Patru persoane au fost reţinute în dosarul fraudei cu fonduri europene de la Braşov

Patru persoane au fost reţinute în dosarul fraudei cu fonduri europene de la Braşov

Patru persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul privind fapte de corupţie şi obţinere nelegală de fonduri europene în judeţul Braşov, urmând a fi prezentate Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA, au fost reţinuţi doi oameni de afaceri, Gheorghe Dudu şi Florin Macovei, acuzaţi de dare de mită şi infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene; Florin Viorel Brezeanu, persoană însărcinată cu efectuarea controalelor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control şi Antifraudă (MADR-DGCA); Gabriel Potcovaru, angajat în cadrul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov (OJPDRP Braşov), ultimii doi fiind acuzaţi de luare de mită şi infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

  • DNA susţine că, în perioada 2011-2014, Gheorghe Dudu şi Florin Macovei, oameni de afaceri din judeţul Braşov, au urmărit obţinerea de finanţare comunitară nerambursabilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu depăşirea plafoanelor legale maxime. Cei doi sunt prieteni foarte apropiaţi, astfel că au folosit acelaşi plan infracţional.
  • În PNDR se prevede că, în cadrul măsurii 'Modernizarea exploataţiilor agricole', în sectorul zootehnic valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va depăşi 2 milioane de euro iar ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 40% (maxim 800.000 euro).

 

Ce spun Regulamentele europene

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceste limitări au avut în vedere dezvoltarea pe orizontală a agriculturii prin ajutorul dat cât mai multor beneficiari, cu evitarea concentrării de fonduri în favoarea doar a câtorva aplicanţi.

În acelaşi timp, prin Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011 (document cu aplicabilitate directă în statele membre), se prevede că nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

  • DNA arată că, pentru a eluda aceste prevederi şi pentru a beneficia de fonduri nerambursabile în valoare mai mare decât plafonul legal, adică de aproape dublu faţă de valoarea maximă de 800.000 de euro, cei doi oameni de afaceri au folosit societăţi pe care le controlau - aveau calitatea de administrator şi reprezentant iar asociaţi erau diverse persoane interpuse, membri ai familiilor lor.

Gheorghe Dudu a folosit SC Romgrafeed 2009 SRL şi SC Romagra Otis SRL iar Florin Macovei a folosit societăţile comerciale Andrasel Spaco 2011 SRL şi Casiopeia Spaco SRL. Folosindu-se de aceste societăţi, cei doi au divizat artificial proiectele lor de afaceri şi au formulat câte o cerere de finanţare în numele fiecărei societăţi, pentru a se situa, formal, sub plafonul impus de PNDR, adaugă DNA.

Actele falsificate

 

Pentru a stabili aceste bugete estimative pentru cele patru societăţi, Gheorghe Dudu şi Florin Macovei au folosit o serie de oferte falsificate, provenite de la aceiaşi producători/furnizori. În aceste oferte preţurile au fost stabilite în aşa fel încât valoarea totală a cheltuielilor eligibile astfel rezultată să se situeze cât mai aproape de limita maximă şi să permită o valoare cât mai mare a fondurilor nerambursabile accesate (de aproape 800.000 de euro în fiecare caz).

Întrucât, potrivit PNDR şi Ghidului solicitantului, beneficiarii proiectelor sunt obligaţi să asigure cofinanţarea, cei doi oameni de afaceri au depus extrase de cont emise de unităţi bancare din care rezultă că au împrumutat cele patru societăţi (fiecare om de afaceri pentru societăţile controlate de el) cu sumele corespunzătoare.

În realitate, din datele existente în cauză, a rezultat că aceste documente nu sunt corespunzătoare adevărului, întrucât aceeaşi sumă de bani a fost depusă consecutiv în numele fiecărei societăţi comerciale, la cele două unităţi bancare, suma staţionând în acel cont doar până la primirea extrasului de cont necesar dovedirii disponibilului, după care era retrasă şi virată în numele altei societăţi.

 

"Controalele" antifraudă

Ulterior, după încheierea contractelor de finanţare, în faza de implementare a proiectelor, Gheorghe Dudu şi Florin Macovei au beneficiat de ajutorul acordat de Florin Brezeanu şi Gabriel Potcovaru, persoanele însărcinate cu efectuarea controalelor din antifraudă din Ministerul Agriculturii şi, respectiv, de la Oficiul de Plăţi Braşov.

Anchetatorii arată că acest ajutor a avut la bază relaţia de prietenie existentă între cei doi oameni de afaceri şi reprezentanţii organelor de control, precum şi diverse avantaje materiale obţinute de aceştia din urmă.

În consecinţă, la controalele efectuate de cei doi funcţionari nu au fost evidenţiate nici elementele din care rezulta divizarea artificială a proiectelor de afaceri, nici suspiciunile de fals privind documentele folosite pentru accesarea fondurilor europene.

 

Șpaga

Ajutorul dat de Florin Brezeanu celor doi oameni de afaceri a constat în: furnizarea de informaţii în legătură cu stadiul cererilor formulate de cei doi, 'consultanţă' cu privire la neregulile existente în proiecte şi cu privire la modul în care aceste nereguli puteau fi acoperite. În schimbul acestui ajutor, Gheorghe Dudu şi Florin Macovei i-au asigurat cazare în cadrul deplasărilor lui Brezeanu în zona Braşovului, i-au dat produse alimentare şi sume de bani.

Ajutorul dat de Gabriel Potcovaru celor doi oameni de afaceri a constat în crearea condiţiilor artificiale de eligibilitate pentru două proiecte. În acest scop, în cadrul verificărilor preliminare aferente cererilor de plată solicitate de cei doi titulari de proiecte PNDR, a consemnat în date nereale pentru deblocarea tranşelor de plată în favoarea acestora. În schimbul sprijinului acordat, Gabriel Potcovaru a fost recompensat de Gheorghe Dudu cu o sumă de bani disimulată într-un plic.

DNA mai susţine că Gabriel Potcovaru percepea un 'tarif' de circa 300 de euro.