Pe cine mizează Traian Băsescu?

Pe cine mizează Traian Băsescu?

Ceasul de la sediul PSD ticăie nemilos, la capătul fiecărei zile dr. Ponta mai taie câte o zi din AMR-ul fericirii sale și a baronilor locali visând cu ochii deschiși la ora marii schimbări, când controlul politic pufos și călduros se va așeza cuminte peste DNA, ICCJ, CSM, CCR, ANI, presa scrisă, audiovizual și toate funcțiile publice.

Liniștea s-ar așterne peste țară, actualii pușcăriași și-ar relua firesc locurile în fruntea țării după ce vor fi fost reabilitați și vor fi primit scuzele și despăgubirile materiale de rigoare, baronii locali ar preda din nou pe moșiile lor, lecția vasalității totale și a îmbogățirii fără margini. România de vis proiectată în laboratoarele PSD, irigată savant prin rețelele de interese ale altei victime celebre a dictaturii Băsescu, fostul senator, azi simplul deținut, Cătălin Voicu, ar prinde contur și ne-ar integra firesc în sistemul marilor democrații ale lumii, situate la est de țara noastră.

La intrarea oficială în campania electorală pentru alegerile europarlamentare a devenit clar că aceste alegeri se vor derula într-un cvasi-anonimat, ele având doar menirea să testeze eficiența organizațională a formațiunilor politice înscrise în competiție, puterea lor de a-și mobiliza propriul electorat fidel și a primarilor de a-i convinge să iasă la vot pe membrii comunităților în care au fost aleși. O testare în condiții de competiție reală, foarte importantă mai ales pentru partidele care nu au mai trecut printr-o astfel de experiență (PMP, FC, PNR), dar deloc relevantă din persepctiva apariției vreunei figuri de candidat surpriză pentru alegerile prezidențiale sau măcar de ierarhizare a șanselor diverșilor prezidențiabili, logica acelei competiții fiind cu totul alta. Până la urmă, rezultatele de la europarlamentare ar trebui să indice cu oarecare precizie locurile pe care le vor ocupa la masa negocierilor pentru unificarea dreptei principalele partide din acest segment politic. Pentru că, așa cum spuneam în urmă cu o săptămână, dacă partidele de dreapta anti-USL nu vor cădea de acord asupra unui candidat unic, susținut de toată lumea încă din primul tur de scrutin, sunt șanse majore ca în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, să avem de aleși între eroii verii 2012, Crin Antonescu și Victor Ponta.

Este limpede că susținerea actualului locatar al Palatului Cotroceni va  cântări greu, ar putea avea chiar un rol determinant în impunerea candidatului celor care susțin actuala linie politică a României. Aș zice chiar că nu există garanție mai mare a menținerii unui anumit curs politic decât susținerea explicită a celui care de zece ani se luptă aproape singur, la baionetă, cu o întreagă mașinărie care utilizează toate metodele imaginabile spre a ne duce în cu totul altă direcție.

Ne puteți urmări și pe Google News

În linii mari, se știe destul de clar care este tipul de candidat avut în vedere de președinte pentru alegerile de la sfârșitul toamnei. Actualul șef al statului tocmai ne-a schițat un portret robot al său: „Trebuie să fie un om care deja a probat că a făcut ceva pentru ţara asta, nu poţi să pui un începător care nu a lăsat nimic de pe urma lui în vârful statului. Să fie un politician care să aibă suficientă experienţă politică, trebuie să fie un politician care nu a avut nimic comun cu fostul regim. Eu am învăţat democraţia. Hai să alegem unul care vine gata învăţat, crescut în democraţie! Nu spun neapărat să aibă 25 de ani, poate să aibă 40 de ani, undeva pe acolo. Mi-ar plăcea să fie un om cu capacitate de negociere politică.

Mi-ar mai plăcea să fie un politician care, dacă a venit cu un apartament în politică, să-l găsească candidatura pentru prezidenţiale cu un apartament, iar dacă a venit cu un Mercedes, foarte bine !, să-l găsească cu Mercedes. Să nu fi explodat bogăţia pe capul lui după ce a venit în politică”. De-a lungul timpului au fost pronunțate și câteva nume, ca posibile opțiuni ale președintelui Traian Băsescu, toate înscriindu-se în proporție mai mică sau mai mare în limitele acestui portret robot: Teodor Baconschi, Mihai Răzvan Ungureanu, Emil Boc și Elena Udrea. Firește elementele portretului robot nu trebuie să acționeze ca un pat al lui Procust, pentru că atunci niciunul dintre candidați nu ar putea ieși întreg din el.

Dintre numele enumerate, Teodor Baconschi pare ieșit de multă vreme din discuție. Între timp a și optat pentru un post sigur de europarlamentar. Mihai Răzvan Ungureanu pare să fi luat o distanță de președinte și își joacă pe cont propriu cartea. Dovadă, relația destul de echivocă dintre PMP și FC. Ar mai rămâne Emil Boc (destul de rezervat) și Elena Udrea. Ceea ce nu ar putea exclude intrarea în discuție a altora de tip Cristian Diaconescu (mare capacitate de negociere, cu deschidere și spre stânga și spre dreapta, ar putea fi un foarte bun „pacificator” al societății românești, menținând actualele axe strategice ale politicii românești) și chiar Daniel Funeriu (undeva la 40 de ani, a făcut și a impus Legea Educației, a terminat liceul în Franța și are un doctorat cu un premiu Nobel, a trăit un sfert de secol în Occident deci e clar că nu mai are nimic cu sistemul comunist și și-a cumpărat mașina Jaguar din banii câștigați ca cercetător în Franța, SUA, Japonia și Germania; nu știu cum stă cu capacitatea de negociere). În plus, așa cum ne-a obișnuit, șeful statului poate oricând să scoată un nume surpriză din joben, așa cum a fost cazul cu propunerea de premier Lucian Croitoru, om cunoscut de puțină lume la momentul respectiv, dar care s-ar fi dovedit o soluție excelentă pentru România acelui moment.

Spuneam în urmă cu o săptămână că dincolo de calitățile de președinte, cel în cauză trebuie să certifice și anumite calități de candidat la președinție. Acestea sunt, de multe ori, complet diferite de cele necesare unui bun șef de stat.  Probabil acesta a fost testul pe care, în ochii actualului președinte, l-a picat Teodor Baconschi.

Din această perspectivă, restrângându-mă strict la numele enunțate până acum în mod direct de președinte, candidatul pe care aș miza este Emil Boc. Fie și pentru simplul fapt că în bătăliile interne din PDL l-a învins pe Vasile Blaga, în vreme ce Elena Udrea a pierdut în fața acestuia. Aceasta demonstrează o mai mare putere de negociere și, poate, o altă statură politică la nivelul PDL. În același timp, Emil Boc ar putea candida la funcția de Președinte al României din calitatea de membru al PDL menajând astfel orgoliul membrilor acestui partid, dar beneficiind și de susținerea explicită a actualului Președinte al României, a PMP, și a eventualelor partide care gravitează în jurul acestuia, fapt ce i-ar asigura fără probleme o prezență în turul doi de scrutin.

E clar că Emil Boc ar fi mult mai ușor de înghițit de către PMP, decât ar fi acceptată, să zicem, Elena Udrea de către PDL. Realmente Emil Boc pare una dintre puținele soluții convenabile pentru toate partidele de dreapta anti-USL. O soluție menită să-i ofere Partidului Democrat Liberal un rol de leadership simbolic al dreptei unite și garanția cea mai solidă că reformele începute în guvernarea Boc vor continua. Evident, mai este nevoie ca cei din conducerea PDL să renunțe la orgolii, să înțeleagă miza compromisului necesar, iar Emil Boc să accepte o eventuală candidatură. Acesta pare, în clipa de față, scenariul ideal pentru unificarea dreptei, dar, oricum, lucrurile se vor lămuri foarte curând.