Percheziții la Primăria Cluj Napoca. Procurorii DNA și mascații au dat buzna în instituția condusă de Emil Boc

Percheziții la Primăria Cluj Napoca. Procurorii DNA și mascații au dat buzna în instituția condusă de Emil Boc

La prima oră a dimineții procurorii DNA și mascații de la Datașamentul de Intervenții Speciale a Jandarmeriei Române au venit la Primăria Cluj Napoca, unde au sigilat biroul șefului de la Serviciul Spații Verzi și biroul șefului Serviciului Recepție Reparații Imobile.

Din primele informații, șeful de la Spații Verzi, o entitate care rulează anual milioane de euro, Vasile Moldovan a fost chemat de urgență să se se prezinte la Primăria Cluj Napoca, pentru a asista la percheziția din biroul acestuia.

În ultimii doi ani și la Serviciul Recepție Imobile din cadrul Direcției Tehnice, s-au derulat investiți de milioane de euro privind reparația unor școli, refațadizarea unor clădiri din centrul istoric al orașului. Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Cluj Napoca este condusă de Virgil Poruțiu, un apropiat al primarului Emil Boc. Prin această direcție se rulează fonduri de zeci de milioane de euro, privind reparația totală a unor drumuri din orașul comoară.

Vom reveni cu amănunte.

Ne puteți urmări și pe Google News