Papa Francisc va GĂZDUI la Vatican o româncă fără adăpost

Papa Francisc va GĂZDUI la Vatican o româncă fără adăpost

Papa Francisc va găzdui temporar o româncă fără adăpost, care a născut în cursul nopţii de marţi spre miercuri, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, informează site-ul cotidianului La Repubblica, citat de Mediafax.

Românca de 37 de ani a adus pe lume o fetiță, în Piaţa Pius al XII-lea, la intrarea în Piaţa Sfântul Petru, ajutată de agenții de poliție, până când a sosit o ambulanță care a transportat-o la spital.

Auzind de acest caz, Papa Francisc l-a trimis pe principalul său asistent, părintele Konrad Krajewski, pentru a oferi găzduire temporară româncei şi familiei acesteia. Aceștia vor st la un adăpost monahal situat în Primavalle, la periferia Romei.

"Dacă este adevărat că Papa Francisc ne-a oferit găzduire pentru un an, vom române aici, altfel vom merge în Anglia", a declarat concubinul româncei.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Înainte de a veni aici, am fost în Franţa şi în Spania, de unde am plecat acum patru luni, pe jos. Mai avem un copil, născut în Spania, dar care acum este în România", a explicat bărbatul.