PERCHEZIȚII DNA la HOȚII DE PĂDURI. Descinderi în PATRU JUDEȚE și în București. Retrocădări ILEGALE de 90.000 de hectare

PERCHEZIȚII DNA la HOȚII DE PĂDURI. Descinderi în PATRU JUDEȚE și în București. Retrocădări ILEGALE de 90.000 de hectare

În cursul acestei dimineață, ca urmare autorizării de către instanța competentă, procurorii anticorupție efectuate percheziții domiciliare în 25 locații situate în județele Brașov, Bacău, Covasna și București. Cinci dintre descinderi au loc la instituții publice de interes local, una la un birou de avocatură, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, transmite DNA.

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție ce au legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de aproximativ 90.000 ha de teren forestier si 100 ha teren agricol.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. 

Ne puteți urmări și pe Google News