PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Partidul Liberal Reformator va fi condus interimar de Graţiela Gavrilescu

Autor: | | 12 Comentarii | 633 Vizualizari
14-06/tariceanuparlament-465x390
Partidul Liberal Reformator reprezintă un proiect politic rezultat din parteneriatul dintre Grupul de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale şi Partidul Naţional al Mediului şi va fi condus interimar de Graţiela Gavrilescu, se arată într-un comunicat de presă.

Grupul de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale anunţă că începând de vineri şi până la congresul PLR din 1-2 august, conducerea partidului va fi compusă din Graţiela Gavrilescu, în calitate de preşedinte, precum şi de un birou de conducere compus din Nicolae Alexandri, Elena Anuţoiu, Florică Calotă, Daniel Chiţoiu, Ion Cupa, Andrei Gerea, Virgil Guran, Sorin Ilieşiu, Nicu Marcu, Marius Nicolae Mateescu, Ovidiu Mihuţ, Viorel Palaşcă, Gabriela Păun, Radu Stroe, Mihai Stănişoară, Mihai Tararache, Mirel Taloş, Sorin Teju şi Ioan Uţiu, potrivit Agerpres.

Sursa citată susţine că acest proiect politic este 'continuatorul legitim al liberalismul modernizator şi reformator, care a construit România moderna şi singura forţă politică românească ce îşi asumă necondiţionat universalitatea, durabilitatea şi actualitatea valorilor liberale'.

Potrivit comunicatului menţionat, proiectul PLR este fondat pe relaţia dintre libertate, democraţie şi prosperitate.

'Partidul Liberal Reformator urmăreşte punerea în operă a unui sistem instituţional organizat în jurul drepturilor individuale, precum şi dezvoltarea unei comunităţi politice naţionale întemeiată pe principiile libertăţilor civile, politice şi economice, precum şi ale justiţiei şi solidarităţii sociale', adaugă sursa amintită.

Pe de altă parte, preşedintele Partidului Naţional al Mediului, Nicolae Marius Mateescu, susţine într-un comunicat de presă că partidul pe care îl conduce a fost cel care a contactat Grupul de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale. El precizează că a fost propusă crearea unei comisii care să aibă ca obiect susţinerea candidaturii lui Călin Popescu Tăriceanu la Preşedinţia României.


Tag-uri: plr
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Partidul Liberal Reformator va fi condus interimar de Graţiela Gavrilescu.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi