Unul dintre cei mai mari duhovnici își găsea liniștea la gura unei ape izvorâte dintr-o pădure de brazi ale căror frunze se apleacă, în semn de pioșenie, lângă Mânăstirea Brâncoveanu. Oamenii depun mărturie că apa băută din acel loc i-a vindecat de boli, iar alții și-au găsit alinarea sufletului.

Pe drumul care străbate Țara Făgărașului, dinspre Sibiu spre Brașov, se află Sâmbăta de Jos, localitate din care turistul și pelerinul, deopotrivă, pot ajunge, virând la dreapta, la Mânăstirea Brâncoveanu, ctitoria care poartă numele marelui voievod-martir al creștinătății, ridicată acum mai bine de 300 de ani. Acolo a fost stareț, timp de patru ani, părintele Arsenie Boca, considerat de mulți dintre credincioșii creștini ortodocși „Sfântul Ardealului”.

Altădată o rută cu preponderență comercială, drumul se numește, acum, E86. Am ajuns acolo la ceas de seară, venind dinspre Sibiu. Indicatorul ne-a arătat: Mânăstirea Brâncoveanu. Intrați pe acel drum, pe partea dreaptă se afla un călător, Poliție, de fel din Sâmbăta de Sus, localitate aflată la circa 9 kilometri de Sâmbăta de Jos. Tânărul ne-a „trasat” drumul către mânăstire:„De la ieșirea din Sâmbăta de Sus mai sunt cam șase kilometri”.

Academia Sâmbăta

Am ajuns la „Complexul turistic Sâmbăta de Sus”. În fapt, o serie de cabane și vile clădite în jurul sfântului lăcaș. Mânăstirea a fost ridicată, anul 1696, de domnul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu. Intrarea este străjuită de o poartă din lemn masiv. În curtea mânăstirii, în partea dreaptă, se află Academia Sâmbăta.

Clădirea a fost ridicată la inițiativa Înalt Prea Sfințitului Antonie Plămădeală și este menită să găzduiască seminarii și conferințe teologice, cu caracter național și internațional. În noua construcție pot fi cazate 140 de persoane. Are o sală de conferințe ultramodernă. Slujba de inaugurare a fost oficiată de P.F. Părinte Patriarh Teoctist, alături de care s-au aflat ÎPS Antonie, mitropolitul Ardealului, și alți patru episcopi.

Locul de rugăciune al duhovnicului

Farmecul aparte din curtea lăcașului de cult este accentuat, parcă, de liniștea spirituală care domină sufletele credincioșilor în interiorul mânăstirii. Acolo se află și o fântână denumită „Izvorul Tămăduirii”, despre care călugării spun că este mai veche decât mânăstirea. În partea din spate se află un drum care duce spre poalele munților din Masivul Făgăraș, spre un alt „izvor al tămăduirii”.

„Acolo este izvorul părintelui. Mergeți, stați cinci minute măcar, și veți vedea ce liniște sufletească vă cuprinde”, ne-a îndemnat una dintre femeile aflate în incinta lăcașului de cult. Spre izvorul părintelui se merge pe un drum forestier, la pas sau cu mașina. Un drumeag se abate, la deal, spre pădure. E străjuit, pe partea dreaptă, de lumânări, postate pe suporturi din lemn. Aproape de izvor, unii din brazi au frunzele aplecate, spre pământ, în semn de pioșenie, parcă, pentru locul în care se ruga, altădată, părintele Arsenie Boca.

Apa rămâne ca și agheasma

De câțiva ani, locul în care se află izvorul a fost amenajat de Viorel Mureșan, un bărbat care susține că l-a cunoscut, în tinerețe, pe părintele Arsenie Boca și, spune el, l-a visat și i-a zis să aibă grijă de izvor. Omul zicea că vorbele pe care i le-a spus părintele Arsenie, în 1974, la București, atunci când l-a întâlnit, s-au îndeplinit: „Mi-a zis că nu rămân cu soața mea și să nu fac copii, în primii doi ani de căsnicie, că n-o să fie bine. N-am ascultat! Și așa a fost”. Fost lucrător în construcții, Mureșan e din Victoria, dar s-a mutat într-o baracă, la câțiva kilometri de izvor ca să-l poată îngriji. „Vara e mai greu, că este apă puțină. Dar acum curge, e din belșug”, ne-a spus, filozofic, omul. „Apa este binecuvântată. O femeie s-a vindecat de cancer după ce a băut și mulți alții au scăpat de boli”. De altfel, izvorul la care obișnuia să se retragă pentru a se ruga „Sfântul Ardealului” a ajuns, acum, loc de pelerinaj.

Credincioșii vin în grupuri organizate. Pe unii dintre ei, din Buzău, i-am surprins sosind cu un microbuz. Veneau de la Mânăstirea Prislop, locul unde își doarme somnul de veci părintele Arsenie Boca. „Apa nu-și schimbă proprietățile, ca și agheasma”, ne-a spus starețul Ilarion Ursu. Pentru apa părintelui Arsenie, vin oameni din toate colțurile țării. De exemplu, un pelerin, venit tocmai din județul Timiș, încărcase un portbagaj plin cu sticle de 5 litri.

Mânăstirea care a păzit credința ortodoxă

Primele dovezi concrete, directe cu privire la vechimea mânăstirii datează de la începutul secolului al XVII-lea, dar preoții au motive să creadă că lăcașul de cult este mult mai vechi. Fântâna Izvorul Tămăduirii – cel mai vechi obiectiv, atestat de la 1500, pare a fi motivul principal pentru amplasarea mânăstirii (o biserică din lemn) în Poiana Braniștii, sub înaltele pridvoare de piatră ale Munților Făgăraș, acolo unde lanțul lor se întrerupe, parcă într-o uriașă „poartă de trecere către frații de dincolo de munți”. În jurul anului 1696, vechea biserică, construită probabil din lemn a fost refăcută în piatră și cărămidă de domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), menționat în scrieri drept cel mai vechi dintre ctitorii mânăstirii de la Sâmbăta de Sus.

Domnitorul Constantin Brâncoveanu a reorganizat mânăstirea ca o pavăză în fața pericolului catolicizării românilor

Mânăstirea a fost distrusă în noiembrie 1785, prin verdictul Curții de la Viena dat la insistențele episcopului unit Grigore Maior, din cauza îndărătniciei călugărilor de la Sâmbăta, care nu numai că refuzau să-și părăsească credința străbună, dar se străduiau să convingă și pe ceilalți locuitori să nu o facă. Dintre toate clădirile mânăstirii, biserica, având ziduri solide, nu a putut fi demolată, ci doar avariată. Ea a rămas în ruină vreme de aproape un secol și jumătate. După 140 de ani, cinstea de a deveni al doilea ctitor al mânăstirii i-a revenit Mitropolitului Dr. Nicolae Bălan. Lucrările de refacere au început în vara anului 1926.

Cel mai mare duhovnic român al secolului XX

Născut la 29 septembrie 1910 în Vața de Sus, pe vremea când Hunedoara era comitat al Austro-Ungariei, Arsenie Boca a urmat liceul „Avram Iancu” de la Brad (județul Hunedoara), Academia Teologică, de la Sibiu, și Institutul de Belle Arte, din București, frecventând în paralel și cursuri de medicină. După 4 luni dina nul 1939, petrecute la Muntele Athos din Grecia, ajuns la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus unde, în 1940 a fost tuns în monahism în chiar Vinerea Izvorului Tămăduirii. Acolo a fost preot, declanșând „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”. În numai doi ani, părintele Arsenie Boca a fost ridicat la rangul de stareț al mânăstirii, pe care a renovat-o, a făcut podul peste Valea Sâmbetei, schimbând înfățișarea locurilor.

El a contribuit și la colecția Filocalia, dar la publicarea primelor patru volume, numele lui nu a fost pomenit, fiind prigonit de Securitate. Prima lui arestare a avut loc în 17 iulie 1945. Trei ani mai târziu, în 14 mai 1948, a fost arestat din nou pentru că i-a ajutat, creștinește, cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului.

A fost schingiuit o lună și jumătate, înainte de a fi eliberat. Tot în acel an, în luna noiembrie, a fost strămutat de mitropolitul Nicolae Bălan la Mânăstirea Prislop, din Țara Hațegului, unde a devenit stareț. A fost arestat de mai multe ori fiind dus la Canal și martirizat prin închisori la Jilava, București, Timișoara și Oradea. În mai 1959, comuniștii au risipit obștea și i-au interzis activitatea preoțească. A lucrat apoi la Atelierele Patriarhiei Române din București, iar după pensionarea din 1967 a pictat, vreme de 15 ani, la biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Drăgănescu (județul Giurgiu). A murit la Sinaia, în 28 noiembrie 1989, fiind înmormântat la Mânăstirea Prislop, devenită loc de pelerinaj.

Starețul mânăstirii: „Părintele Arsenie le arăta păcatele”

Despre minunile săvârșite de părintele Arsenie Boca s-au spus multe. Una dintre legende arată că avea darul de a prezice viitorul. „Părintele Arsenie nu le spunea viitorul, ci le arăta păcatele. Dar fiecare interpreta cum putea”, susține părintele Ilarion Urs, starețul Mânăstirii Brâncoveanu. Părintele are în grijă 38 de călugări și circa 40 de civili care lucrează la sfântul lăcaș. Au o gospodărie proprie în care cresc animale, dar și teren pe care cultivă legumele necesare cantinei la care servesc masa călugării și credincioșii cazați la Academia Sâmbăta.

În spatele mânăstirii se află și un lac, cu o priveliște minunată către munții Făgăraș. Frumusețea edificiului este dublată de farmecul naturii, unde murmurul râului Sâmbăta se împletește cu șoapta de rugăciune a călugărilor, oferind astfel credincioșilor și vizitatorilor care poposesc aici ceva din frumusețea și pacea raiului.