Pământul este plat și se află în centrul Universului. Racii sunt inventivi, Balanțele fac o triere în relații │ Horoscopul lui Dom’ Profesor

Pământul este plat și se află în centrul Universului. Racii sunt inventivi, Balanțele fac o triere în relații   │   Horoscopul lui Dom’ Profesor

Carl Sagan a fost cel mai important popularizator de știință din secolul XX. De fapt, a înlocuit religia cu știința. Lumea îl adora, avea o carismă și o seducție de Lucifer. Aseară am terminat de citit tot ceea ce a scris. Nu pot să spun că sunt bucuros. Nu am de ce, după cum sunt surprins neplăcut despre declarațiile publice privind viața pe alte planete.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

HOROSCOP  Pe 8 mai s-au născut: Harry Truman, Candice Bergen, Fernandel, Cezar Grigoriu, Anca Ţurcaşiu, Darie Novăceanu, Petre Dumitriu.

 

HOROSCOP   În calendarul fix creştin-ortodox, pe 8 mai este pomenit Evanghelistul şi Apostolul Ioan Teologul  - unul dintre Fii Tunetului - Iacov şi Ioan – fii lui Zevedei – pescar împreună cu Andrei – martor la botezul Domnului – ucenic al Botezătorului. Tradiţia spune că este cel mai tânăr dintre Apostoli. Legenda spune că în dimineaţa acestei zile din mormântul Apostolului se ridică un praf fin, pe care unii îl numesc „mană” care vindecă orice boală.

Tot pe 8 mai pomenim pe Sfinţii Arsenie cel Mare şi Emilia.

"Ziua mondială a Crucii Roşii" - marchează ziua de naştere a fondatorului Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii (azi şi a Semilunii Roşii), elveţianul Henry Dunant (8.V.1828-30.X.1910); laureat, împreună cu francezul Frédéric Passy, al Premiului Nobel pentru pace pe 1901. Sursă RADOR

 

Dragi lupi, padawani și hobbiți aseară am terminat de citit tot ceea ce a scris Carl Sagan. Mi-au plăcut în mod deosebit ”Contact”, un SF, – s-a făcut și un film cu Jodie Foster și ”The Dragons of Eden”. Restul nu m-a entuziasmat așa de tare. Evreul ateu a avut o carismă excepțională, o seducție de Lucifer. Lumea îl adora, îi mânca din palmă. Femeile, în special, a avut trei soții și vreo optzeci de amante, mai ales din rândul studentelor de la Harvard. Este considerat, de mulți, drept cel mai important denigrator al religiei din secolul XX.

 

Dar, citindu-l in corpore mi-am dat seama ce tragedie a fost în mintea lui, pentru că spunea că sufletul nu există, probabil, ce singur și disperat s-a simțit în lumea lui științifică, o lume fără speranță și iluzii.

 

Prin anii 90, la început, în perioada mea britanică, am studiat, împreună cu Jonathan Cainer, criticile publice aduse de Carl Sagan astrologiei. Am constatat că astronomul Carl Sagan nu pusese mâna pe o carte de astrologie serioasă, critica ce vedea și el la televizor. Dar, vreo două remarci au fost de bun simț și... științifice - în special reproșul față de determinismul astrologiei. De atunci am pus la punct nedeterminarea Astrologiei, am inclus-o în teoria lui Heisenberg, prozaic și pe scurt, am înlocuit viitorul ”vei face” cu ”poate o să ți se întâmple”!

 

Ceea ce nu a făcut Carl Sagan. El nu se îndoiește niciun moment că NU are dreptate. Este vorba de egoismul desăvârșit al savantului. Stupiditatea geniului. Niciun moment nu-și pune problemă că marea majoritate a oamenilor are nevoie de un Dumnezeu. Elitist și limitat în același timp, Carl Sagan descrie cu foarte multă siguranță lumea, Universul, cu ceea ce știe el, acum, în prezent. Dacă trăia acum mai multe sute de ani, ar fi afirmat cu aceiași siguranță dată de știință că Pământul este plat și se află în mijlocul Universului. Probabil că toată viața Carl Sagan a făcut sex, un tip de vanitatea și egoismul lui științific nu este capabil de iubire!

 

HOROSCOP   Păcat că are epigoni. Vreo doi-trei dintre corespondenții mei s-au declarat că merg pe urmele lui, ale ateismului științific. Călătorie sprîncenată! Dacă nu sunteți în stare să vedeți raționalismul Universului, îmi pare rău, este o mare pierdere, o mutilare emoțională. Eu L-am descoperit pe Dumnezeu prin constantele fizice: constanta lui Planck, a lui Dirac, a lui Faraday numărul lui Avogadro, zero absolut Kelvin etc. Fizicienii ale căror nume le poartă au descoperit numerele respective, le-au făcut publice, dar ele sunt ale lui Dumnezeu. Dacă totul este o mare învălmășeală, un haos științific probabilistic... ce rost mai au constantele fizice?

 

În aceiași ordine de idei mi se zbârlește fostul meu păr de pe cap la declarațiile unora, sau altora, privitoare la existența vieții pe alte planete. Multă confuzie trebuie să fi fost în capul oamenilor aceia de știință! Pământul este plat și se află în mijlocul Universului! În căutarea vieții pe alte planete se pornește stupid și ridicol de la condițiile vieții pe Pământ. Exoplaneta bănuită că ar avea viață trebuie să se afle la o distanță convenabilă de propriul astru central, adică cam la aceiași distanță la care se află Pământul de Soare - este o zonă denumită habitable zone. Planeta respectivă să fie de dimensiunile Pământului și să aibă apă. Păgubos egocentrism terestru!

 

Condițiile acestea ar permite o colonizare a pământenilor, dar nu înseamnă o regulă universală de existență a vieții în Univers. Mă tem că noi suntem extratereștrii, noi, pământenii, o să invadăm alte planete!

 

Pe undeva am o carte rară și importantă, scoasă la Cambridge, ”Exobiology” unde se analizeză, din punct de vedere chimic și biologic toate posibilitățile de existență a vieții pornind de la elementele-bază carbon, siliciu, calciu etc. Este o operă serioasă, rodul unui colectiv de savanți universitari britanici, nu setea de celebritate mediatică, opera îndoielnică de popularizare a științei, contra religiei, a unui evreu ateu american. Cartea aceea britanică demonstrează că, viața, în Univers, poate avea cele mai diferite forme și poate apărea în cele mai diferite condiții și medii. Știați că, în lava vulcanică de pe Pământ, la temperaturi enorme, trăiesc niște microorganisme?  

 

Este ziua în care îl pomenim pe Fernandel. Ce să văd, seria ”Don Camillo”, ”Inamicul public numărul 1”, sau ”Le Caïd”? O să mă hotărăsc repede, dar nu înainte să vă atrag atenția că am avut dreptate, ca de obicei, în ceea ce privește rezultatul alegerilor din Franța. Cineva mi-a scris: ”dom’ profesor, nu v-ați plictisit să aveți întotdeauna dreptate?” Răspunsul este: nu! Eu nu mă plictisesc niciodată, nici nu știu ce înseamnă această noțiune, dar știu că mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

NOTĂ  Dacă doriți să comentați, sau să întrebați ceva, vă stau la dispoziție la dom.profesor@gmail.com. Numai acolo! Nu folosiți forumul, vă rog frumos, nu este elegant să vorbim toți odată și în public. În plus, o să vă povestesc altădată ce mi-a spus un mare psiholog de la Quantico despre cei care scriu pe forum.

 

  •  

 

 

HOROSCOP

 

 

BERBEC   Este o zi de luni ce pare favorabilă, dar, evită nepăsarea, graba şi nerăbdarea. Eşti cu gândul la viitor, la planurile tale, dar atenţie la detaliile cotidiene, la activitatea obișnuită. O veste de departe, o informatie pe rețea, un telefon sau un e-mail. Ceva de natura aceasta iti sugereaza astăzi ca trebuie sa faci urgent o schimbare in viata ta! Esti obosit si nu prea ai chef de discutii. Cu nimeni. Mai bine fa-ti ordine in hartii sau in foldere. Poate o sa gasesti ceva ce iti va da o idee grozava!

 

TAUR   Lumea revine la ritmul obişnuit de lucru, după weekend, e luni, dar tu te bucuri de o situaţie mai bună, pentru că ai avut timpul necesar pentru planuri. Cine nu gândește, muncește degeaba! În ceea ce priveşte sănătatea stelele te averizează că bei prea puţine lichide. Nu uita că o apă de bună calitate este cheia sănătăţii şi a unei vieţi lungi. Nu lăsa pe nimeni, chiar bine intenţionat, să facă pe mediatorul în problemele tale sentimentale sau familiale. Astăzi fii mai „zen”, zâmbeşte şi spune lucruri interesante!

 

GEMENI    Eşti mai serios în relaţiile tale sentimentale, sociale. Acest lucru este simţit de cine trebuie şi poţi să ai un răspuns favorabil. Eşti gata de acţiune şi îţi găseşti bine cuvintele! O dimineaţă agitată şi obositoare care te lasă chiar pe tine, campionul rapidităţii, fără suflu. Astăzi nu te enerva in mod disproportionat şi inutil. Este o problemă de bani, bani mai puţini decât te aşteptai. Pe care trebuia să-i primeşti sau ţi-ai făcut iluzia că o să-i primeşti. În orice caz nu ai nici un motiv să dai pe afară de fericire!

 

RAC  Dimineața eşti obligat de situaţia de la locul unde te afli să fii inventiv şi bun de gură, ceea ce nu prea te caracterizează. Pe plan sentimental lucrurile nu sunt chiar cum ţi-ar place. Dezamagirea pe care o simti este urmarea prostului tau obicei sa idealizezi in mod nerealist situatia si persoana in cauza! Pe de altă parte eşti cuprins de un fel de armonie interioră care îţi place şi eşti gata să spui cele mai mari ironii sau să judeci cinic pe oricine. Configuraţia astrală arată că este momentul potrivit pentru consolidarea situaţiei tale financiare şi profesionale. Nu ezita!

 

LEU   Apreciază oamenii care doresc să te ajute. Ajută-i, la rândul tău sau măcar mulțumește-le. Politețea și un zâmbet sunt minimum necesar pentru o viață civilizată. Ai dori ceva deosebit, o schimbare care sa-ti lumineze sufletul. Orice, numai sa ieşi din respingatorul cenuşiu cotidian. Un film sau o carte buna iți pot schimba in bine starea psihica! În a doua parte a zilei primeşti unele informaţii care te pot avantaja. Eşti un pic cam zdruncinat şi în criză de timp, dar, recunoaşte, lucrurile aceste te motivează şi te dinamizează!

 

FECIOARĂ   Negociază cum poți mai bine tot ceea ce priveşte detaliile vieţii profesionale, sau personale. Astăzi ai prilejul să-ţi îmbunătăţeşti calitatea vieţii. Detaliile sunt dexteritatea ta! Nu iti place ce faci si nici compania persoanelor cu care lucrezi, asa ca trebuie sa-ti indrepti toata atentia catre o schimbare majora. Pe seară, realizezi că  eleganta si bunul-gust sunt elementele necesare lansarii in societate mai joasă sau mai inaltă. Ai un prilej si nu trebuie sa-l ratezi. Nu vorbi mult, decat dacă spui cu adevarat lucruri interesante. Nu te împopoţona cu obiecte prea scumpe. Acestea sunt doar proteze. Oamenii cu adevărat importanţi nu poartă „accesorii”. Sunt suficient de valoroşi.

 

BALANŢĂ     E momentul să faci o triere în relaţiile tale. Ai nevoie de susţinere şi trebuie să ştii pe cine te poţi baza. Pe de altă parte, eşti cuprins de dorinţa de a-ţi îmbunătății calitatea vieţii! Daca astazi te simti cumva zdrobit de refuzurile șefilor și ale colegilor, nu-ti risipi inutil energia ca sa demonstrezi ca ai totusi dreptate. Aspectele planetare mixte si o privire mai filozofica asupra vietii pot face ca ziua aceasta de luni, 8 mai, sa treaca repede si fără necazuri mari. Legăturile de sânge conteaza, restul sunt nişte străini, aşa ca tot de la părinti sau fraţi poţi obţine ceva bani şi poate şi o vorbă bună. Trebuie doar să încerci.

 

SCORPION   Astăzi poţi să-ţi stăpâneşti tensiunea şi să zâmbeşti cu calm celor din jur. Poţi să te descarci de principiile negative printr-o activitate fizică – sport, sau sauna, masaj. Fii mai convingator si insistent cind soliciți. Ca esti un tip de treaba s-a constatat de mult. Desi planeaza aupra ta un uşor aer de neîncredere. Ar fi cazul sa dovedesti ceea ce poti!  Stagnezi pe o pozitie profesionala care nu prea se potriveste cu visele tale. Cu mai multa tenacitate si noroc o sa ajungi unde iti doreai. Dar trebuie să-ţi faci un plan, o strategie, pentru Numele Lui Dumnezeu! Nu mai aştepta să trecă timpul, nu te mai mulţumi cu frimituri. Începe chiar de astăzi!

 

SĂGETĂTOR   Eşti invadat de pretenţiile şi rugăminţile celor din jur. Fii plăcut, dar ţine minte că nu poţi mulţumi pe toată lumea. Dorinţa de a fii pe placul tuturor te îndepărtează de propriul interes! Nimeni nu-ţi vrea raul, iar duşmanii sunt plecati. Analizeaza bine şi vei vedea ca este o situatie obiectiva. Trebuie să redescoperi şi să te apropii de dorinţele şi nevoile tale originare, de nucleul motivaţiilor tale. Vei descoperi ce departe te-a dus valul vieţii de ceea ce îţi doreai tu de fapt. Nu ar fi rău să găseşti o cale de apropiere dintre ceea ce trebuia să fie şi ceea ce este în prezent. Pe total, ziua de astăzi îţi este favorabilă.

 

CAPRICORN    Dimineaţa realismul şi soliditatea cunoştiinţelor te ajută pe plan profesional. Nu te aventura în domenii necunoscute! Spune direct și clar că nu face parte din domeniul expertizei tale! Pe termen lung horoscopul tau este bun si chiar foarte bun, chiar daca ti se pare ca ai probleme, acum, în prezent.  Ziua de astăzi este o zi plina si densa, dar si cu realizari notabile in prima parte, iar in a doua parte, poate, cu distractii și buna-dispozitie. Doar este cald şi plăcut! Dar nu neaparat din cauza asta. Incepe sa se configureze o noua situatie in care eşti, din nou…  sarea in bucate! Dar şi seri plăcute si confortabile! Traieste intens si cu placere! Timpul trece. Parcă cu o viteza din ce in ce mai mare!

 

VĂRSĂTOR   Sigur pe tine, entuziast şi optimist, astăzi eşti apreciat de cei din jurul tău. Atenţie, însă, la discursul tău, să nu o ia vorbele înaintea gândirii, să nu te grăbești când nu trebuie! Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti ocupat. Timpul trece, copii cresc, oamenii se ofilesc, iată, momentul a trecut şi zgura parerilor de rau se adună în inimă. Haide, spune-le celor dragi cât de mult îi iubești, nu fii prost!

 

PEŞTI    Astăzi se pare că întâlneşti o oarecare lipsă de suport, chiar ostilitate. Trebuie să lămureşti rapid lucrurile, poate că este vorba doar de o neînţelegere. Dacă nu... ia măsurile imediate! Ar trebui să fie pentru tine o perioada plăcută și căldicică, a unei zile de luni obișnuite, monotonă și chiar plicticoasa. Asta dacă iți infranezi cat poti instinctual tau primordial de a sări la gatul ticaloşilor. Ai parte de ceva probleme și astăzi, asta pentru palmares, dar nu intra in discutii (scandal, adică) orice s-ar intampla. Amana, pentru ca timpul rezolvă in favoarea ta!