Pentru a-și acoperi absenții, PNL a lansat diversiunea PSD-TAROM

Pentru a-și acoperi absenții, PNL a lansat diversiunea PSD-TAROM

Pentru a masca faptul că proprii parlamentari au absentat de la modifi carea statutului senatorilor și deputaților, PNL a invocat un complot al partidului de guvernământ.

Modificarea Statutului deputaților și senatorilor s-a făcut ieri cu scandal, chiar dacă rezultatul votului a fost clar. Astfel, 292 de deputați au votat în favoarea amendamentului prin care deciziile și hotărârile să se ia cu votul majorității simple a celor prezenți în plen. S-a înregistrat un singur vot împotrivă. Pentru că mai mulți parlamentari ai PNL nu au răspuns convocării partidului de a fi prezenți la ședința din plen, PNL a încercat să lanseze o diversiune.

Prin urmare, în prima parte a zilei, liberalii au cerut amânarea cu trei ore a ședinței susținând că PSD și Victor Ponta i-au împiedicat intenționat pe parlamentarii liberali din teritoriu să ajungă în Capitală. Mai mult, ei au spus, într-un comunicat, spre amuzamentul presei, că Victor Ponta a pus la cale un complot cu Tarom pentru a-i împiedica să ajungă la vot.

„PNL cere premierului Victor Ponta să lămurească, public, situația curselor TAROM prin care zeci de senatori și deputați au fost impiedicați să ajungă la Parlament unde trebuie să se discute modificarea Statutului parlamentarilor”, susțineau liberalii.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Ludovic Orban

PNL, mulți absenți în plen

Dacă, la prânz, PNL pretindea că în jur de 30 de parlamentari sunt blocați pe aeroporturi, până la finalul zilei, Ludovic Orban declara, pentru EVZ că doar 9 parlamentari PNL riscau nu ajungă plen. De altfel, inclusiv parlamentri ai Puterii au stat blocați pe aeroportul din Iași.

„Alături de mine erau senatorii Mihaela Popa (PNL), Marian Burlea (UNPR) și deputatul Anghel Stanciu (PSD). În total am fost patru. Am ajuns la timp. Am votat. Nu a fost nicio problemă”, a spus deputatul UNPR Gheorghe Emacu, pentru EVZ, blocat pe aeroportul Iași

Printre parlamentarii blocați în Timișoara s-a numărat Cristian Bodea (PNL), Ben Oni Ardelean (PNL), Ioan Cupsa (PNL), Grigore Crăciunescu (PNL), Horia Cristian (PNL).

Liderul deputaților PSD, Marian Neacșu, a declarat EVZ că „liberalii se pregăteau, cel mai probabil, pentru varianta că nu va fi cvorum de prezență și să găsească scuze”.

Într-adevăr, în plenul Parlamentului se putea observa cu ușurință că, în timp ce băncile PSD erau ocupate, la PNL, destul de mulți parlamentari au lipsit. Din 113 de deputați PNL, au absentat aproximativ 40-45, iar din rândul senatorilor PNL au lipsit circa 20-25 de senatori.

În replică, oficiali ai Aeroportului „Henri Coandă” au declarat, pentru EVZ, că mai multe curse TAROM către Iași și Timișoara au avut întârzieri de 3-4 ore din cauza unor defecțiuni.