Papa Francisc: Producătorii de armament nu se pot numi creştini. Duplicitatea este moneda de astăzi. Una spun şi alta fac

Papa Francisc: Producătorii de armament nu se pot numi creştini. Duplicitatea este moneda de astăzi. Una spun şi alta fac

Papa Francisc a declarat, duminică, în fața miilor de tineri care au participat mitingul de la Torino, că producătorii de armament sau investitorii în industriile de armament sunt ipocriţi atunci când spun că sunt creştini, pentru că "una spun şi alta fac", informează The Guardian.

"Dacă ai încredere doar în oameni, ai pierdut. (...) Acest lucru mă duce cu gândul la... persoane, manageri, oameni de afaceri care îşi spun creştini şi produc arme. Asta îţi provoacă un pic de neîncredere, nu-i aşa?", a declarat Papa Francisc.

Potrivit The Guardian, Suveranul Pontif i-a criticat pe cei care investesc în industriile de armament şi că "duplicitatea este moneda de astăzi. Una spun şi alta fac".

În fața tinerilor, Papa Francisc a vorbit și despre ”tragedia Shoah", folosind termenul ebraic pentru Holocaust.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Marile puteri aveau imagini cu liniile de cale ferată pe care se duceau trenurile către lagăre de concentrare ca Auschwitz, pentru a ucide evrei, creştini, homosexuali, pe toată lumea. De ce nu au bombardat?", a mai spus el.