Parlamentarii mai au de așteptat. Pensiile lor speciale, înapoi la Comisia de statut

Parlamentarii mai au de așteptat. Pensiile lor speciale, înapoi la Comisia de statut

Proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor le-a fost trimis înapoi senatorilor şi deputaţilor din Comisia pentru Statut, au decis conducerile celor două Camere.

Proiectul de lege a fost retrimis la reexaminare de președintele Klaus Iohannis. Săptămâna trecută, Comisia pentru Statut a modificat raportul la legea pensiilor parlamentarilor, stabilind că aleşii care au avut minimum un an de mandat - nu 6 luni cum era iniţial - vor primi pensii speciale, iar deputaţii şi senatorii au dreptul la aceste pensii la încetarea mandatului şi dacă nu sunt realeşi.

Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandate exercitat după suspendare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă deputaţii şi senatorii care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289 - 291 din Legea Codului Penal.

După aceste modificări, atât pesediștii cât și liberalii s-au declarat nemulțumiți de aceste modificări.