PDL protestează faţă de neinvitarea lui Traian Băsescu la aniversarea Senatului

PDL protestează faţă de neinvitarea lui Traian Băsescu la aniversarea Senatului

Liderul senatorilor PDL, Dumitru Oprea, a protestat, marţi, în plen, faţă de neinvitarea preşedintelui Traian Băsescu la şedinţa solemnă şi concertul de la Ateneu organizate de Senat cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţare, el susţinând că numele preşedintelui ar fi fost tăiat de pe listă.

Oprea a susţinut că numele lui Băsescu ar fi fost tăiat cu pixul de pe lista invitaţilor.

Potrivit deciziei Biroului Permanent, marţi, 17 iunie, în sala de plen a Senatului va avea loc o şedinţă jubiliară cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea acestei Camere, iar miercuri, cu ocazia aceluiaşi eveniment, se va desfăşura un concert la Ateneul Român.

"PDL constată cu surprindere, iar, dacă este o eroare materială şi poate fi corectată, ar fi o explicaţie, invers e condamnabil faptul că preşedintele actual, şeful de stat al României, nu există în viziunea organizatorilor acestui eveniment istoric. Este nepermisă o astfel de omisiune, indiferent cine a fost în spatele omisiunii", a afirmat democrat-liberalul.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a spus că această eroare trebuie să fie reparată "urgent" pentru ambele evenimente.

"Constatăm aici, preşedintele României, poziţia întâi, Traian Băsescu, tăiat şi «preşedinte» şi «Traian Băsescu» şi semnează cineva, ca şi cum şef de tarla. Nu ştiu a cui este semnătura, dar este regretabilă o astfel de listă", a susţinut Dumitru Oprea.

Senatorul PSD Georgică Severin a spus, pe de altă parte, că pentru mulţi dintre senatori este dificil să se gândească la faptul că şeful statului va fi prezent la festivităţile de aniversare a Senatului, a cărui desfiinţare a dorit-o, el făcând referire la demersul privind Parlamentul unicameral.

"Nu voi comenta aspectul protocolar, pe care sunt sigur că membrii comisiei şi conducerea Senatului îl vor rezolva, dar cred că este destul de dificil pentru foarte mulţi dintre noi să ne gândim că la această mare sărbătoare a Senatului este cel care este, hai să spun între ghilimele, autorul unei tentative de omor cu premeditare a Senatului, ale cărui vise, dacă ajungeau la împlinire, cei 150 de ani nu se mai împlineau", a menţionat social-democratul.

Referitor la reproşul senatorului PDL, preşedintele de şedinţă, Cristian Dumitrescu (PSD), a explicat că toate invitaţiile pentru aceste evenimente au fost transmise sub semnătura preşedintelui Senatului.

"Dacă e vreo omisiune, îl întrebăm pe preşedintele Senatului, cabinetul domniei sale", a declarat Dumitrescu, care a adăugat că este obligaţia protocolară a preşedintelui, nu a comisiei de organizare, de a transmite aceste invitaţii.