Parteneriatul Politică-Biserică, o afacere prosperă de 20 de ani

21c89a28157972377aed4fae67a007ab
Autor: | | 165 Comentarii | 0 Vizualizari

Statul laic român alocă anual, pentru culte, sume ce ar face invidios orice primar de localitate mică, fără utilităţi.

Zecile de milioane de euro date pentru construcţiile de biserici şi alte zeci de milioane care se duc pe salariile clericilor au atins anul acesta un vârf istoric, depăşind o sută de milioane de euro. Suma poate nu pare exagerată, comparativ cu restul bugetului, dar sare în ochii unora care consideră că România s-ar moderniza mai bine cu bani cheltuiţi în şcoli, spitale sau cercetare, decât investind în acatiste şi construcţii religioase cu valoare arhitectonică îndoielnică. Politicienii, care decid până la urmă destinaţia banilor din buget, au intuit încă din anii ’90 beneficiul întoarcerii cu faţa spre biserică, şi au rămas aşa până azi, cuprinşi cu precădere în campaniile electorale de pusee religioase. Pretextul l-a constituit, aşa cum povesteşte întâiul liber cugetător al ţării, Ion Iliescu: “reacţia generală apărută după Revoluţie, în sprijinul bisericilor. Am privit-o ca pe un factor pozitiv, de echilibru, biserica trebuie să fie un factor de echilibru social!”. Oarecum explicabil, însă, nu regimul Iliescu a fost cel mai darnic cu biserica, ci celelalte conduceri ţărăniste, liberale şi democrate ale ţării au plusat în conturile cultelor  bani, terenuri şi înlesniri financiare. Norma anuală de credinţă: 200 de biserici şi 10.000 de teologi Factorul de echilibru a depăşit în timp aşteptările societăţii şi a cunoscut o expansiune fără precedent în istorie. În ultimii 20 de ani au fost înălţate peste 4.000 de locaşe de cult, 3.000 dintre ele fiind ortodoxe. Numărul teologilor a explodat, de asemenea, de la 1.000 de absolvenţi cât scoteau cele patru facultăţi de teologie din ţară în 1989, la peste 10.000 câţi şcolarizează azi cele 30 de facultăţi de teologie. O extindere blamată chiar de anumite voci din sânul bisericii, care îşi exprimă public, dar destul de timid părerile, pe propriile bloguri. Sumele alocate cultelor, de la bugetul naţional, au crescut şi ele corespunzător, de la 3 milioane de dolari anual până în 1998, la 10 milioane de dolari în 1999, 40 de milioane de euro în 2007, 100 de milioane de euro în 2008. În toată ţara, cu precădere în oraşe, fiecare petic de pământ, fie spaţiu verde, fie curte de bloc, a fost exploatat cuvios pe principiul “biserica vine aproape de oameni”.  Ţara s-a umplut de şantierele noilor biserici, în timp ce vechile parohii de la ţară sărăcesc odată cu enoriaşii, iar pentru monumentele istorice  statul face chete pe motiv că e prea sărac ca să le restaureze. Numai în Bucureşti biserica a primit 12 hectare de teren pentru construcţia de locaşe de cult şi pentru deja celebra Catedrală a Mântuirii Neamului. În plus, fiecare primărie din ţară contribuie anual cu sume cuprinse între 1 milion şi 9 milioane de lei pentru plata lumânăreselor şi ţârcovnicilor din biserici. Poate că lucrurile ar fi fost mai ponderate dacă ar fi venit  într-adevăr nişte echilibru dinspre biserică. Aceasta a confundat, însă, rolul misionar cu nevoia funciară de extindere şi câştig, astfel că dorinţele bisericii s-au împletit fericit cu cele ale politicienilor. Un parteneriat, după cum spunea recent preşedintele Băsescu, de pe pragul bisericii din curtea Palatului Cotroceni, care a costat bugetul un milion de euro. “A win-win situation”, cum ar spune capitaliştii americani, o situaţie din care politicienii câştigă voturi în campanile, iar preoţii parohii noi şi influenţă. Nae Ionescu: “Biserica noastră autocefală, ca o ciupercă la umbra statului politic” Alăturarea bisericii de politică şi invers nu e, însă, un apanaj al democraţiei noastre moderne. Biserica a fost de-a lungul istoriei o prezenţă constantă alături de putere, excepţie făcând doar comunismul, când a fost interzisă construirea de locaşuri de cult, mulţi preoţi au făcut puşcărie ca să-şi apere credinţa, iar alţii au semnat pacte cu securitatea, pe care mai încearcă şi azi să le ascundă.   Imediat după ’90 preoţii au revenit la putere, s-au implicat făţiş în politică, au căpătat mandate în parlament, în consiliile locale, au devenit primari, la fel cum se întâmpla înainte de perioada comunistă. Acest lucru n-a durat mult, preoţii fiind siliţi să aleagă între politică şi biserică. Neoficial, însă, au rămas în continuare o castă foarte influentă în societatea românească, poate mai influentă decât clasa politică însăşi. Într-un editorial scris în perioada interbelică, Nae Ionescu descrie – pornind de la cazul unui preot primar care şi-a ucis contracandidatul politic cu toporul - o situaţie care pare la fel de actuală şi azi: “Deci, vinovat este episcopul; dar nu personal. Ci prin sistem. Căci, în Biserica noastră autocefală, dar trăind ca o ciupercă la umbra statului politic şi politicianizant, chiar desemnările de episcopi se fac tot după indicaţiuni politice. Se poate, omeneşte vorbind, opune chiriarhul pretenţiilor oamenilor politici cari îi vor pe preoţi instrumente de stăpânire lumească a statului? E o glumă! Mi se pare că nu există Biserică în care să se poată număra aţâţi chiriarhi depuşi din scaun câţi avem noi; şi toţi din motive şi prin maşinaţii politice”. Acolo unde oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu Bomboana de pe coliva acestui parteneriat istoric între biserică şi politică se aşează întotdeauna în campania electorală. Politicienii se reped la pupat icoane şi făcut cruci mari exact în bisericile pe care le-au ctitorit din bani publici. În timp ce mii de oameni se călcau pioşi în picioare la sfinţirea bisericii de la Cotroceni, acum două săptămâni, un alt candidat la preşedinţie, Mircea Geoană, se punea bine cu Dumnezeu în altă biserică restaurată tot pe banii statului – Biserica Evanghelică din Bistriţa. Cele două evenimente au marcat emblematic începutul unei campanii electorale în care politicienii aşteaptă de la preoţi răsplata atâtor fonduri pompate în biserică cu gândul nu la mântuirea păcatelor, ci la un loc veşnic în inimile votanţilor. De aceea am ales această perioadă ca să vă prezentăm un serial despre modul în care biserica s-a extins în ultimii 20 de ani. Nu e vorba de un demers impotriva bisericii ortodoxe, aşa cum am fost acuzaţi chiar în timpul documentării. E foarte adevărat, însă, că peste 80% din fondurile alocate de stat au ajuns la biserica ortodoxă şi cele mai multe construcţii sunt ale ei, la fel şi numărul cel mai mare de teologi.

Tag-uri:

Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
loading...