Părintele unui elev sancționat cu examatricularea de la Liceul Gheorghe Șincai: ”Numai de deturnare de avioane nu l-au acuzat”

Părintele unui elev sancționat cu examatricularea de la Liceul Gheorghe Șincai: ”Numai de deturnare de avioane nu l-au acuzat”

Scandalul de la liceul clujean Gheorghe Șincai este departe de a se stinge. Părinții celor 61 de elevi sancționați disciplinar pentru că aderat la o pagină privată de facebook, unde au fost postate diverse fotografii cu profesorii liceului, considerate cu conținut pornografic, au început să conteste sancțiunile.

Avocatul Ștefan Hosu, tatăl elevului olimpic Alexandru Hosu, a declarat pentru Evenimentul Zilei că fiul său a fost acuzat de toate lucrurile rele din liceu ”mai puțin de deturnarea unui avion”. Avocatul Hosu este nemulțumit de faptul că fiul său a fost exmatriculat pentru fapte pe care nu le-a comis. ”V-am spus și vă repet, nu l-au acuzat de deturnare de avioane, în rest, în opinia comisie de anchetă a comis toate prostiile. Numai că fiul meu nu a comis niciuna dintre acele fapte iar deciziile de sancționare sunt cu copy/paste. Sau reținut fapte pe care unii dintre elevi care nu le-au comis dar care ar fi putut fi comise de alți elevi. Fiul meu este acuzat că a provocat, instigat și participat la fapte de violență. Acuzațiile aduse sunt grave dar ce este și mai grav este faptul că acestea nu sunt probate cu nicio probă”, spune avocatul Hosu.

Vor să ajungă la proces

În cursul zilei de vineri, mai multe zeci de părinți au depus contestații la deciziile de sancționare care urmează să fie analizate și discutate de Consiliul de Administrație al Liceului Gheorghe Șincai.

Ne puteți urmări și pe Google News

Avocatul Ștefan Hosu mai susține că starea de de fapt reținută în decizia de sancționare a fiului său sancțiunea de mutare la alt liceu precum și reducerea notei la purtare, ”este neconformă cu realitatea. Nu se poate susține că, prin calitatea de administrator al grupului, postările altor membri au devenit ale sale. Sancțiunea este total disproporționată față de gravitatea unor abateri ce s-ar reține în sarcina fiului meu”.

Elevul olimpic Alexandru Hosu este acuzat ca a înființat, împreună cu alți doi elevi pagina privată de facebook „Memes Șincai”, și că ulterior nu au mai moderat și nu au șters unele fotografii ale profesorilor care conțineau mesaje suprapuse care puteau fi considerate jignitoare.

Un fost absolvent, avocat de elită îi va susține pe elevii sancționați

Un alt avocat de elită din Baroul Cluj, MIhai Lăpușan, care a absolvit cursurile liceului Gheorghe Șincai a anunțat că se va implica activ și gratuit pentru a reprezenta drepturile elevilor sancționați disciplinar.

Mihai Lăpușan a declarat pentru EVZ că, până în prezent, mai mulți părinți l-au contactat pentru a apăra drepturile elevilor și că dacă va fi nevoie va deschide procese pentru anularea sancțiunilor disciplinare la instanțele de judecată.

”Ca fost elev al liceului, si practicant al unei profesii liberale, sunt extrem de preocupat de modalitatea in care sunt afectate drepturile fundamentale ale elevilor implicati in acest conflict, in special din perspectiva dreptului la libera exprimare”,  a declarat avocatul Mihai Lăpușan în mesajul în care a anunțat că îi va susține pe elevii sancționați pe nedrept.