Pensia privată, o soluție și pentru angajator și pentru salariat

Pensia privată, o soluție și pentru angajator și pentru salariat

De la anul, cresc sumele pe care românii le vor putea plasa în pensii facultative, fără a plăti impozit la stat

Rata de înlocuire a pensiei în raport cu salariul va ajunge la circa 28% peste 40 de ani. Concret, copiii de acum vor primi o pensie de stat cât echivalentul unui sfert din salariu. Pe de altă parte, pensiile obligatorii facultative, care ar putea crea un echilibru în situația financiară a românilor, în viitor, au în prezent prea puțini utilizatori, din cauza situației economice, dar și pentru că nici angajații și nici angajatorii nu cunosc prea bine acest segment, potrivit reprezentanților BCR Pensii. În prezent doar 5% dintre angajați au pensii facultative.

Beneficii mai mari pentru angajați

Noul Cod Fiscal aduce un beneficiu suplimentar pentru românii care doresc să investească în pensia facultativă (pilonul III). În prezent sumele plasate într- un cont din pilonul III sunt scutite de impozit pe venit în limita a 400 de euro. Noile prevederi urcă pragul la 650 de euro, de anul viitor, a atras atenția Lucian Anghel, directorul general al BCR Pensii. „Practic, în prezent, cine contribuie, timp de un an, cu 400 de euro din salariu într-un cont de pensie facultativă, va câștiga 64 de euro pe an. Este impozitul pe care ar fi trebuit să îl achite pentru venit, dar de care este scutit, deoarece plasează banii într-o pensie facultativă”, a subliniat șeful BCR Pensii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit acestuia, o parte din scăderea contribuțiilor sociale, cu 5 puncte, anul trecut, ar putea fi transferată de către angajatori salariaților. Condiția ar fi ca patronii să includă printre beneficiile din pachetul salarial și pensiile private. „Practic, dacă patronii dau în plus unui angajat la salariu 100 de lei, vor plăti în total 170 de lei, ținând cont de contribuțiile sociale și alte dări aferente salariilor. În schimb, dacă banii într-un cont de pensie privată al salariatului, nu va datora nimic statului”, a comentat Lucian Anghel.

Unele firme, care nu au bani pentru a oferi pensii facultative tuturor angajaților, aleg să fidelizeze 10 sau 15% dintre salariați, cu acest beneficiu, a mai spus Anghel.

România versus restul Europei

Din 2008, de când au fost lansate pensiile private, în conturile beneficiarilor s-a strâns o sumă medie de circa 3.000 de lei. Deocamdată, contribuția acumulată în circa 7 ani este extrem de modestă, ținând cont că în Austria contul mediu este de circa 90.000 de euro, înainte de pensio nare, în cazurile în care s-a contribuit din prima zi de activitate. Dacă în România doar 5% salariați au pensii facultative, în Cehia procentul este de 70%.

Perspective sumbre pentru anii viitori

Și în Marea Britanie, contribuțiile la pensii private sunt foarte mari, în condițiile în care britanicii știu că statul poate asigura maximum 640 de lire ca pensie. În schimb, românii nu pot prevedea exact câți bani ar putea primi de la stat, după vârsta de pensionare. Este însă evident că deficitul bugetului de asigurări sociale crește de la an la an, deoarece populația îmbătrânește. În anul 2020 ar urma să iasă la pensie „decrețeii”, născuți în 1967, după ce statul român a interzis avortul. Numărul mare de pensionari din 2020 va dezechilibra puternic bugetul asigurărilor sociale, care oricum prezintă un deficit considerabil. În prezent, pensia reprezintă circa 40% din salariul mediu. În 2060, nivelul va scădea la 28%. Concret, dacă acum pensia medie este de circa 830 de lei, în 2060 nivelul acesteia va ajunge la echivalentul a 570 de lei din prezent, dacă gradul de îmbătrânire a populației continuă ca până acum.