PANICĂ în India. Oficialii au fost şocaţi să vadă un BALON uriaş coborând din cer în incinta închisorii | VIDEO

PANICĂ în India. Oficialii au fost şocaţi să vadă un BALON uriaş coborând din cer în incinta închisorii | VIDEO

Pentru mai mulţi turişti din Indiile Occidentale, aventura cu balonul, începută la Pushkar, în statul Rajasthan, a mers prost. Montgolfierul lor a aterizat chiar în incinta închisorii din Ajmer, oraş aflat în apropiere.

"Oficialii închisorii au fost şocaţi să vadă un balon uriaş coborând din cer. Au sunat imediat alarma şi au chemat poliţia", a declarat şeful poliţiei zonale, Hanuman Vishnoi, citat de DPA.

Potrivit acestuia, cel care conducea balonul i-a spus că a pierdut controlul din cauza curenţilor de aer puternici.

"Din fericire, toţi deţinuţii erau în clădiri la acel moment. Am făcut nişte anchete preliminare printre turişti, care erau din Indiile Occidentale, şi i-am lăsat să plece", a adăugat oficialul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Autorităţile închisorii l-au acuzat pe cel care conducea balonul de "intrare neautorizată" în incinta închisorii, iar municipalitatea i-a anulat licenţa de operare, conform unor surse locale, citate de Agerpres.