Parchetul trebuie să-l cerceteze pe primarul Constanței

Parchetul trebuie să-l cerceteze pe primarul Constanței

Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat faţă de Radu Mazăre un denunţ pentru săvârşirea infracţiunii de presiuni asupra justiţiei, prevăzută şi pedepsită de art. 276 Cod Penal de la trei luni la un an de închisoare.

 Asta, ca urmare a unor declaraţii făcute, la data de 12 septembrie, de primarul Constanţei care are calitatea procesuală de inculpat în dosarul nr. 2/P/2014 aflat în faza de urmărire penală.

Denunţul a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Mazăre a declarat: „Păi (limbaj trivial la adresa procurorului de caz - n.n.), când m-ai luat cu mascaţi şi ai zis că e urgenţă, că de-aia m-ai adus la DNA, că era stare de urgenţă, după aia trec cinci luni de zile fără ca tu să faci o hârtie!? De asta trebuie să-l votăm pe Ponta, ca noi care mai stăm pe aici liberi, neliberi, să trăim într-o ţară normală“.

Ne puteți urmări și pe Google News