Pe CINE a propus Grindeanu la ANCOM, după ce l-a scos din joc pe Iohannnis

Pe CINE a propus Grindeanu la ANCOM, după ce l-a scos din joc pe Iohannnis

Senatul și Camera Deputaților va vota, marți, în plenul reunit, noul președinte ANCOM. Propunerea făcută de premierul Sorin Grindeanu este Adrian Niță, directorul de afaceri publice la Telekom România. Șeful Executivului a emis pe 2 mai o OUG prin care l-a scos din procedura de numire pe președintele Klaus Iohannis.

Diță a mai lucrat la International Railway Systems, grup controlat de omul de afaceri Cristian Burci, precum şi la Vodafone România, informează news.ro.

Din noiembrie 2015 el este director de afaceri publice în cadrul Telekom România.Din martie 2011 până în prezent, deține şi funcţia de director în cadrul Romconnection Consulting, conform CV-ului său. Între 2010 și 2011, a fost director de Coporate Affairs în cadrul International Railway Systems, grup controlat de omul de afaceri Cristian Burci. În perioada iunie 2004 – ianuarie 2010, a avut funcţia de director de Corporate Affairs în cadrul Vodafone România.

În 2004, el a obţinut o diplomă în domeniul securităţii naţionale în cadrul Colegiului Naţional de Apărare. Acum un deceniu, Adrian Diţă se căsătorea cu Anca Alexandrescu, consilier de comunicare al premierului Adrian Năstase. Adrian Diţă şi Anca Alexandrescu au împreună o fată şi un băiat, gemeni.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce a fost exclus din procedura de numire a șefului ANCOM, președintele Klaus Iohannis a lansat un atac dur la adresa Guvernului Grindeanu.

"Nu faptul că se discută aceste chestiuni mă îngrijorează. Cred că la un moment dat va trebui să mergem la o discuție de fond, să vedem ce fel de stat ne dorim. Un stat în care Parlamentul decide orice, în care președintele decide. Discuții se pot purta pe orice subiect. Ceea ce mă îngrijorează este speța ANCOM, care seamănă izbitor cu OUG 13. Nu ANCOM-ul este problema, ci oportunitatea și modul în care s-a pus problema. În România, Guvernul are o putere foarte mare, practic poate să facă orice, dar asta nu înseamnă că trebuie să facă orice. Dacă vreți să luăm speța ANCOM, putea să vină", a spus Iohannis după emiterea OUG.

Ulterior, președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunțat că liberalii se vor adesa Comisiei Europene (CE) cu privire la ordonanța de urgență emisă de Executiv cu privire la eliminarea din procedura de numire a conducerii ANCOM a șefului statului. Ea a spus că social-democrații duc o "campanie de parazitare politică" a instituţiilor statului, transformându-le în "sinecuri pentru clientela de partid" și că asta va distorsiona  piaţa comunicaţiilor electronice.