Papa Francisc se opune legalizării drogurilor recreative

Papa Francisc se opune legalizării drogurilor recreative

Acesta este mesajul pe care l-a transmis parlamentarilor, vineri, Suveranul Pontif, spunând că tendința tot mai mare de a fi legalizate drogurile ușoare este o idée „foarte, foarte proastă”, scrie CNN.

„Dependența de droguri este un păcat, iar în fața păcatului nu se pot face nici compromisuri, nici cedări”, a spus el în fața participanților la Conferința anti-drog de la Roma.

Nu este prima dată când Papa vorbește împotriva folosirii drogurilor. Dar acum el a exprimat poziția Bisericii Catolice, în cadrul dezbaterii mondiale privind legalizarea sau, cel puțin, dezincriminarea unor droguri recreative, în special marijuana.

Două state americane, Colorado și Washington, au legalizat folosire marijuanei și alte state, oreșe sau țări au dezincriminate folosirea acestui drog sau au anunțat că plănuiesc să facă asta.

Uruguay a adoptat o lege în decembrie pentru a crea o piață legală și reglementată pentru marijuana. Oficialii jamaicani au spus, în această lună, că au în plan să modifice legislația națională pentru a dezincrimina folosirea și posesia acestui drog.

În ianuarie, un sondaj realizat la cererea CNN a arătat că 55% dintre respondenți vor legalizarea marijuanei, în creștere de la 16% în 1987. Dar Papa Francisc ca spus că aceste politici „nu sunt doar extrem de chestionabile, din punctual de vedere al unui Legislativ, dar nici nu vor produce efectele scontate”.

„Dacă vă gândiți că răul făcut va fi mai mic, pentru că se va permite dependenților de droguri să folosească narcotice, vă spun că asta în niciun caz nu rezolvă problema”, a precizat el.