Paștele pe datorie. Cât plătești pentru un împrumut de la CAR

Paștele pe datorie. Cât plătești pentru un împrumut de la CAR

În preajma sărbătorilor pascale, numărul celor care apelează la casele de ajutor reciproc crește, mai ales că acestea vin cu oferte speciale, scăzând costurile pe care le practică în mod obișnuit.

Veniturile medii lunare ale unei gospodării au fost de 2.624 de lei în ultimul trimestru al anului trecut, în vreme ce cheltuielile totale s-au ridicat la 2.394 de lei, după cum arată statistica oficială. Astfel, după ce și-a cumpărat alimente, a plătit facturi și impozite, unei familii i-au mai rămas doar 230 de lei.

Ca să ajungă de la un salariu la altul, mulți români apelează la casele de ajutor reciproc (CAR). Pentru a atrage clienți, acestea lansează oferte de Paște. Este vorba de credite mici cu dobândă redusă cu trei-patru procente față de cea standard, care se acordă membrilor care au deja un împrumut în derulare, dar sunt buni platnici. Dobânda medie la nivelul Uniunii Naționale a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților din România (UNCARSR) este de 14%, existând și case puternice, ca aceea a salariaților RATB, care practică dobânzi mai mici, de 8-9%.

„Membrii se împrumută de obicei de Crăciun, de Paște, pentru a avea bani de mers în concediu sau pentru a le cumpăra rechizite și cărți copiilor, la începutul anului școlar. Dar vin la noi și pentru nunți, botezuri sau înmormântări”, ne-a precizat Marioara Dună, secretarul executiv al UNCARSR.

Ne puteți urmări și pe Google News

Însă, românii au devenit mai prudenți în ultimii doi ani. Astfel, suma medie împrumutată s-a înjumătățit, la 5.000 de lei.

Cost similar cu al unui credit bancar

Pentru a lua un credit de la o CAR, un client care are salariul minim trebuie să devină membru. Chiar dacă unele case de ajutor reciproc aparțin anumitor companii, nu este neapărat necesar ca debitorul să fie angajatul acesteia din urmă pentru a lua împrumutul. Totuși, înainte de a se împrumuta trebuie să cotizeze trei-șase luni pentru a alimenta un cont personal, contribuția minimă lunară fiind de 30 de lei. Pentru un credit de 2.000 de lei pe 12 luni, cu o dobândă reală de 7,7%, trei luni de cotizare sunt suficiente.

Clientul poate primi împrumutul în două zile, urmând să plătească o rată lunară de 180 de lei. Astfel, suma totală de rambursat este de 2.160 de lei.

De regulă, în cazul unui împrumut de această valoare, nu este nevoie de giranți, iar clientul trebuie să se prezinte cu cartea de identitate și adeverința de venit.

În cazul creditelor bancare de nevoi personale, dobânda anuală efectivă (DAE) pornește de la peste 9% și poate ajunge la peste 30%.

Creditul la domiciliu, mai scump

O variantă de împrumut rapid este și cea acordată la domiciliu, de compania Provident. Procedura este simplă. Un consultant vine acasă la solicitant și preia o cerere de creditare. După ce aceasta este aprobată, împrumutul se acordă în maxim 48 de ore. Cei care doresc un credit Provident au nevoie de o adeverință de salariu, din care să reiasă că încasează cel puțin 300 de lei, și de o dovadă că au un domiciliu stabil (act de proprietate, contract de închiriere sau adeverință de la asociația de locatari).

Creditele de la Provident sunt rambursate în tranșe săptămânale și nu lunare și sunt mai scumpe decât creditele bancare sau cele oferite de casele de ajutor reciproc. Cei care optează pentru plata creditului prin intermediul consultanților Pro vident, care vin săptămânal la domiciliul clientului pentru a ridica banii, vor avea de suportat și comisionul aferent consultantului. De exemplu, pentru un împrumut de 2.000 de lei, numai acest comision este de circa 1.000 de lei. Valoarea totală de rambursat va fi 3.784 de lei, rata săptămânală fiind 70 de lei.

Debitorul va plăti astfel un cost total de 89% din credit. Există și posibilitatea de a rambursa creditul prin transfer bancar, iar în acest caz suma totală de rambursat devine 2.784 lei. Costul total plătit este 784 de lei, deci 39% din credit. (Raluca Florescu)