Paul Codrea: „Să ne luăm gândul că vom câștiga grupa” | EVZ EXCLUSIV

Paul Codrea: „Să ne luăm gândul că vom câștiga grupa” | EVZ EXCLUSIV

Fostul mijlocaș nu crede că echipa națională are vreo șansă să se califice la Campionatul Mondial din Rusia, de pe primul loc, pentru că Polonia este o națională prea puternică pentru ceilalți adversari

România întâlnește Danemarca, duminică, la Cluj (ora 21.45, în direct la TVR 1), în preliminariile Campionatului Mondial din Rusia.

„Tricolorii” încearcă să scape de miza uriașă a confruntării și spun că întâlnirea nu este decisivă, deși realitatea Grupei E contrazice acestă idee. Polonia este lideră (10 puncte) și e urmată de Muntenegru (7), Danemarca (6) și România (5). Armenia și Kazahstan (2) nu mai contează în algoritumul calificării.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Paul Codrea

„Nu cred că pornim ca favoriți”

Fost component al echipei naționale, în perioada 2000 - 2010 (47 de meciuri - 1 gol), Paul Codrea este realist înaintea jocului pe „Cluj Arena”.

„Să nu ne mințim, nu mai avem o echipă la fel de puternică, așa cum era în urmă cu 15-20 de ani. Nu cred că pornim favoriți în jocul cu Danemarca, deși nici ei nu mai au jucători de nivel mondial. Nouă ne lipsește un lider. Cred că unitatea grupului și dorința de-a nedepăși condiția sunt atuurile noaste. Oricum, și dacă vorbim de cea mai optimistă variantă - victorie cu Danemarca, să ne luăm gândul că vom câștiga grupa. Polonia este mult prea puternică”, ne-a declarat fostul mijlocaș. Codrea este de părere că selecționerul Chris toph Daum are nevoie de timp pentru a construi o echipă de luat în seamă.

„Este lege peste tot în fotbal că nu poți să construiești ceva solid, în câteva luni. Daum, la fel ca orice alt antrenor, trebuie lăsat să lucreze. Apoi să se tragă concluzii.”, a conchis Codrea.