care-şi iubeşte copilul nu se gândeşte numai la ea, ci şi la binele copilului ei. Tatăl meu a rămas cu tatăl lui după ce bunicii mei au divorţat. Aşa a vrut bunica mea, o femeie extraordinară. Vorbeşte despre ea Steinhardt în “Jurnalul fericirii”.

Fiul meu are 14 ani şi e un tip grozav. Îl cheamă Mihai, ca pe rege. Mihai e un nume care revine mereu în familia noastră. Bunicul meu se numea tot Mihai, străbunicul meu la fel. Tradiţia cu acest nume e legată de cultul pentru Arhanghelul Mihai din insula Lesbos, de unde ne tragem. La fiecare a doua generaţie există, la noi în familie, câte un Mihai sau Mihail.

Mihai e mai înalt decât mine, e interesat de politică şi va fi mai pragmatic decât mine. L-am dat la Şcoala Franceză, pentru că nu-mi permit să-l dau la Şcoala Britanică. La Şcoala Britanică de la Copenhaga plăteam sub 300 de euro pe lună, aici m-ar costa peste 1000 de euro pe lună, programul fiind identic. În Danemarca statul contribuie la finanţarea acestei şcoli. Şcolile private din România nu primesc nicio subvenţie de la stat, deşi părinţii plătesc impozite. Băiatul meu e născut la Paris, avem amândoi cetăţenia franceză. El are deci dreptul să primească o bursă de la statul francez.

Ce salariu aveţi acum ca ministru? Voi părăsi ministerul mai sărac decât am intrat. Primesc mult mai puţin decât aveam ca ambasador, sau decât aveam înainte ca profesor la Berlin. Am un salariu de  71 de milioane de lei vechi.

Veţi mai avea timp să predaţi studenţilor? Am predat la Universitatea din Copenhaga, am ţinut şi cursuri de vară la Berlin. Am nevoie de asta, e o igienă intelectuală. Îmi doresc să predau măcar două ore pe săptămână. Îmi doresc să predau la Universitate sau la SNSPA, filosofie sau filosofie politică. Acesta e domeniul meu.

Îmi recunosc ambiţia

Mai aveţi timp să scrieţi? Lucraţi la vreo  nouă carte? Scriu rezoluţii, speech-uri şi articolaşe. Un politician de o anumită anvergură este şi un bun scriitor. Dacă nu eşti în stare să formulezi, nu poţi convinge. Dimensiunea retorică este esenţială în politică. Discursurile mi le scriu singur. Iar mai târziu îmi voi scrie memoriile.

Ce citiţi acum? Mă chinui să duc la capăt de ceva timp o biografie a lui Alcibiade, care este un caz reprezentativ pentru relaţia dintre ambiţie şi moralitate. Elev al lui Socrate, Alcibiade era un personaj care  a făcut o carieră politică ce i-a pus pe gânduri şi pe Platon şi pe Tucidide. Subiectul e legat de ceea ce fac eu acum. Eu îmi recunosc ambiţia. Nu e cinstit să spui că te sacrifici. Atunci când câştigi mai puţin şi ai mult mai multe belele se poate vorbi de un sacrificiu, dar pe de altă parte mi-am dorit acest lucru, chiar dacă nu l-am solicitat.

Aţi declarat că nu vă veţi cumpăra maşină. Mergeţi cu bicicleta prin oraş? Nu-mi iau maşină. Eu nu ştiu să conduc, prefer să merg cu bicicleta. Şi în campanie m-am plimbat cu bicicleta, o fac şi de când sunt ministru. Ministerul Culturii e prea departe de casă. Dacă aş fi la Agricultură sau Educaţie, aş veni probabil cu bicileta la serviciu. Stau pe strada Armenească, într-o casă construită la începutul anilor 30 de către bunicul meu, o casă modernistă. Pe strada Paleologu stăteau strămoşii mei, până la bunicul meu.