Plătesc pentru a-și vedea MOARTEA cu ochii. Cum joacă tinerii RULETA RUSEASCĂ într-un club | Galerie foto

Plătesc pentru a-și vedea MOARTEA cu ochii. Cum joacă tinerii RULETA RUSEASCĂ într-un club | Galerie foto

Un vechi joc rusesc, specific mai ales grupărilor mafiote ce vroiau să-și terorizeze astfel inamicii, a fost recent reinterpretat de un grup de tineri.

Potrivit English Russia, Valeri și-a invitat prietenii să joace faimoasa ruletă rusească, fără a folosi însă gloanțe, ci a modificat pistoalele astfel încât participanții să fie, de fapt, electrocutați. Astfel, "un glonț" electric este pus într-una dintre cele șapte camere ale pistolului, iar cine are ghinionul să-l nimerească este electrocutat.

Tânărul rus organizează la clubul său, de două ori pe lună, o adevărată competiție. Participanții se așează în cerc și își pun pistolul la tâmplă, iar cel care este electrocutat trebuie să părăsească jocul. În runda finală rămân doar trei concurenți.

Valeri este fost campiona mondial de arte marțiale, care a fost nevoit să renunțe după ce s-a accidentat grav. După ce a ieșit din spital, i-a venit această idee și a comandat pistoalele cu gloanțe de cauciuc din China, transformându-le ulterior în pistoale cu "electroșocuri".

Ne puteți urmări și pe Google News