Peste o sută de constănţeni cer demisia lui Ponta, a ministrului de Externe şi a primarului Mazăre: "Mamaia siliconată, Constanţa bombardată". "Măzărică, vrei nu vrei, te aşteaptă ani grei"

Peste o sută de constănţeni cer demisia lui Ponta, a ministrului de Externe şi a primarului Mazăre: "Mamaia siliconată, Constanţa bombardată". "Măzărică, vrei nu vrei, te aşteaptă ani grei"

Peste o sută de persoane protestează, luni seară, în Constanţa, solicitând demisia premierului Victor Ponta, a ministrului de Externe şi a primarului Radu Mazăre. scandând lozinci de genul: "Mazăre du-te în Madagascar" şi "Mamaia siliconată, Constanţa bombardată".

Oamenii, în marea majoritate tineri, s-au strâns în jurul orei 19:00 în faţa Prefecturii Constanţa având asupra lor steaguri şi pancarte pe care scrie: "Jos Guvernul Ponta", "Mazăre, du-te în Madagascar!", "Mamaia siliconată, Constanţa bombardată", "Mazăre ţine-ţi promisiunea", "Măzărică, vrei nu vrei, te aşteaptă ani grei", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protestatarii cer demisia premierului Victor Ponta şi a ministrului de Txterne, Teodor Meleşcanu, pentru modul cum au organizat alegerile prezidenţiale în străinătate, dar şi a primarului Radu Mazăre, nemulţumiţi de modul în care arată oraşul.

Manifestanţii au pornit în marş de la Prefectură până la sediul PSD Constanţa, unde s-au oprit câteva minute şi au scandat: "Mazăre, vino încoa', aşteptăm demisia", "Mazăre şi Nicuşor în acelaşi dormitor", "Măzărică, vino încoa' să-ţi depui demisia", "Fără amnistie, toţi la puşcărie", "DNA, nu uita, Constanţa-i de partea ta", "Jos Guvernul", "Ghinion, ghinion s-a trezit ţara din somn".

Ne puteți urmări și pe Google News