PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Parlamentarii au lipsit şi astăzi de la dezbaterile pe tema conversiei creditelor în franci

Autor: | | 2 Comentarii | 92 Vizualizari
Comisia de Buget-Finanţe Bănci din Camera Deputaţilor şi-a amânat din lipsă de cvorum, pentru a doua oară consecutiv, şedinţa pe tema conversiei creditelor în franci elveţieni şi măsurilor de restructurare, la care urmau să participe ministrul Finanţelor şi reprezentanţi ai BNR şi băncilor, informează mediafax.ro.

"Constat că lucrurile merg dinspre bine înspre foarte bine. Aş ruga ca unul dintre secretarii Comisiei să stabilească cvorumul", a declarat preşedintele comisiei, Viorel Ștefan

Vicepreşedintele comisiei Eugen Nicolăescu a remarcat însă că nu este prezent niciun secretar, iar Ştefan a cerut ca unul dintre vicepreşedinţi să stabilească dacă este sau nu cvorum.

În urma numărătorii, s-a constatat că sunt prezenţi 13 deputaţi din 18 necesari.

"Se confirmă presupunerea mea, neavând condiţia de cvorum, vă mulţumesc pentru participare! Ne vedem săptămâna viitoare, în sesiunea ordinară!", a spus Ştefan.

La dezbaterea Comisiei au revenit participanţii de miercurea trecută, respectiv ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, directorul Direcţiei Supraveghere din cadrul BNR, Nicolae Cinteză, precum şi directorul pe Stabilitate Financiară, Ion Drăgulin. Totodată, au fost prezenţi preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, Florin Dănescu, preşedintele Patronatelor Bancare şi al Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare, Alin Iacob, şi Sorin Mierlea, preşedinte al Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România - InfoCons.


Tag-uri: comisia de buget, camera deputatilor, darius valcov, lipsa de cvorum, franci elvetieni, restructurare
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Parlamentarii au lipsit şi astăzi de la dezbaterile pe tema conversiei creditelor în franci.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii