Editura Evenimentul si Capital

Parlamentul European a adoptat directiva Monicăi Macovei privind confiscarea bunurilor provenind din infracţiuni

parlamentul_european_02
Autor: | | 106 Comentarii | 3570 Vizualizari

Raportul eurodeputatei Monica Macovei (PDL) la Directiva privind punerea sub sechestru şi confiscarea bunurilor obţinute din infracţiuni a fost adoptat astăzi de plenul Parlamentului European (PE) reunit la Strasbourg, cu 631 voturi pentru, 19 împotrivă şi 25 de abţineri.

Comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, a salutat votul din PE, precizând că Directiva va uşura munca poliţiei de a lovi crima organizată acolo unde o doare mai tare, respectiv în profiturile ilicite.Raportoarea Monica Macovei a declarat în cadrul dezbaterii premergătoare votului că, după adoptarea şi implementarea directivei, confiscarea banilor infractorilor se va face mai uşor şi mai repede şi toată lumea va avea de câştigat. “În primul rând vor câştiga cetăţenii, pentru că în bugetele publice vor fi mai mulţi bani pentru şcoli, spitale sau pensii. Vor câştiga bugetele naţionale şi bugetul UE, pentru că acestea vor creşte. Numai în 2009 traficul de droguri, contrafacerea, traficul de fiinţe umane şi de arme mici au produs 2,1 trilioane de dolari şi numai 1% din aceste venituri uriaşe sunt puse sub sechestru sau confiscate. Asta înseamnă nimic. Banii rămân la infractori şi noi pierdem. Confiscarea nu este folosită în toate statele membre, iar legile la nivel naţional sunt inegale. Consecinţa este dezastruoasă. Lăsăm miliarde de euro anual să fie spălaţi şi băgaţi în economia licită sau subterană sau în reţele criminale", a afirmat Monica Macovei în plenul PE, citată de Agerpres.Raportoarea a precizat că negocierile au fost dure, dar că directiva rezultată introduce norme minime la nivelul UE şi noi modalităţi de confiscare. “De exemplu, se vor putea confisca bani şi bunuri chiar dacă inculpatul este bolnav sau a plecat din ţară şi procesul penal nu se finalizează printr-o condamnare. Un pilon important al directivei este confiscarea extinsă a veniturilor care nu se pot justifica legal. De exemplu, dacă eşti condamnat pentru o sumă mică de trafic de droguri, 1.000 de euro, judecătorul îţi evaluează toată averea şi, dacă nu o poţi justifica, ţi-o confiscă, prezumând că provine tot din traficul de droguri", a mai spus Macovei.Ea a menţionat că, în calitate de raportor, a urmărit cu prioritate aplicarea confiscării extinse în cât mai multe cazuri. Potrivit directivei, aceasta se va aplica în cazurile de: 1) corupţie activă şi pasivă în sectorul public şi privat, plus corupţie în cazul oficialilor europeni, (2) participarea la reţelele de crimă organizată, (3) pornografie infantilă, (4) criminalitate informatică şi (5) orice infracţiune pedepsită de lege cu cel puţin 4 ani de închisoare. De asemenea, în directivă a fost introdusă noţiunea de reutilizare a bunurilor confiscate, ceea ce înseamnă că proprietăţile confiscate vor putea fi folosite în interesul comunităţilor afectate sau în scopuri sociale “sau, ca în Italia sau Marea Britanie, pentru cumpărarea de maşini sau alte echipamente necesare în lupta împotriva marii criminalităţi". Monica Macovei a apreciat că schimbările trebuie să continue, menţionând că în textul raportului la Directivă a fost introdusă o declaraţie comună a Consiliului şi PE prin care se solicită CE sa efectueze un studiu cu privire la beneficiile confiscării fără o condamnare penală. Comisarul european pentru piaţă internă şi servicii, Michel Barnier, care a asistat la dezbaterea de luni seară, şi-a exprimat totuşi regretul că prevederile care vizează confiscarea ce nu se bazează pe o sentinţă de condamnare au fost retrase din propunere. Textul votat marţi de PE trebuie aprobat formal de Consiliu în următoarele săptămâni. Statele membre vor avea la dispoziţie 30 de luni pentru a transpune directiva în legislaţiile naţionale. Irlanda va participa la acest sistem, iar Marea Britanie şi Danemarca au optat să nu participe.



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro